Tom Van de Voorde s-a născut pe 10 aprilie 1974, la Gent. Poet și eseist belgian de limbă neerlandeză, curator de proiecte interdisciplinare și traducător de poezie, a debutat în 2008 cu un volum de „peisaje contemporane”, nominalizat la prestigiosul premiu pentru debut al Festivalului de Poezie de la Rotterdam. A mai publicat Liefde en aarde (Iubire și pământ, 2013) și Zwembad de verbeelding (Piscina imaginație, 2017). Traducător, în colaborare cu Staša Pavlović, al unei antologii acoperind o jumătate de secol din poezia lui Tomaž Šalamun, Ik weet. Gedichten 1964-2014 (Știu. Poeme 1964-2014), apărută în 2019.
Foto: © Dirk Skiba
TOM VAN DE VOORDE
[Poștărița mea mă întreabă ce]
Poștărița mea mă întreabă ce
înseamnă regat în ebraică
când dau să-i înșir
avantajele și dezavantajele iobăgiei
pornește cu bicicleta pe deal în jos și strigă
ultimele cuvinte ale lui Hadrian
le caut de prisos în Britannica
la următoarea noastră întâlnire
ea arată spre o grămadă de pietre ce
de mult așteaptă un turn.
Amărăciunea mea visul ei
Beau o cafea cu Simone Weil
și mă pregătesc pentru o nouă zi
Minunea tehnică doarme încă
mi se destăinuie ea
dar nimeni nu pare să știe
când vreodată se va trezi
Ce se va întâmpla îi explic
completând-o și întrebând ea ce crede
Tulburată se uită scurt la zaharniță
însă mestecă mai departe imperturbabil în ceașcă
A ezitat o lungă secundă
Care să fie starea amenințătoare acum
Astrologul meu susține de mult altceva
Lași în seama altora ce e vizibil
în afară de cazul în care asuprirea triumfă
Mobilul ei e dat pe tare chiar dacă
nu mai tare decât gălăgia vecinilor
ce împarte ferestrele în crăpături
Hei strigă o voce spartă de dincolo
Mai treci pe aici
te-am așteptat toată noaptea
Bem mai departe și ne prefacem
că n-am observat
că micul dejun e strâns de mult
We always began it again
E 4 a. m. și privesc
o femeie mâncând
Palatul ce ne luminează
Colinele și pereții
spune minciuni
familiilor căzute în somn
Nimeni nu se uită cum
clădirea noastră se prăbușește
în timp ce șira spinării
îmi atârnă între coapsele ei
Cine să ia seama
la vulturul înfometat
plutind deasupra mea
acum c-am adormit din nou
după A.G.
Ajunul unei schimbări
E ultima zi de vară
și-mi țin răsuflarea încă o dată
Nimeni nu mai spune nimic iar eu numesc
asta o aspirație pură
Absent răsfoiesc prin viața animalelor
și torn un rest într-un pahar
Luna urcând aruncă ocheade: evitabilă
e chemarea, îndoielnic triumful
Desculț calc în picioare un bulgăre de pământ
și intru în seară neînceput
Întrebări către Shiva
Ce rost are să strângi
un butoi de alge și hulă,
să-l rostogolești învăluit în stele
peste șesul agricol.
Adu-mi o fântână dărăpănată,
o frânghie la o mână de cai,
soarele pe un câmp plin de lespezi
culcate în nisip auriu. Ce
direcție dă petrolul unei vaze
înainte ca o floare să-și inventeze
culoarea, un dig să-și capete libertatea.
Toți acei prieteni licăritori, ascunzându-se
printre atâtea rețele. Numără-i și calculează.
Întreab-o dacă și-a putut alege singură numele,
orice-ar fi fost: câteva pietre cioplite,
un acoperiș, ridicat împotriva erorilor,
ca o câmpie crescând, cu geografie naivă.
Poate că era de-ajuns, Ahmadi,
istoria țării tale să o brodezi
din metale de preț, să înșiri necrologii
precum scoici,
să le inventezi mâini și picioare.
Picnicul străinilor
Recunoști barca după fluturele zgâriat pe proră,
după crengile de salvie, frânte la aruncarea unei balize.
Albastrul cu alb mi-amintește de curgerea norilor
într-un butoi cu apă așteptând sate și femei
vara. Știu acum ce vor să spună porumbeii
când încearcă să-și facă un cuib într-un drapel.
Nimeni nu spusese când trebuia să vină flota.
Visele înfloresc târziu când nu așteaptă oaspeți.
Lasă-mă aici, ca un salut la gardul unei grădini,
fără să ții seama de cel care-l va auzi mai întâi.
Sau du-mă la o ușă aproape de-amurg.
Arată-mi ce povestește marea când se retrage.
Îmbrățișez un val și strig că mă voi schimba.
Spun ce fac fricoșii, chinuiți de o stea
în resac. Cântecul din chitara
străinului urmează să vină.
Nu te grăbi când ieși din casă.
Nimic nu oprește acest loc să aștepte.
Mitul străinului urmează s-apară
în timp ce poți vedea cine se ascunde, din frică de fericire.
Ce speriat voi fi la finele cântecului
că visul meu, albastru sau alb, nu va mai apărea.
Poate că străinii s-au rătăcit pe drum
pe drumul spre picnicul pentru străini.
după Darwish
traducere din limba neerlandeză
de Gheorghe Nicolaescu
Gheorghe Nicolaescu (n. 1953) este traducător și universitar, doctor în Filologie cu o lucrare despre Georg Büchner (1999). A tradus în limba română numeroși autori din germană și neerlandeză, printre care Joseph Roth, Anne Frank, Ida Simons, Cees Nooteboom, Volker Braun, Marcel Möring și Arnon Grunberg.