Poemul săptămânii:
„Poem”
de C.T. Lituon

| 6 august 2016 |

C.T. Lituon (1922-1948) este pseudonimul straniu al unui poet cu totul uitat, deși unul dintre cei mai talentați tineri autori ai Generației Războiului. Originar dintr-un sat doljean, Lipovu, unde a și fost înmormântat după moartea sa la nici 26 de ani, Lituon este o enigmă chiar și în contextul epocii în care iese din adolescență, intră la Agronomie în București și scrie poezie, vreme răscolită de dictatură, confuzie și de cel de-al Doilea Război Mondial.
„În generaţia sa Lituon este un fel de legendă. Cu o aură de regrete, admiraţie şi invidie postumă, el va intra în istoria literară aproape ignorat de marele public” scrie undeva Aurel Dragoș Munteanu, însă nu doar stima de public, ci și reținerea sa în istoriile literare l-au ocolit pe poet. Cele câteva luni petrecute, se spune, în beciurile Siguranţei, apoi umiditatea Bălţilor Brăilei, în care a făcut măsurători pentru definitivarea proiectului de diplomă, au fost poate factorii declanșatori pentru o tuberculoză a laringelui care avea să-i macine constituția fragilă. Spitalizat la Predeal, apoi la București, moare în 28 martie la Spitalul TBC Filaret.
Deși între 1942 și 1947 a publicat în cele mai importante reviste ale perioadei, Lituon n-a apucat să debuteze în volum, deși, dacă e să ne luăm după Ion Caraion, cartea sa urma să fie publicată de Editura Fundațiilor Regale (aceeași care îi publicase pe Geo Dumitrescu, Mihail Crama, Mircea Popovici sau Constant Tonegaru) în anul în care aceasta a fost desființată. Manuscrisul e păstrat de Caraion, însă rămâne nepublicat (deși paradoxalul Caraion este autorul celui mai vibrant și mai precis text despre poet și explorările sale, rămase în „caietul” atâta vreme uitat, amânat).
Volumul Geneza (cuprinzând toată poezia scrisă de Lituon) apare, sub îngrijirea profesorului Sever Dascălu, de-abia în secolul următor, la 65 de ani de la moartea autorului său. A trecut de atunci mai bine de un deceniu, însă Lituon tot nu a fost descoperit, deși unele dintre textele sale, păstrând aerul epocii, adică influențe și afinități firești cu poeții post-avangardiști ai grupării „Albatros”, poate în special cu Tonegaru și Dumitrescu (cei care, laolaltă cu Caraion, au propus și au impus cele mai influente și mai active poetici ale generației), sunt documentul viu al unei sensibilități și al unui talent curmat exact în momentul când ar fi putut ieși din găoace.

Claudiu Komartin

C.T. LITUON

Poem

Sunt în fiecare fetiță cu rochiță de stambă
Cu fața imaculată, cu basca albă
Cu două acolade creionate peste fruntea de var
Cu smoala continentelor negre strânsă-n ochi, avar.

Mă regăsesc în toate elevele ceruite de prea multă primăvară
(În mersul lor liniar şi cuminte)
Care privesc fierbinte
După fiecare Făt-Frumos care trece fumându-şi pipa pe sub scară

Sunt eu întreagă
Când mă adun sub cer senin
În dansul elegant şi lent
Şi când mă desfăşor, brățară furtunii, în spasm violent.

Fiecare păpuşă de catifea cu gesturi fine
Are ceva din mine.

Sunt în fiecare fetiță cu rochiță de stambă
Cu fața imaculată, cu basca albă.

din Geneza (2003)

rubrică semnată de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.

citește și:

„Schele albe” de Ion Chichere


„Vals cu bacteria” de Constantin Abăluță

Print

secțiunea: poemul săptămânii