AUGUSTIN CUPȘA
Primele ore au rulat în tăcere. Taică-su a stat pur şi simplu acolo şi nu a scos un cuvânt dar din când în când şi-a tras nasul. Lui i s-a părut că făcea asta ostentativ. Şi-a dat seama că bătrânul are o nemulțumire ascunsă dar nu a ştiut cum să înceapă discuția. Tot drumul le-a fost frig. Radiatorul maşinii era probabil stricat. Şi-a întins de câteva ori mâna deasupra bordului dar cu acelaşi rezultat – în palmă simțea doar un fir de aer cald şi asta era prea puțin. Acelaşi drum ca la dus acum i s-a părut mai greu şi mai lung. Când a schimbat vitezele, a atins uşor piciorul tatălui său şi a auzit cum el se trage mai aproape de geam. I-a venit greu să-şi întoarcă spre el capul şi să-l privească. L-a întrebat totuşi dacă se simțea bine. Bătrânul i-a răspuns – nu. Câmpul a stat multă vreme în jurul lor pustiu. Şi firele de telegraf păreau înghețate. Câteva stăncuțe au țopăit prin zăpadă, apoi şi-au luat zborul şi au trecut prin dreptul parbrizului. În rest, nu s-a întâmplat mare lucru. L-a întrebat dacă vroia să îi spună ce citise în dosar dar tatăl a răspuns iarăşi – nu. Şi-a făcut atunci curaj şi l-a întrebat de ce nu vroia să îi povestească nimic. I-a răspuns că el nu a vrut să ştie ce scrie acolo de la bun început. Totuşi nu te-am silit să vii cu mine, i-a zis fiul.Tatăl a tuşit scurt şi şi-a dus mâna la gură. Apoi s-a foit pe scaun, şi-a căutat în palton după batistă, a găsit-o şi şi-a suflat lung nasul. Ai vrut să vii cu mine, nu? O maşină din sens opus i-a avertizat cu farurile. Ei mergeau cu viteză mică dar fiul şi-a zis că e prudent să mai încetinească puțin. Toată noaptea de dinainte plouase şi pe jos se formase un strat fin de polei. În curbă a simțit cum maşina se deplasează cu spatele către parapet. A întors volanul încet ca să nu derapeze şi a reuşit să se redreseze. Am vrut să vin cu tine dar n-am vrut să citesc dosarul, i-a spus taică-su, mi-e de ajuns că l-ai citit tu. Taică-su lucrase ca stomatolog vreo 30 de ani. În oraşul mic, toată lumea ajunsese să îl cunoască. După ce maică-sa a murit, băiatul s-a mutat într-un oraş mai mare. S-a căsătorit cu o fată de preot care era destul de înstărită. Într-o zi i-a spus soției că vrea să facă o călătorie la Bucureşti ca să citească dosarul pe care taică-su îl avea la Securitate. În România accesul la arhiva securității a fost deblocat după foarte mulți ani de la revoluție. El se gândise că adevărul i-ar face bine tatălui său, i-ar aduce o linişte sau o rezolvare dar soția lui nu i-a împărtăşit părerea. Şi tatăl ei avusese de suferit de pe urma regimului dar ea a fusese învățată că e mai sănătos să te fereşti de oameni şi să nu dezgropi trecutul care ți-ar putea aduce şi mai multă suferință. Totuşi ea iubea oamenii. Aveau deja doi băieței şi el şi-a dat seama foarte curând după naşterea gemenilor că toată dragostea ei se canalizează acolo. După ce au trecut de filtrul de poliție, el a continuat să meargă prudent. Au avansat greu. În vale se lăsase ceața. S-a postat în spatele unei dube şi l-a lăsat pe şoferul din față să le deschidă drumul. În ultimii ani dinainte de revoluție tatăl lui strânsese destul de mulți bani pentru că era un stomatolog bun şi avea o groază de pacienți. Din banii puşi deoparte şi-a cumpărat un scaun stomatologic performant pe care l-a adus din RFG. Un văr de la Köln l-a ajutat să îl cumpere şi i l-a transportat prin Ungaria, până la graniță. Un activist căruia îi făcuse o lucrare cu pivot şi alte intervenții minore de-a lungul timpului l-a ajutat să-l treacă prin vamă. În urma acestui demers a putut să facă intervenții şi mai laborioase. Numărul consultațiilor a crescut şi mai mult. Toată lumea era mulțumită dar cineva l-a turnat. S-a făcut un control şi i-au confiscat scaunul pentru că era adus din străinătate. L-au cercetat şi l-au ținut în arest câteva zile. Tot activistul a făcut presiuni ca doctorul să nu ia măcar o condamnare prea mare. Activistul avea o dantură foarte proastă şi stomatologul acela îi era necesar ca aerul. Ceilalți stomatologi din oraş erau foarte slabi. Când taică-su s-a întors acasă nu a vrut să le povestească nimic din ce pățise acolo. Soția lui trăia pe atunci. Ea a fost toată viața o persoană veselă dar într-o zi a fost lovită de o maşină. Pentru multă vreme în casa lor a domnit o atmosferă apăsătoare. Băiatul cel mare a plecat de- acasa imediat după revoluție. A emigrat în America. I-a spus odată fratelui mai mic că nu îi plăcuse niciodată acolo şi că taică-su fusese un om închis şi sever şi uneori îl bătea. Acest lucru nu i se întâmplase însă şi lui şi de aceea s-a arătat foarte mirat. Frate-su i-a mai spus că lucrurile astea se întâmplaseră când el era foarte mic şi sigur nu-şi mai aducea aminte. Între frați era o diferență de 11 ani şi cei doi îşi vorbeau rar la telefon. Convorbirea era oricum foarte scumpă. Frate-su stătea cam prost cu banii acolo şi s-a gândit să nu-l bage prea tare la plată. I-a propus să-l sune el înapoi dar frate-su i-a trântit în nas un refuz sec. Sigur se simțise lezat. Cică să o lase pe altă dată. Altă dată nu au mai atins subiectul. Tatăl lor nu şi-a mai cumpărat niciodată un alt scaun stomatologic deşi a avut din nou posibilitatea şi banii să o facă. O vreme, după revoluție, lucrurile au mers bine. Oamenii ştiau prin ce trecuse şi când veneau la cabinet țineau morțiş să îi toarne orice fel de zvon sau de ipoteză. El le spunea că nu au voie să vorbească. Ei îi răspundeau că şi-au câştigat deja acest drept dar el îi avertiza că altfel lucrările lor vor ieşi prost. Tatăl lui a lucrat mereu în linişte, meticulos şi precis. S-a încăpățânat să lucreze pe scaunul lui vechi chiar şi când clientela scăzuse simțitor. În oraş apăruseră tehnici noi şi o aparatură mai bună. Între timp au apărut tehnici şi mai noi şi aparatură şi mai bună. În orele de după serviciu, bătrânul stomatolog stă pe marginea Crişului şi priveşte apele repezi. Ceilalți dau la peşte dar el nu a încercat niciodată. L-au întrebat de ce nu vrea iar el le-a răspuns că nu are timp. Odată când stăteau împreună la râu, băiatul s-a gândit că întâmplarea cu scaunul încă îl roade. L-a întrebat din senin dacă ar vrea să ştie cine l-a turnat pentru că la Bucureşti s-a dat drumul la arhive. Taică-su i-a spus că nu se mai gândea la treaba aia. În următoarele luni, a continuat să-l bată la cap până când doctorul i-a răspuns că, personal, nu vrea să ştie dar ar vrea ca băiatul să afle cine a fost turnătorul ca să se ferească de el în viitor. Băiatul i-a spus că nu poate deschide dosarul în locul lui. Stomatologul i-a spus că îl însoțeşte dacă de asta e nevoie. O să stea lângă el pe un scaun până când fiu-su o să parcurgă toate paginile pe care li le dau şi o să afle tot adevărul dar el n-o să citească nici un rând cu ochii lui. Exact asta au şi făcut. Tatăl a stat mai bine de o jumătate de zi într-o cămăruță îngustă şi rece lângă fiul său care îi citea dosarul. Pe la crăpăturile ferestrei trăgea un curent tăios ca o lamă de brici. Mâinile băiatului se făcuseră vinete de frig. Tatăl său şi-a ți-nut mâinile în poală, sub capetele fularului şi din când în când şi le freca. Apoi bătea din picioare pe duşumea ca să şi le mai încălzească dar de ridicat, nu s-a ridicat deloc. Nici unul nu s-a ridicat să bea apă sau să meargă la baie câteva ore bune. Numele îi erau străine băiatului şi înşiruirea evenimentelor era neclară. Unele note erau foarte greu de înțeles. Ordinea cronologică nu era respectată. Pagini întregi lipseau. Era doar un extras din dosar, de fapt. Băiatul s-a întors către tatăl său şi l-a întrebat dacă se simte bine. Taică-su i-a răspuns atunci că simte cum îl cuprinde răceala. Fiul i-a spus că şi el simte răceala aia şi a continuat să citească. Când au ajuns la Alba Iulia i-a propus să oprească. Era noapte şi şoferul din față îi părăsise la Sighişoara. În rest, nu au văzut altă maşină pe şosea. Au oprit la un hotel ieftin. Luminile de pe stradă i-au adus aminte că se apropiau sărbătorile. Au luat o cameră împreună şi apoi au coborât să mănânce. Din hol şi-a sunat soția. A întrebat-o ce fac gemenii. Ea i-a răspuns că sunt bine. Apoi l-a întrebat ea cum se simte. I-a spus că e obosit şi simte cum răceala îi dă târcoale. L-a întrebat cum se simte taică-su şi i-a răspuns că el e şi mai răcit. Tot drumul în maşină şi-a tras nasul şi a tuşit. I-a spus că o iubeşte. Ea i-a răspuns că şi ea îl iubeşte. Apoi a închis. Câțiva bărbați au trecut prin fața geamului cântând. La masă au avut ruladă de porc cu legume. Şi-a amintit că maică-sa făcea des ruladă de carne. Şi-a amintit că pe taică-su îl turnaseră mai mulți cunoscuți încă din facultate. Unii îi erau colegi, alții îi erau şi prieteni. L-a întrebat pe taică -su cum îi place rulada. El a mormăit că îi place. Din unele note reieşea că ei fuseseră invitați în casa lor. De câteva ori era pomenită şi maică-sa. Ea era deschisă şi vorbăreață, spunea exact ce gândea. L-a întrebat cum îi plac legumele. Taică-su i-a răspuns că sunt nefăcute. Nişte lăutari au cântat câteva melodii vesele şi ceilalți au aplaudat. Apoi unii i-au chemat să le cânte chiar la masă şi le-au dat nişte bani. Lăutarii au trecut şi pe la masa lor dar s-au prins repede că nu pot ciuguli nimic şi s-au îndepărtat cu viorile pe umeri. Se făceau referiri dese la maică-sa şi la un alt dosar, probabil al ei. S-a gândit că pe ea nu mai poate să o întrebe dacă ar vrea să-şi vadă dosarul. L-a întrebat în schimb pe taică-su dacă vrea un desert dar el a preferat să bea un pahar cu apă. S-au ridicat de la masă şi el s-a temut pentru o clipă că numele pe care le citise la arhive i s-ar putea amesteca în cap. A avut un fior pe şira spinării şi o zvâcnitură în piept. În cameră, tatăl a ales patul de la geam. S-a înfăşurat în plapumă şi a stins veioza. El, în schimb, s-a tot foit. Simțea răcoarea supărătoare a aşternutului şi a camerei. Geamul era împânzit de flori de gheață. O lumină palidă venea de pe stradă. A aşteptat până când respirația tatălui a devenit liniştită şi s-a strecurat din pat. Aşa făcea şi când era foarte mic dar pe atunci nu fuma. Pe coridor şi-a aprins o țigară. Coridorul se întindea lung şi nemişcat ca un gât de gâscă tăiat pe butuc. A constatat că mocheta e foarte tocită şi pereții sunt murdari. În capătul cel mai apropiat se vedea un fotoliu şi el jerpelit. Îl cam ustura gâtul şi a tras doar câteva fumuri. Apoi a stins țigara şi a intrat în cameră. Noaptea temperatura a coborât până la –17 grade. În vis, fiul a aflat că tatăl său l-a turnat la Securitate. A fost o veste copleşitoare. Încerca să scape dar nu putea. Era urmărit. A fugit cu un dosar gros la subraț şi s-a ascuns sub o poartă înaltă. De fiecare dată când ajungea la capătul unei pagini descoperea o nouă filă în dosar. Trebuia să fugă dar nu putea să o facă pentru că dosarul neterminat îl ținea pe loc. Şi-a dat seama că ştia atât de multe despre el, despre soția şi copiii lui, în schimb el nu ştia mai nimic despre tatăl său. Apoi se făcea că era pe un câmp nisipos şi încerca să răstoarne o broască țestoasă pe spate. O împingea cu bățul şi o lovea în carapace încetişor fără să-i facă vreun rău când deodată a deschis ochii şi s-a trezit. Taică-su stătea pe marginea patului şi se uita la el. Trezeşte-te să plecăm, i-a spus.
Pe ultima bucată de drum s-a simțit foarte obosit şi şi-a dat seama că răceala l-a prins şi pe el. Taică-su i-a propus să rămână acasă peste noapte. El şi-a sunat soția şi a întrebat-o dacă se supără că el mai întârzie o zi. Ea i-a spus să facă ceea ce trebuie să facă. A întrebat din nou de băieți şi a aflat din nou că sunt bine. Soția a închis telefonul fără să îi mai spună că îl iubeşte. Probabil că era foarte ocupată. Nici el nu i-a mai spus că o iubeşte. Taică-su i-a spus că femeia din casă le-a pregătit o supă de os cu măduvă. Era convins că asta o să-i pună pe picioare. Ceața i-a însoțit până aproape de oraş dar vremea se făcuse mai blândă. Ninsoarea s-a transformat într-o ploaie măruntă. Au trecut pe lângă ospiciul de nebuni de la marginea oraşului. Bolnavii stăteau la garduri şi fumau în ploaia rece. În curba următoare au derapat. Niciunul n-a pățit nimic dar s-au ales cu o sperietură zdravănă. Maşina s-a înfipt cu una din roțile din spate în mocirla care se dezghețase puțin. A accelerat dar n-a reuşit să scoată maşina de acolo. Tatăl a trecut la volan şi el încercat s-o împingă din spate. La un moment dat s-a oprit şi a stat să privească roata care se învârtea în gol. Taică-su a încetat să mai accelereze şi a ieşit din maşină. De ce nu mai împingi? Nu i-a răspuns, pur şi simplu privea roata care rămăsese acolo. După o vreme, pe drum a trecut o maşină. Taică-su l-a recunoscut pe doctorul psihiatru care se întorcea acasă din tura de după masă. Erau prieteni buni şi el s-a oprit să-i ajute. Doctorul ăla era cam şui, vorbea incoerent şi mirosea a alcool dar totuşi era un prieten de familie. Au întins o şufă între maşini şi cu ajutorul psihiatrului au ajuns din nou pe drum. I-a remorcat până `n oraş. Acum tot ce trebuia să facă era să învârtă încet de volan spre stânga sau spre dreapta fiind atent la semnalizarea din față. Aproape de casă a simțit o amețeală fierbinte care i s-a suit în creştet. Apoi a strănutat de câteva ori şi i-a fost mai bine. Când au ajuns acasă erau amândoi murdari şi obosiți. Femeia plecase şi le lăsase supa pe aragaz. Oala era sleită. El n-a mai avut chef să mănânce. S-a întins pe pat şi gândurile i se învârteau în cap exact ca roata maşinii în noroi. A revăzut camera în care dormea şi învăța când era copil şi dintr-o dată i s-a părut îngrozitor de mică. Taică-su a intrat brusc pe uş[. Ai aflat cine m-a turnat? Nu se aştepta la întrebarea asta. S-a ridicat în capul oaselor şi l-a privit clipind des. Figura tatălui s-a compus încet în fața lui. Purta numele de cod – Ursu, i-a zis. Ai aflat cum îl chema de fapt? Erau mai multe nume acolo. Petroviceanu, cred. Aha, i-a răspuns tatăl şi s-a îndepărtat spre uşă. Sigur nu vrei supă? Nu. Sau Petroveanu. Ceva de genul ăsta. Taică-su s-a oprit din mers şi s-a întors cu fața spre el. Petroveanu era un tip care lucra la sere şi era pacientul meu iar cu Petroviceanu am fost coleg de liceu. Şi-a dat atunci seama că nu mai ştie şi exact de ceea ce îi era teamă, nu scăpase. Nu mai ştiu acum. Am citit zeci de pagini şi au fost foarte mulți care au dat note informative despre tine sau despre mama. Taică-su s-a încruntat. Oricum ziceai că nu te interesează. Nu mă interesează. Te-am întrebat doar dacă ai aflat numele. Am vrut să verific dacă ştii de cine trebuie să te fereşti. Au tăcut amândoi pentru o clipă. Am să m[ feresc de amândoi, i-a răspuns fiul. Foarte bine, i-a răspuns tatăl. Eu mă duc să-mi încălzesc o porție. Femeia asta găteşte minunat. I s-a părut că în momentul ăla era un pic vesel. Cum mai stai cu răceala, l-a întrebat băiatul. La fel, i-a răspuns tatăl şi a fluturat din mână a lehamite.
Sursa foto: aici