Poemul săptămânii:
„Vals cu bacteria”
de Constantin Abăluță

| 22 iulie 2016 |

Constantin Abăluță (n. 1938) e unul dintre cei mai longevivi și mai devotați poeți care scriu astăzi în românește. Autor prolific, de nu chiar un campion al supraproducției (căci publică, de vreo două decenii încoace, cam două-trei cărți pe an), Dinu Abăluță are o activitate de invidiat, ipostazelor sale de poet, prozator, eseist și antologator adăugându-li-se o carieră aproape la fel de abundentă ca traducător (în principal din franceză, limbă din care i-a transpus pe Beckett, Vian, Michaux sau Modiano, dar și din engleză, în special în colaborare cu Ștefan Stoenescu: O’Hara, Theodore Roethke, W.S. Merwin).
Privit uneori cu o anumită răceală de critici pentru hipertrofia imposibil de urmărit, de la un punct încolo, a scrisului său, Constantin Abăluță este, trebuie să o admitem, un autor care și-a urmărit cu tenacitate și cu o imensă putere de muncă cam toate ideile și proiectele pe care și le-a pus în minte. Debutând ezitant o dată cu primul val 60-ist (Lumina pământului iese în prestigioasa colecție „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură în 1964, deodată cu Singur printre poeți a lui Marin Sorescu și cu Persoana întâia plural, prima carte a Anei Blandiana), Abăluță revine cu Piatra (1968), volum căruia îi vor urma peste 60 de cărți.
Dintre volumele sale de poezie: Unu (1970), Există (1974), Obiecte de tăcere (1979), Violența memoriei pure (1980), Aerul, mod de folosință (1982), Singurătatea ciclopului (1988), Aceleași nisipuri (1995), Drumul furnicilor (1997, 2011), Cârtița lui Pessoa (1999), Odăile (2001), Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase (antologie, 2004), Intrusul (2005), Orașul marea (2006), Bazooka Girl (2012), până la recenta chiar așa (2015). Merită menționate și câteva dintre cărțile de proză semnate de Constantin Abăluță: Ultimele știri din planeta simetrică (1981) sau Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului (2010, 2013), pe lângă antologiile pe care le montează, dintre care cea mai importantă și mai utilă rămâne Poezia română după proletcultism (2000), în două volume însumând aproape 1200 de pagini.
Trecut ba în rândul poeților obiectelor, ba al experimentaliștilor prudenți, Abăluță cultivă la început un post-suprarealism în linie naumiană, trecând prin himerism și „poezia banalului” (etichetă pe care singur și-a lipit-o la un moment dat), angajându-se în tot felul de formule poetice, decopertând suprafețe masive de materie lingvistică pe care o trece prin mașinăria sa producătoare de text, într-un ritm debordant. Fără să fie extraordinar de spontan, dar mizând pe migală și pe un montaj precis al lucrurilor pe care le scrie, C.A. nu începe să gloseze pe o temă sau să exploreze o zonă de poeticitate fără să consume în demersul său tot ce poate fi consumat. Și asta fără să facă prea mult zgomot în jurul său.
Un lucru e cert: Constantin Abăluță rămâne atașat de o direcție mai degrabă excentrică a poeziei de după anii ‘60. Unii critici l-au așezat lângă George Almosnino sau Vasile Petre Fati, poeți cu care păstrează unele afinități și semnalmente comune, alții ar paria, poate, pe o înrudire a sa cu Gheorghe Grigurcu (de asemenea, un poet și critic grafoman ce și-a asumat în versurile sale, mult mai puțin interesante decât ale lui Abăluță, o ipostază anodină, slăbită, „minoră”).
Ceea ce uimește în continuare la C. Abăluță este pulsul său atent la actualitate, modalitatea prin care reușește un lucru rar la scriitorii ce-nregistrează un exces de productivitate: anume să rămână în joc. Lucru demonstrat de textele sale cele mai recente, în care acest poet (mai degrabă subestimat în ultimii 10-15 ani) surprinde, sondând experiențe-limită într-o manieră convingătoare.

Claudiu Komartin

CONSTANTIN ABĂLUȚĂ

Vals cu bacteria

Am trecut prin spitalele patriei și-am ieșit mai bolnav ca înainte
zidurile-s pline de bacterii mai abitir ca un laborator cosmic
doctorii mă-ncurajau Stai liniștit nu te poți infecta de două ori
și iată că s-a putut chiar de trei ori
Mulți operați la plămâni jucau țintar cu bacteria
la WC roiau chibiții ce-și cărau pungile cu ei
veteranii pariau pe bacterie îi sfătuiau și pe novici
le ziceau Aici e tripoul bacteriilor învingătoare așa că măcar
să câștigăm câteva pariuri pe seama lighioanei ăsteia
înainte de-a ne cărăbăni definitiv…

Apoi anesteziat de la brâu în jos pus ca un buștean
+++++pe masa chirurgicală
m-am trezit că doctoru-mi șoptește la ureche: Nu vă putem opera
mi-a explicat ceva încâlcit bacteriile din laboratorul cosmic valsau
prin trupul pe care nu-l mai simțeam prin picioarele
pe care le pipăiam cu mâna ca pe niște mulaje de ceară
ale unui exponat din muzeul Grevin
Căutam să aflu cine și unde sunt eu
aveam o consistență de meteorit pierdut în spațiu
un nume făcut din cifre pe-un cadran de ceață
puteam să cad în toate părțile deodată
ca o imponderabilă relicvă

Azi prin orașele patriei tot mai mulți cetățeni pariază pe bacterie
Eu încă mă abțin dar sunt mustrat public
pentru încăpățânarea mea nepatriotică pentru lipsa de fair play
ce vreți sunt un poet ranchiunos le răspund clămpănitorilor
și-mi văd de versurile mele prozaice într-o țară eminamente lirică
precum un stol de pescăruși înălțându-se-n azur

din chiar așa (2015)

rubrică semnată de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.

citește și:

„O ploaie monotonă și rece” de Claudiu Mitan


„Mișcări de insectă” de Ionel Ciupureanu


„Mâncătorul de libelule” de Nichita Stănescu

Print

secțiunea: poemul săptămânii