CLAUDIU KOMARTIN

Nu cred că m-ar putea contrazice decât cineva care a hibernat în ultimele trei-patru luni dacă voi spune că e imposibil să rezumi în câteva paragrafe cursul evenimentelor petrecute în această perioadă ca urmare a unei pandemii ce amenința să se transforme într-un dezastru sanitar global (și care, până la găsirea și producerea unui tratament sau vaccin, rămâne un front deschis pentru umanitate), urmate de proteste și contracții sociale, exprimate deocamdată cel mai virulent în Statele Unite ale Americii, ca urmare a uciderii de către poliție (crimă cu sânge rece, lipsită de sens și de temei) a unei persoane de culoare în Minneapolis.

Extenuant(ă) tocmai prin lentoarea, nesiguranța și lipsa de orizont pe care le-a adus, lockdown-ul (sau carantina prelungită) impus(ă) de majoritatea guvernelor de pe planetă pare a fi afectat psihic și moral un foarte mare număr de oameni, așa încât „pandemiei de singurătate” din primăvara anului 2020 îi urmează o perioadă în care nevrozele și frustrarea acumulată izbucnesc în proteste și convulsii ce se întind cu viteza marilor incendii de pădure de anul trecut.
Ce s-a întâmplat cu exactitate va fi obiectul studiilor de psihologie, sociologie și politologie din deceniile următoare, ceea ce se vede cu ochiul liber încă de pe acum e ascuțirea contrastelor ideologice, care conduce la radicalizări și extremism (Antifa vs White Supremacism sau Boogaloo Boys, neomarxiști vs reacționari, adepți puri și duri ai corectitudinii politice vs apărători fără pată și fără prihană ai valorilor seculare), răspândirea fără precedent a teoriilor conspirației, care mizează pe teamă, obscurantism și mistificare furioasă a realității, fetișizarea statisticilor (ne putem întoarce liniștiți, după șaptezeci și cinci de ani, la Domnia cantității și semnele vremurilor a lui Guénon) și o denaturare, o involuție cu iz orwellian a limbajului, care devine tot mai clișeizat, mai descărnat, mai steril.
Ne-am temut aproape douăzeci de ani că terorismul global va fi marea provocare a secolului XXI, pentru ca acum teroriștii să fie devansați cu mult de această „deplasare de discurs, legitimând confruntarea în forță cu statul și cu monopolul său asupra violenței” (cam așa se exprima de curând, după devastările recente din centrul Stuttgartului, un editorialist german) – iată ce mers pe sârmă discursiv, care aproape că justifică distrugerea și jefuirea magazinelor, ciocnirile cu poliția, anarhia și violențele ce au țâșnit parcă direct din Joker-ul lui Todd Phillips. Da, totul s-a complicat incredibil de mult într-un răstimp foarte scurt. Absurdul câștigă tot mai mult teren, transformând limbajul și acțiunea socială, ca-n deciziile Administrației din Melcul pe povârniș al fraților Strugațki, într-un balet al lipsei de sens și al incoerenței – și asta pe fondul adâncirii unor vechi inechități și conflicte încremenite.
În tot acest timp, literatura și artele sunt mai împinse în corzi decât oricând în vremurile recente – teatre, cinematografe și săli de concerte închise și, cel puțin în țări cu o sporită rezistență la cultura scrisă cum este România, scăderea drastică a vânzărilor de carte, deci, practic, o inaniție previzibilă a multor edituri și librării, care oricum trăiau cu cuțitul la os. În ce privește „Poesis internațional”, cum apariția acestei publicații a fost determinată, cel puțin în ultimii șase ani, mai mult de abnegația celor care scriu în ea și a micuței echipe care o realizează, pierderile au fost minime: doar întârzierea apariției numărului 25 cu o lună, timp în care, chiar și fără târgul de carte Bookfest, în cadrul căruia lansam primul număr din fiecare an, am reușit să strângem de la câteva zeci de cititori și susținători nesmintiți banii necesari pentru tipar și curierat, iar cele 400 de exemplare din nr. 1/2020 cred că își vor găsi în următoarele luni publicul.
Miza angajamentului nostru are poate și mai mult sens în timpuri complicate. Nu știu dacă, așa cum sună titlul eseului semnat în acest număr de Jean-Pierre Siméon (parafrazând celebra propoziție dostoievskiană), „Poezia va salva lumea”, însă poate coerența și statornicia față de lucrurile pe care le iubim ar putea-o face.

Please do share this: