Friederike Mayröcker (1924-2021), poetă și prozatoare austriacă, s-a născut la Viena și a început să scrie încă din adolescență. După război, și-a câștigat existența lucrând ca profesoară de engleză. Debutează cu versuri în revista de avangardă „PLAN”. În anii 1950, se afirmă în noul peisaj literar vienez. În 1954, îl întâlnește pe scriitorul și artistul Ernst Jandl (1925-2000), viitorul ei partener de viață („tovarășul de mână și de inimă”, cum îl va numi mai târziu). Cei doi întrețin legături strânse cu mișcarea de avangardă „Wiener Gruppe”.
Primul volum de versuri, Larifari. Ein konfuses Buch [Fleacuri. O carte confuză] (1956), e urmat de numeroase altele: Tod durch Musen [Moartea provocată de muze] (1966), Notizen auf einem Kamel [Notițe pe o cămilă] (1996), dieses Jäckchen (nämlich) des Vogel Greif [această jachețică (mai precis) a păsării Gryps] (2009) etc. Începând cu Das Licht in der Landschaft [Lumina din peisaj] (1975), se dedică în paralel prozei – prin volume ca Die Abschiede [Despărțirile] (1980) sau Reise durch die Nacht [Călătorie prin noapte] (1984). Scrierile ei târzii, cum ar fi études (2013), cahier (2014) și da ich morgens und moosgrün. Ans Fenster trete [cum mă duc dimineața și verde ca mușchiul. La fereastră] (2020), sunt compuse din „crâmpeie” (Fetzchen) și „proeme” – un gen hibrid, inventat de ea, la limita dintre poezie și proză.
În timp ce Jandl devine faimos pe plan internațional pentru experimentele lui în domeniul poeziei concrete, Mayröcker, mai retrasă, lucrează neobosit la o tapiserie poetică multistratificată și eteroclită (formată din impresii vizuale, microevenimente trăite sau fictive, vise, citate, aluzii la muzică și pictură), sondând traductibilitatea materiei în limbaj.
Pentru opera ei, care cuprinde peste o sută de titluri (inclusiv piese de teatru radiofonic și cărți pentru copii), Mayröcker a primit aproape toate distincțiile literare importante din spațiul de limbă germană, între care Premiul „Georg Büchner” (2001) și Premiul Cărții Austriece (2016).
Andrei Anastasescu
Foto © IMAGO / gezett | Sursa foto: deutschlandfunk.de
FRIEDERIKE MAYRÖCKER
în traducerea lui Andrei Anastasescu
Mai bine să călătorești în gând, Hokusai
pe spate, sau la lumina unei lămpi,
să te plimbi la poalele muntelui Fuji, să ridici ochii
spre vârful înzăpezit, cu cizmele
ude și reci, cu pliurile gulerului ofilite.
Cum faci, întreb, să explorezi o depărtare
cu propriile tălpi, cum, întreb, să deprinzi o depărtare
cu propriii ochi. Cum împaci dorința
de a fi departe cu viața sedentară. Cum, talpa și ochiul,
lacrima și plăcerea.
[1994]
de ce ai nevoie
de ce ai nevoie? de un copac de o casă pentru
a măsura cât de mare cât de mică viața omului
cât de mare cât de mică dacă te uiți în sus la coroană
și te pierzi în frumusețea verde luxuriantă
cât de mare cât de mică te gândești cât de scurtă
viața ta comparată cu viața copacilor
ai nevoie de un copac ai nevoie de o casă
nu doar pentru tine de un simplu cotlon un acoperiș
să stai acolo să te gândești să dormi să visezi
să scrii să taci să-ți vezi prietenul și
astrele iarba floarea cerul
pentru Heinz Lunzer
[1995]
ceva ca niște țărmuri de culoarea trifoiului și o carceră-a mărilor
ceva ca niște pescăruși aproape de frunte țipând ca o soartă-ndurată
ceva ca o noapte istorică brun-monastic și ars de tot în vâlcele pe insulă
ceva ca un lan de cânepă valuri-valuri îngenunchind în miez de falnici păuni (cavale)
ceva ca o vibrație-n aer visate garduri vii hățișuri de spumă
ceva ca niște săruturi sticloase ochi aprins noaptea stoluri de păsări în doliu (mac)
ceva ca o dimineață sfrijită la-nceput de noiembrie
ceva ca o ploaie cernând pești cu triste cununi (fum)
ceva ca un pumn de cenușă sfios învolburat până sus la vânt (coșuri friabile)
ceva ca o catifea rotund albăstrui saluturi în meandre pe morminte
ceva ca o piatră pernă suavă pentru morți (nisip pe nisip)
ceva ca o piele (pupilă caldă ca mierea)
ceva ca o gingășie la vederea celor o mie de mări
[~1955–1960]
întoarcere la tine copilul meu mort
am un copil care zace-ngropat
cu doi ochi-ochi albaștri
doi ochi de culoarea flaconului cu săruri
și orezarii din Etiopia se strâng
în jurul celor doi ochi ai lui albaștri să-i ciugulească
și lebedele mici de la Seckau
cele care voiau să vină la botez
au zburat înapoi
frumosul meu copil mort era culcat pe mine
și respira deasupra mea
și-i ascultam lungile suflări adormite
și semănau cu foșnetul laurilor
când ședeam amândoi sub frunzarele lor
și frunzele verzi ca smaraldul foșneau
și el mă privea cu ochii lui albaștri
și laurii tot foșneau și foșneau:
în curând o să moară . .
și l-am așezat pe catafalc în biserică
și n-avea decât o ferestruică
pe unde se uita
e copilul meu
și-l chema ca pe cerul albastru și norul de trandafiri
și vântul de dimineață primăvara și frunzele de laur foșnind
și narcisele și cea mai frumoasă zi
și cu toate că-i închisesem ochii
pleoapele i se ridicau întruna
avea ochi albaștri și un nas mic rotund
și o gură-ntredeschisă cu doi dinți frumoși
era băiat
și a fost un dar cum nu mai primisem vreodată
îl iubesc mai presus de orice
e mort
nu se mai întoarce să-l cuprind
cu brațul meu stâng cu brațul meu drept cu brațele-amândouă să-l strâng
la sânii mei culcat pe mine și eu aplecată deasupra-i
toate păsările toate pâraiele toate pietrele toți norii și fumul
vin la ferestruică să-mi vadă copilul meu mort
îi împletesc din păpădii sălbatice o coroniță
îi fac coșuleț moale pentru față
o să-i plantez în pământ ochii-albaștri
ca pe două brândușe
o să-i vărs părul blond
o să-i împrăștii nasul gura pielea
genunchii și coapsele mici
unghiile petele bălai-roșiatice de sub îndoitura cotului
obișnuia să se joace cu niște căluți niște măgăruși cu coama buclată
cu melci vărgați pe marginea drumului
și-i plăcea să sufle-n cochilie
și vesel își punea pe cap antene de flutur
cu tufele de liliac împărțea
norii de ploaie și celor mai frumoși nori înfoiați de siestă celor mai frumoase balcoane
le știa numele
și scria pe ele ca Miró: „s 5”, „s 5”, „s 5” și tot așa
erau multe peste care sărea
și făcea salturi mortale de la un bot de oaie la altul
până ce lâna se zbârlea de tot
și-i plăcea să-ncrețească apa cu degetul
și eu cu ac și ață-i potriveam pieptănătura
el scotea flamura neagră
și punea coadă la furculiță
și-o azvârlea spre lin-rătăcitorul miel pascal
și străpungea rotunjimea punctată a unei tufe groase de călin
pleca des cu umbrela mea albastră
eu strigam după el și-i plângeam gingășia
(e mort e tot ce am pe lume)
[1956]
pe undeva copíi / sau / mai mult nu e de zis /
sau tentativă de legătură
între Inger Christensen și Andrea Zanzotto
semimătase de mierlă mierlă de semimătase
și cu Lacoste pe braț un moale țesut conjunctiv
pardoseala roz a bucătăriei poate numai
un reflex al cerului
cireșe pietroase pe-o farfurie
pusă pe servantă sau pe vreuna din cratițele goale
dacă servanta e plină
și foșnete pic-pic junglă de păr
fire de păr lipite de palme
în chiuvetă între sâni pe tălpi
într-un papuc
și ca două catalige picioarele descărnate și goale
și degetul mare de la mâna stângă cel în care-a intrat
un ghimpe sau o așchie doare dimineața
scuipatul râgâiturile masturbarea
vorbele seci sau vorbele mari dimineața
sau faptul că-n pasajul subteran (în temnițe)
unde ești ferită de ploaie
nu știi ce să faci cu umbrela deschisă
dacă s-o-nchizi la loc sau
s-o-nvârți în fața ta ca pe-o roată solară
(pederast ori bomboană-capcană)
sau că trupul unei muște albăstrii
coboară-n același ritm cu stropii de ploaie
ce se preling pe geamurile din spate
ale tramvaiului și-i vezi abdomenul
translucid chiar înainte să decoleze
(mamă uscată)
și-n spatele vagonului un râs
de fată intonează simfonia destinului de Beethoven
și-ncerci să citești ora
uitându-te cu aer absent la calendar
sau diverse mișcări ondulatorii / chitară de drum lung
sau manșeta plină de sânge a tensiometrului la geam
[1990]
Deinzendorf* / montaj verde sau
unde am mai văzut acești ochi albi
sunt bolnavă de oase sufăr de boala cucului
dar atunci pe șine de-argint orizontul
atunci la sărbătoarea mestecenilor la sărbătoarea
ofilită-a mestecenilor peste câmpuri corpus christi
peste-nverzitele câmpuri unduitoarele câmpuri
și eu copil neștiutor / miruit
copil miruit și ochiul meu a plonjat în
albastrul cerului în cumulus de flamingi în
zbor de fazani bob sau frizură băiețească și se sprijinea
de pavilionul îngropat sub glicine din nou
trifoi și cochilii cu trenă baldachin al unei dimineți
mai precis bălți decapitate și furtuni de viori
apă clocită siluetă de șoarece stânjenei
palizi la geamuri un consiliu albastru sau iepuri adunați
în jurul ochiului stâng cele mai înalte vârfuri de copaci
sunt șofran chepenguri deschise
floare dezinvoltă vesel braț de păpușă
[1991]
* Sat din Austria în care Mayröcker își petrecea verile în copilărie (n.tr.).
proem dedicat croitorului Aslan Gültekin
și ne-am zărit unul pe altul adică
privirea ne-am aruncat-o privirile teren
abisal, ne-am privit cât ține-o privire cât două ne-am privit
trecând pe lâng-atelierul lui și deci cu câte
un ochi ne-am atins în treacăt pe gânduri, și
resorbit în cotul râului tot el, acum un simplu profil
subită scenă de rapt în timp ce domol un strop de sudoare
mi se prelinge din axilă pe braț în jos
o literă brusc din numele meu
cade pe jos o văd cum cade, cum dispare –
cu ochi de ferigă, Breton
[1992]
Poemele de mai sus sunt extrase din antologia Benachbarte Metalle [Metale vecine], apărută la editura Suhrkamp, în 1998, sub îngrijirea poetului german Thomas Kling.
Traducerea poemelor de Friederike Mayröcker a fost publicată cu sprijinul oferit de TRADUKI.
Andrei Anastasescu (n. 1981) a tradus în limba română cărți de Walter Benjamin, Peter Sloterdijk, Ilse Aichinger, P.F. Thomése, Jenny Erpenbeck, Ulrich Plenzdorf, Christian Kracht, Arthur Japin, Robert Seethaler, Perikles Monioudis ș.a.
Numărul 36 (2/2025) al revistei „Poesis internațional” poate fi comandat de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.
Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: