Stanka Hrastelj (n. 1975, Brežice) este o poetă, prozatoare, editoare și organizatoare de evenimente culturale slovenă ce a debutat în 2005 cu volumul de poezie Nizki toni (Tonuri joase), urmat de Gospod, nekaj imamo za vas (Domnule, avem ceva pentru dumneavoastră, 2009) și de romanele Igranje (Jucând, 2012), pentru care a primit prestigiosul premiu „Modra ptica”, și Prva dama (Prima doamnă, 2018). Ediții ale cărților sale au apărut în Germania, Austria și Franța. Traduce din sârbă și croată în limba slovenă și are un atelier de olărit.
Foto: Marko Kosović
STANKA HRASTELJ
Miros de hârtie
Ploaia are miros de hârtie,
la fel și Black Jeans-ul lui Versace, de aceea
astăzi citesc și scriu, scriu
și citesc, și învăț să trăiesc,
cu toate că asta defel nu se compară
cu schimbările pe care le aduce martie
sau cu convingerea lui Aleš că-i un amant grozav,
ceea ce băieții au acceptat ca fiind adevărat.
În hârtie intru ca-n Roma,
Treci Rubiconul desculță, a ordonat Fellini,
cobor pe pagini ca pe-un curcubeu,
cred că parfumul conține
și piper, însă bărbații n-au nici miros
de piper, nici de hârtie,
toți, până la ultimul, se dau cu vechiul, anostul Old Spice
și văd în fiecare aprindere de lumânări o obsesie
pentru idilă.
E inutil să menționez că despre femeie nimic nu știu,
despre femeie abia știau cât de cât
Andrei Rubliov, Pierre Abélard și Ioan Botezătorul.
Și ce știm noi oare unii despre ceilalți?
Ultima oară am aprins toate lumânările găsite,
mi-am pus o fustă și mi-am legat baticul
cu franjuri și scoici în jurul șoldurilor,
iar apoi am făcut un dans din buric.
Dar aici nu e vorba de idilă, a mărturisit bărbatul meu
și a citit cu glas tare dintr-o revistă
Pântecul nu tânjește după copil, ci după falus.
Acum ce știm unii despre ceilalți?
Cuvintele nu ne dezvăluie adevărata față, la fel ca faptele.
(Poate faptul că de la biblioteca noastră
nu-l poți împrumuta pe Seferis spune multe
sau poate nimic.
Bibliotecarul mi l-a vârât pe Richard Burns în mână
și m-a fixat cu privirea, Și asta îți va aduce izbăvire,
apoi trage-ne și pe noi după tine.
Din literatura universală ar dori să alcătuiască
cartea cărților, Pentateuhul l-ar înlocui
cu Vrăjitoarea din Grič, Cartea lui Iosua Navi cu American Psycho,
Cartea Judecătorilor cu În numele trandafirului
și așa mai departe până la Apocalips.
A trecut vremea lecturării Bibliei și a Coranului,
iudaismul și maniheismul s-au învechit,
discipolii lui Hristos și-au pierdut flexibilitatea.
Nu cer mult, a spus Richard Burns,
Nu cer mult, doar un miracol obișnuit.)
Astăzi citesc și scriu, scriu
și citesc, și învăț să trăiesc
atingând cărțile ca tăișul unui cuțit;
recunoscătoare, ele mă răsplătesc în același fel,
deși nu conțin evenimente majore,
nici o Ofelie în alb, doar o măruntă
fragilitate umană sub care pământul se scufundă.
Poezie, ca să nu fie Dumnezeu nevoit să creeze totul,
realitate, ca să aibă diavolul conștiința curată.
Morminte de familie
familia mea n-a avut nicicând cavou
până și acele morminte care existau
se fărâmițau și se scufundau
iar inscripția de pe piatra de mormânt
care se rupsese din inima mătușii
atunci când aflase de moartea fratelui
a fost copiată încă sângerând
pe alte pietre de mormânt
fiindcă era mișcătoare și frumoasă
iar familiei noastre nu-i rămăsese nicio durere
pe care s-o păstreze într-un album de familie
ca pe ceva care e doar al nostru
jalea noastră părea frumoasă și era imitată
(băieții se înecau, bărbații se spânzurau
bătrânii mureau fără morfină)
la înmormântările rudelor mele
era întotdeauna frig
în timp ce săpau groapa
groparii înjurau frigul și scuipau pe pământul tare
când lângă mormântul deschis coriștii intonau cântări de jale
vântul aspru li le sufla înapoi în gât
îmi amintesc cum la înmormântări
cu ochii uscați ne porunceam
unul altuia că strigătul și plânsetul
trebuie păstrate pentru acasă
familia noastră are morminte
în bucătării dormitoare beciuri și poduri
aici ne vizitează răposații noștri
casele noastre miros a crizanteme
Scoici din vacanță
Veștile triste sunt precum scoicile,
an de an cineva aduce una din vacanță
și dintr-odată zac peste tot în jur.
Se schimbă fețele,
se schimbă ritmul zilelor,
iar verdele obligatoriu din jur
vrea să ne influențeze relația cu lumea;
dar, mamă, nicicând nu va fi mai ușor.
Checul marmorat rămâne neatins,
iar lumina din ochii tăi slăbește.
Deja e seară, amurgul ne va mătura
de pe pieptul tău.
Provincie
viața într-o așezare mică prezintă și avantaje
de pildă dacă pe plic scrie doar
numele prenumele localitatea
poștașul nu va avea nicio îndoială
la care casă trebuie să ducă corespondența
poștașii-s tineri chipeși întreprinzători
de la unul poți cumpăra vin bun la un preț rezonabil
celălalt are acasă un buldoexcavator în câteva zile
îți face drenajul în jurul casei
aproape gratis
al treilea are o fiică-n clasa a doua
din când în când fetița-i face semn cuiva
să se aplece cu urechea la gura ei
și-apoi îi șoptește știi eu port tanga
Tradiție
La noi se face așa:
apuci găina de picioare, o întorci
cu capul în jos, apoi îi așezi gâtul
pe capră, dai zdravăn cu cosorul din mâna dreaptă
și-i retezi capul.
Imediat după, arunci găina-n grajd și închizi ușa.
Deși-i lipsește capul, preț de câteva clipe
dă din aripi, sare și fuge în dreapta și-n stânga, apoi se
potolește și moare.
La unchiul se face așa:
Strângi găina între picioare la nivelul gleznelor
ca să nu poată da din aripi,
îi pipăi capul pe lângă creastă, iar când simți locul potrivit,
străpungi craniul cu briceagul ascuțit din mâna dreaptă,
apoi vâri găina sub coș cât de repede poți. Preț de câteva clipe
e un adevărat balamuc în buncărul ăsta, apoi se
potolește și moare.
traducere de Leonard Ciocan
Leonard Ciocan a studiat la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai”, absolvind apoi două masterate, la Budapesta, respectiv Cluj-Napoca. A publicat traduceri din poeți români contemporani în publicații slovene și poezie slovenă în „Poesis internațional”.
.
Revista „Poesis internațional” poate fi comandată de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher
Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: