Jacqueline Saphra este o poetă, dramaturgă și profesoară britanică, recunoscută pentru discursul său poetic social și numeroasele proiecte culturale în care îmbină activismul, performance-ul și literatura. Este autoarea a mai multe piese de teatru și volume de poezie, printre care The Kitchen of Lovely Contraptions (2011), All My Mad Mothers (2017), Dad, Remember You Are Dead (2019) și Velvel’s Violin (2023). Poezia ei explorează memoria personală, relațiile de familie, feminitatea, trauma istorică și identitatea, combinând confesiunea cu umorul și ironia. Stilul lui Saphra este versatil, incluzând sonete, poeme în proză și texte concepute pentru a fi transformate în muzică, iar activitatea ei se extinde și în educație poetică și evenimente culturale, fiind implicată în organizații precum The Poetry School și Arvon Foundation. Este membră fondatoare a grupului Poets for the Planet, pentru care a inițiat evenimente poetice cu scop umanitar.
Sursa foto: Arvon
JACQUELINE SAPHRA
în traducerea Anastasiei Gavrilovici
Cimex Lectularius
Am aflat săptămâna asta că ploșnița de pat
poate supraviețui un an fără să mănânce și că e posibil ca Alzheimerul
să fie cauzat de mâncarea de tip fast food, ceea ce-mi amintește de David Blaine
atârnând într-o cutie deasupra Tamisei fără nici măcar
o gustare în timp ce oamenii aruncau în el cu cârnați
și mingi de golf, cum a coborât năuc după 42 de zile
bâiguind „Vă iubesc pe toți” ca și cum ar fi uitat, ceea ce
mă face să mă gândesc la foametea și la halucinațiile celor
lipsiți de iubire, cum e tipa anorexică, în negru, care aleargă
pe lângă mine în fiecare după-amiază, fără să mă lase să-i zâmbesc,
ceea ce mă aduce înapoi irevocabil la dor și la negare.
Poate e ceva ce ar trebui să imităm, stoicismul ploșniței de pat,
cum trăiește ocărâtă și pasivă în crăpături, așteptând
cu o siguranță tăcută vreun fraier care să se întindă, pe întuneric.
Cât e ceasul în Noua Scoție?
Aici e 3 am, dragostea mea, și nu mă pot gândi la nimic altceva decât la morse:
relatări istorice ale marinarilor care prindeau câte-un pui și-l torturau
până când începea să țipe; animalele-adult care-și azvârleau
corpul masiv la mal pentru a-și salva odraslele.
Nu voi pomeni că nimeni nu l-a prins pe bărbatul de la care ai fugit dar
jur că dacă vii acasă voi avea grijă de tine. Dar nu trebuie să spun
vino acasă. Merg caloriferele? Nu o să te întreb nimic despre
tusea ta, dacă mănânci portocale sau dacă înveți
limba franceză sau dacă îți place vesta pe care ți-am trimis-o. Mi-aș dori
să te pot pieptăna. Adu-mi aminte să-ți trimit rețete de supă.
Morsa-adult n-a avut niciun alt prădător în afară de om: cu atât de multe stârvuri,
vânătorii nu au avut cum să le ia pe toate așa că le-au făcut morman și le-au lăsat
de izbeliște pe ecoucherie care înseamnă mal în franceză cred dar
tu probabil știi așa deja dacă înveți franceză.
Nu te voi întreba despre condițiile angajării tale sau dacă
te vindeci cu-adevărat, sau despre încuietoarea de la ușa ta din față
sau despre inima ta frântă, nu zic că ai avea inima frântă
dar dacă o s-o ai vreodată, ăsta e un lucru adorabil și perfect normal.
Trebuie să mă culc la loc, să nu mă mai gândesc la bicicleta ta
la încuietori stricate, la nopți întunecate, la intruși și la morse. Or fi fost
și ei, la rândul lor, părinți, mă întreb, oamenii aceia care-și cârmuiau galioanele
spre casă, încărcate cu carcase: carne pentru călătorie, piei pentru
îmbrăcăminte, fildeș cu care să împodobească încheieturile doamnelor, ulei să
aprindă lămpile Europei,
în care mă aflu acum, la oceane depărtare de tine, la ora asta liniștită,
apăsătoare sub greutatea morselor, tânjind să fie lăsate jos,
știind că asemenea poveri nu sunt așa ușor de descărcat, strânsoarea
unei fiare sau a unui copil, dragostea neajutorată pe care o creatură trebuie
să i-o poarte altei creaturi.
Casele lumii
Când fetele trântesc uși înseamnă M-am săturat de
pierderea mea și de saramura mea și de
forma ridicolă, izbucnind și de nesfârșita mea
revărsare stânjenitoare și de ce am stricat,
dar când băieții trântesc uși înseamnă doar propriile
ieșiri răsunătoare, care stârnesc rumegușul, desprinzând
balamalele și cutremurând podelele.
Fetele se aud plângând din camerele lor Intră, n-o să te las
să intri, intră,
dar băieții ies în stradă purtând mâini noi, tari,
acele membre gălăgioase și încheieturi sărite.
Cineva i-a învățat să încerce toate casele lumii,
cineva le-a spus că orice ușă larg deschisă
e a lor și poate fi trântită oricând.
Toate mamele mele nebune
Mama mea aduna orice obiect galben îi ieșea în cale:
narcise și șaluri superbe, borcănașe cu fiere
și grămăjoare de lămâi. Odată am găsit-o cu o pereche
de ciorapi de plasă pe un băț, încercând să prindă soarele.
Mama nu pleca nicăieri fără labele ei de scafandru,
fără ochelarii de înot și tubul de scufundări. Își scotea hainele cu orice ocazie:
Tamisa, Serpentine, vreun iaz de grădină, prea puțin adânc,
o băltoacă dintr-un parc. Nu-i păsa de adâncime.
Mama era dipterolog, sorbea musculițe de oțet printr-un pai.
Casa noastră era înțesată de borcane cu cadavre puse la expoziție.
Uneori le scutura, prea moarte ca să fugă, aripile lor
încă scânteind, le transforma în niște coliere de purtat la petreceri.
Mama abia dacă vorbea între vânătăile ei:
rochia ei cu șliț era dintr-o mătase pătată cu ceai. De dincolo de
ținutele ei Gucci sau Versace, ne servea cine sărate,
mângâia câte-un obraz în trecere sau își lăsa capul pe orice umăr doritor.
Mama a fost o piromană. Ținea o cutie de chibrituri
în sutien, alinia șiruri de lumânări și își trecea degetele frumoase
prin flăcări. Când era lună plină, ne târa
paturile afară, în grădină, le dădea foc și urla.
Mama era o cofetăreasă desăvârșită. Dădeam de pandișpanurile ei,
în dulap, putrezind încetișor sub pulovere, sau prelingându-se
pe marginea vreunui sertar. Odată, printre perlele și
inelele ei de smarald, am dat peste un tort cu viermi, glazurat cu mucegai.
Mama era atât de greu de prins: odată am găsit-o
într-o cadă plină de ulei de măsline extra virgin, pielea-i bine lustruită.
umpluse frigiderul cu untură, seu și unt: sărat
și nesărat, ca să-și ușureze drumul din lumea aceasta. Sau afară din ea.
În iarna lui 1962, mama mea
și-a luat bebelușul și-a luat sufletul tremurând
s-a urcat în Mini-ul pe care tata i-l cumpărase
ca să-și spele păcatele pentru cum se purtase a condus
până când s-a trezit în Hyde Park Corner
învârtindu-se de jur împrejurul lui în cercuri tot mai mici
neștiind exact cum să execute mutarea pe
o altă bandă nefiind niciodată
învățată ca lumea cum să-și facă ieșirea
Micul hotel albastru
Poate pentru că mi-a promis
un mic hotel albastru
cunoscut de prietenii mei de suflet Becky și Ivor
care ne făcuseră lipeala
sau pentru că m-a sărutat franțuzește
pe pasarelă ținând toți oamenii la coadă
cântând Ne Me Quitte Pas
ușor fals
și pentru că putea să fumeze un pachet cu douăzeci de Gauloises
una după alta
drept omagiu adus strămoșilor lui francezi
sau poate pentru că îl adora pe Apollinaire și a lui Les Onze Mille Verges
și colecționa numere vechi de Playboy nu pentru postere
susținea el
ci pentru fetele costumate-n iepuraș cu codițele lor de bumbac
poate pentru că m-a făcut méchante și mignonne
și îmi citea scrisorile de dragoste ale lui Flaubert către Louise Colet
în timp ce cu cealaltă mână își făcea de cap sub cămașa mea
declarând că viața lui fusese lipsită de sex până să apar eu
că până la mine se simțise ca un străin
sau că dacă văzusem The Man Who Fell to Earth
ei bine el era David Bowie
și eu eram Candy Clark
sau poate pentru că a spus că tânjește să mă picteze
înainte în timp ce și după
dar nu-i așa că era trist că Becky și Ivor nu-și consumaseră
niciodată căsătoria
nici măcar în micul hotel albastru
cu perdelele lui albe fluturând
și mirosul de lavandă
nu ca mine și ca el
care ne consumam
toată noaptea și toată ziua până când
intervenea vreo criză la el acasă
cu copiii sau cu instalațiile electrice
Madagascar
„Soluția dorită este: toți evreii afară din Europa”
– Franz Rademacher, iulie 1940
pentru că există o întrebare și cineva trebuie să răspundă
pentru că este visul nostru să scăpăm de paraziți și de criminali
pentru că avem mijloacele de a prelua controlul asupra transportului
pentru că nu se pune problema unei răspunderi pe termen lung
pentru că locuințele puse la dispoziție vor fi temporare
pentru că lipsa de infrastructură nu va fi cercetată riguros
pentru că socotim condițiile suficient de ostile
pentru că terenul va fi neprietenos și guvernarea brutală
pentru că străinii vor ajunge apatrizi și la ananghie
pentru că nici aliații nici dușmanii nu-și vor dori să încetăm
pentru că Africa colonizată va elibera Europa de povara ei
pentru că nimeni altcineva nu îi vrea
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a debutat cu Industria liniștirii adulților (2019), volum premiat și tradus în sârbă și neerlandeză. A tradus o antologie din poezia lui Ernesto Cardenal, pe Kurt Vonnegut și Goran Simić (împreună cu Claudiu Komartin).
Numărul 36 (2/2025) al revistei „Poesis internațional” poate fi comandat de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.
Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: