Iren Sorg (n. 2003) a absolvit Colegiul Național „Matei Basarab” din București și este studentă în anul I la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la Politehnică.
„În anul care a trecut de când am citit-o pentru prima dată pe Iren Sorg, poeziei ei i s-au înăsprit trăsăturile: tropii au căpătat claritate, ideile și-au abandonat bovarismul narativ. Intransigența ei discursivă, amplificată de opțiunea pentru concizie, s-a rafinat, imaginile dure fiind mai des legitimate de un tip de angajament etic, cu asperități care amintesc de echilibrul tensionat din poemele Gabrielei Melinescu. Grupajul de față individualizează o voce din galeria singularilor: cei al căror limbaj poate neutraliza filiațiile, moda și dogma.” (Olga Ștefan)
Sursa foto: Biblioteca lui Gelu
IREN SORG
°
Agitația pentru efectul ei de umbră, nu îți permiți
să-ți vezi prelungirile,
Zvârcolește-te ca boală, nu în strânsoare.
Mi-aș fi dorit spaima morții
m-aș fi putut ocupa, măcar reține.
Prelungire, prelungirea, hoitul lui fidel
°
Tu cu pumnul în pieptul meu
și zgomotul lumii amuțit
toată frica sfâșiată sub sâni sub tâmpla ta.
Zvâcnită după frământarea ta,
pentru trupul lui subțire, tremuratul meu
zvâcnim unul din altul să fii cel dintâi
dintre noi care-l apucă pe întregul uscat al limbii.
Melancolia
ochii mari pentru răspuns.
Dar pereții sângelui meu
cu-ambiția lor fierbinte
nu-și încetează auto-absorbția
nu-și pot vorbi cu zgomot
furia
decât în glasul tău.
Unul altuia, părinții desfăcuți până la abuz.
Ambii, copilul abuzat al celuilalt.
Sinopsis 0.2
Nu pentru marmura căptușită
sub piele stârpită-n guri de smulgere
Nu pentru mausolee în flăcări către formă umană
înfipți în spatele cărnii mele cu tot
cu digestia lor-mpreunată
Nu pentru garduri ghimpate luate în hainele lor spre obturație
Nu pentru că acești leproși calcă greu de-ar nu trezi
viii de-ar nu le primi scâncetele-n gâtlej
Calota lipsei, dar de la cine la cine?
Doar ei sătuii se prind în mine
oamenii încărcați aliniați și cu numele strigat
numele lor se-agață-n cerul gurii mele
doar până aici te poți apropia.
°
rama în centrul camerei
gândurile sunt ștrangulări
prin încâlcire. gura mică, încleștată.
rama unei ferestre în mijloc alături
de betoniera roz. crestați
asupra băncii, emoția despică periferia comună.
trupurile noastre se strâng
în oberlihtul rapace adâncit între ele.
celulele se devorează.
rama de lemn a unei ferestre fără sticlă.
aceiași pași dar auziți cel mai surd în tăcerea
ascuțită cu care orfanul se desprinde zilnic
în jurul său
de nenumărate ori.
astfel-mprăștierea lui, noi unul și două trupuri.
celulele se devorează. împăienjenirea
varul ochilor scabroși
lucrurile esențiale taie până la-nlocuire
rama unei ferestre în plină stradă scoate
la iveală singurul adevăr durabil
obrazul tău în palma mea
auzi și tu
tremurul inimii mele deasupra-mi
sau numai eu nu.
îndrăgostită
absența te poartă dintr-un piept
în alt piept
pe măsură ce treci cot la cot
de pereții corodați
înfășurându-l pe cel în care-ai putea crede.
către spațiul cu rază sfâșiată
sub care hrana împiedică digestia.
către podul de oameni în față,
un chip licărește-n zare
apoi alături, dreapta, invers.
împrumutate cu fervoare zonele arse de sânge
iar odată ce suntem trei, al treilea o reflexie
mângâierea te umple și-nlocuiește
nu mai știu cum să-mi vorbesc să te pot atinge
la trupul tău, intru-n tăcere
muțenia seacă a osemintelor
către care mâna stă-ntinsă pentr-un pumn
care s-o-nchidă.
Corpul se capătă odată cu teama
aceeași singurătate între guri
și erodare înălțată pe piele.
la ochii tăi sticloși, îmi cunosc
fericirea la răstimpuri și conturul
tabloului-n care familia pare-aproape
mi te-am întârziat în propriul orgoliu.
Revista „Poesis internațional” poate fi comandată de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.
Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: