Andrei Crăciun (n. 1983) este, din 2005, ziarist, activitate pentru care a primit câteva premii prestigioase, câștigându-și o binemeritată reputație. A publicat cărţi de poezie și proză: Baricadele I (2014), Poezii pentru acea necunoscută (2015), Baricadele II (2016), Baricadele III (2017), Îndurabile (2017), Aleea Zorilor (2017), Și fericirea era obligatorie (2019).
Foto: Institutul Blecher
ANDREI CRĂCIUN
Scrisoare către Radu Cosașu
Notă informativă pentru iubitul cititor: scriitorul român Radu Cosașu tocmai a devenit, pe 29 octombrie 2020, nonagenar. Radu Cosașu nu zboară cu avionul, Radu Cosașu nu coboară la metrou, bucureșteanul acesta a călătorit o singură dată pe sub pământ, iar asta s-a întâmplat demult și, desigur, din dragoste. Radu Cosașu nu a văzut niciodată Parisul, dar ziarele, sfintele ziare, călătoresc de la Paris la București pentru el.
Dragă domnule Radu Cosașu, mă aflu la Lisabona, aș vrea să vă scriu că aici se termină Europa, dar știu deja ce îmi veți spune: cum să se termine, băiete, Europa?
Dragă domnule Radu Cosașu, sunt într-un oraș german nu departe de Köln, aș vrea să merg în fața Domnului și Domului să îi vorbesc, aș vrea să îi spun că am acasă un prieten bun care nu îngenunchează și crede în Don Quijote.
Dragă domnule Radu Cosașu, am ajuns în Praga, merg la Tigrul de Aur, o să beau beri și o să le povestesc tuturor cehilor că avem și noi la București un Hrabal, că îl avem pe Cosașu. Știu că îmi veți reproșa că exagerez, dar mai știu și că mă veți ierta și veți râde de o asemenea poveste.
Dragă domnule Radu Cosașu, călătoresc prin Praga și Praga e și ea fără sfârșit, îi caut urmele lui Bohumil Hrabal al nostru, caut clădirile unde a salahorit, îi caut poșta, îi caut adresele cunoscute și pe cele necunoscute – și mă opresc doar cât să privesc înspre cer. În cer, porumbeii dansează și uneori mi se pare că ei zâmbesc.
Dragă domnule Radu Cosașu, caut urmele lăsate de tancurile sovietice în august 1968 și câteodată le văd pe chipurile oamenilor.
Dragă domnule Radu Cosașu, sunt încă în Cehia, am căutat și mormântul lui Kafka, am vrut și eu să îl văd pe acel rabin care îi spală piatra de mormânt, dar nu l-am întâlnit. Probabil că nu se arată decât o dată într-o viață, și atunci numai celor virtuoși.
La Praga, când ninge, tramvaiele tremură pe șine. La mormântul lui Kafka e o liniște care coboară de dincolo de cer.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Barcelona, îmi e dor de Bucureștiul nostru și de dumneavoastră îmi e dor, chiar dacă îmi merge binișor aici și Barcelona e atât de, atât de frumoasă.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Casablanca. Am făcut-o și pe asta: dintre toate barurile din lume, eu am intrat în acela făcut după chipul și asemănarea celui al lui Rick. Stau sub tabloul lui Bogart, Bogart are un pahar de whisky în mână, este, ca de fiecare dată, cum atât de bine știți, cu un pahar înaintea celorlalți. Voi cina cu femeia iubită și voi asculta În trecerea timpului. Mai târziu, desigur, voi fi norocos să mă întorc la București și să vă povestesc toată nebunia și toată magia oamenilor din Casablanca.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu de la Nisa. Am venit aici să caut o stradă, desigur secundară. Strada Panait Istrati din Nisa. Nu am vorbit destul despre spovedania acestui învins, dar mai este încă timp, mai este. La Nisa, nisipul e de aur și Mediterana ne zâmbește, ca o mamă ce ne este. Nu departe de aici e satul unde Nietzche a ascultat cum grăia Zarathustra.
Dragă domnule Radu Cosașu, iată-mă și în Paris. Port cu mine o carte de Radu Cosașu – Autodenunțuri și precizări.
Autodenunț: o port cu mine în toate arondismentele, mă opresc și citesc din ea cu voce tare, ca un nebun, ca din psalmi. Precizez că fac asta numai și numai pentru ca toate cuvintele unui prieten care nu a văzut niciodată Parisul să se piardă pe străzile secundare ale celui mai frumos oraș din lume și să ajungă la urechile trecătorilor, gâdilându-le plăcut. Caut, printre colecționari, ultimul număr al ziarului Combat, apărut la 30 august 1974.
Dragă domnule Radu Cosașu, am ajuns la Oslo, care, fără să fie un Reykjavík, nu e lipsit de poezie. Caut prin tot acest Oslo un jucător de belotă și nu găsesc niciunul.
Dragă domnule Radu Cosașu, e vară și sunt la Copenhaga. La Copenhaga totul e déjà făcut și e déjà făcut bine. Eu urmăresc o stea care mi-a apărut pe cer și nu știu unde mă va duce, o urmăresc în fiecare zi, mai departe și mai departe – și mă rog la Don Quijote ca steaua aceasta să meargă, totuși, spre București.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Palestina. Sunt în Palestina și mă gândesc la mama dumneavoastră și la mătușile dumneavoastră în lacrimi în fața miracolului asfaltului turnat acolo unde înainte erau doar nisipul.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Dublin. Sunt în Irlanda, îi caut pe Joyce și pe Wilde și umblu pe străzi chiuind cu bețivii. De aici voi merge la Belfast, știu că ați avut și încă aveți Irlanda dumneavoastră. Știu că ați citit cândva prea repede, prea rece, cu un ochi în diagonală, știrile din Irlanda de Nord. Dar mai știu și că ați suferit citind, de la București, știrile acelea din vremea când toți oamenii, măcar cei morți, erau încă frați.
Dragă domnule Radu Cosașu, sunt la Belfast, așa cum v-am promis. Caut ce a lăsat în oameni George Best. Nu știu câți oameni au fost mai iubiți pe pământ decât nord-irlandezul George Best de la Manchester United – la Belfast, miracolele se întâmplă în fiecare zi, ca pe strada Popa Nan, nord-irlandezii n-au uitat ce este un hipodrom și caii lor au nume extraordinare, ca de pildă, n-o să vă vină să credeți, deși nimic nu e de mirare, Trafalgar.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu tocmai din Amman, din Iordania. Am plecat într-o călătorie care era să se sfârșească în Siria, am ajuns la graniță. Dincolo, la fel ca în toate gazetele lumii, la fel cum ne-ați scris, erau mai mulți morți decât nou-născuți. Nici mie nu mi-a scăpat acest amănunt și am fost trist mai multe zile și nopți, și poate că încă mai sunt. Am citit din Oz într-o cafenea. Un arab mi-a cerut să îi povestesc tot ce scria în cartea aceea, i-am povestit. Cartea aceea se numește Între prieteni.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din New York, New York. Niciodată nu am fost mai departe de casă. Am ieșit dintre granițele Imperiului Roman și am ajuns într-un viitor care nu îmi place, îi îndur pe americani în numele lui Steinbeck, și le iert toate zâmbetele obligatorii pe care și le poartă trase peste chipuri.
Avea, desigur, dreptate Steinbeck: fiecare epocă își zăpăcește contemporanii. Sunt la New York și mă gândesc la fotografia dumneavoastră cu Rebreanu academician. Cine mai are așa ceva la masa sa de lucru în orașul București?
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Palermo. În Sicilia sunt acasă, deși am cunoscut binecuvântarea și blestemul de a nu avea nicăieri o casă, de a trăi pe drumuri, ca trubadurii, ca derbedeii, ca reporterii mileniului III. Dragă domnule Radu Cosașu, visez (vedeți ce verbe am ajuns să folosesc?) că voi trăi aici pentru câteva anotimpuri, doar pentru a mă întoarce după aceea la București.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu din Pisa. Am ajuns să trăiesc, ca Leonard Cohen, într-un hotel. Dacă scot mâna pe geam, aproape că pot atinge Turnul aflat în cădere. E toamnă la Pisa, pielea orașului e lucioasă, parcă pășesc și eu pe șerpi, și ca să nu uit nimic important în fiecare zi citesc dintr-un articol de Radu Cosașu. Astăzi am citit unul despre Cehov, ieri am citit unul despre Jacques Brel. Mâine voi citi unul despre Pelé, iar poimâine unul despre Mozart, chiar dacă știu că le-ați scris în aceeași zi, chiar dacă știu ce zi a fost aceea.
Dragă domnule Radu Cosașu, vă scriu de la Sankt Petersburg, chiar de pe Nevski Prospekt. Sunt îmbătat de fericirea de a merge pe acest bulevard, trag nădejde să-i întâlnesc pe Gogol și pe Dostoievski. Peterburghezii nu i-au uitat, și-au făcut din ei icoane și încă li se închină. Nu mă scandalizează amănuntul și sunt încredințat că nici pe dumneavoastră.
Dragă domnule Radu Cosașu, sunt la Tel Aviv, celălalt oraș din lume pe care îl cunoașteți pe de rost. Nu e la fel de frumos ca Bucureștiul nostru, și nici pace nu este. Dar acesta este totuși orașul în care au trăit și s-au stins mama și mătușile și bunica dumneavoastră. Îl traversez, nu lipsit de o oarecare fericire.
Dragă domnule Radu Cosașu, mâine voi ajunge acasă. Am tot văzut lumea și am văzut-o cu privirea pe care dumneavoastră mi-ați dăruit-o pe când aveam opt ani și am învățat să vă citesc.
Mai am multe de învățat, dar măcar n-am sfârșit maniheist, și știu că totul e pe de o parte și pe de altă parte.
Cuvântul meu preferat este același cu al dumneavoastră: totodată. Port cuvântul nostru preferat – totodată – prin lume, privind totul pe de o parte și pe de altă parte – mai departe, și mai departe, și mai departe.
Totodată, cum spuneam, mâine voi ajunge acasă: am la București un prieten bun care mă așteaptă.