Eliza Macadan (n. 1967) este o poetă, jurnalistă și traducătoare activă în România și Italia. A debutat cu Spațiu auster (1994), publicând de atunci peste cincisprezece volume de poezie în română și italiană, printre care În autoscop (2009), Anotimp suspendat (2013), Anestesia delle nervi (2015), Passi passati (2016), Pianti piano (2019).
Sursa foto: elizamacadan.com
ELIZA MACADAN
♦♦♦
noaptea trecută
s-au stins luminile şi o mână
din cer a scuturat oraşul
de lângă gheţari
planeta dormea dusă o tânără femeie
se zbătea între vis şi pasiunea de a muri mama
vorbea câtorva diavoli dezlănţuiţi
eu îmblânzeam amintiri flancată de icoane
cu sfinţi iubiţi în neştire mă rog
şi acum cu gura închisă cu inima
strânsă cu scrisul tremurat noaptea asta
înveleşte în staniol ţigările stinse
la jumătate pe hol două pete
de culoare se ţin în braţe
ca la-nceput de lume
♦♦♦
carnea tânără trasă în corp ţine
cerul pe umeri capul
stă ascuns în norii genezei mărul
trişor cules timid într-o grădină
timpurie – a nimănui – sfidează gravitaţia
suspendată în plex simetria îşi caută
partea lipsă penetrată de văzduh şi pământ
coapsa e lacrima unui copil care aşteaptă
nu doare nu moare nu cade ziua asta
din calendare
faţa se schimbă de la o culoare la alta
cu viteza unui tren de vineri
♦♦♦
amiaza urcă pe roți
noi îi cuplăm diferențialul
la antipozi luăm în derâdere toți criticii
amnezici ne luăm operatul în mâini
și-l virtualizăm
tu dispari într-o arie matematică
eu sub una de acoperire
scriu fără sensul care lipsește
despre paharul cu apă
pe care-l așteptăm toți
♦♦♦
am toată iarna în oase
și septembrie nici
nu a plecat
câinii adulmecă alți stăpâni
fiecare zi e una de luni
vești stau oprite în fibrele optice
tu nu vii și mi-e dor
nu știu să mint și aleg să tac
așa te mai pot păstra
doar pentru mine
așa putem ucide
împreună toți diavolii
înainte de culcare
♦♦♦
e o noapte fără cer
fără somn ticsită de sunete
dinții clănțăne de groaza infinitului mic
o mână scrie adevărul și cealaltă
îl şterge
apoi jură pe cruce
urc acest munte ca pe nimic
aurul din inele se va întoarce-n monede
când éra va fi obosită
aşa e noaptea în care toți pleacă
de lângă mine și rămân
între ape de nestăvilit
♦♦♦
limba e toată de pământ
ochii sunt petice desprinse din cer
iar noaptea asta
stă țeapănă la
cumpăna dintre noi
care stea e a noastră și care săptămână
când tu străbați cerul până la mine
și tragi cu ochiul la lenjeria mea intimă
pe care o desenezi fix cum îţi place
limba e de pământ mâna mea dreaptă
un psalm gândul meu
te alungă sau te apropie
♦♦♦
și astfel legea a fost întocmită
în întreită sfințenie
în trei zile
ȘI FRICA NE-A FOST DATĂ
și ei strigau unul la altul
FRICĂ FRICĂ FRICĂ
și noi am învățat că toate cele care sunt depind
DE FRICĂ
și stăm în această minunată sfințenie care ne înconjoară
CU FRICĂ
și am învățat că ziua nu poate să existe fără noapte
ȘI AMÂNDOUĂ FĂRĂ FRICĂ
și mai e scris: te voi lăuda
căci eu sunt făcut minunat
și fără asemuire și
FĂRĂ FRICĂ
Revista „Poesis internațional” poate fi comandată
· de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher
· de pe site-ul librăriei online Cartepedia
· de pe site-ul librăriilor Cărturești
Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: