ION ZUBAȘCU
Tragedii de familie
într-o bună dimineață m-a trezit Hieronimus Bosch din somn
și mi-a poruncit scurt du-te la ei coboară între ei
în infernul din subsolurile Centrului Mondial de Oncologie
în buncărele pavate cu piatră cu uși grele de plumb
ca niște adăposturi antiatomice
intră în sălile cu acceleratoare liniare și cobaltroane stranii
du-te la scintigrafie și în blocurile operatorii
în labirinturile saloanelor ca niște vestigii subacvatice
traversate doar de vietăți marine în halate verzi
împingând brancarde pe rotile cu femei și copii tunși chilug
cu tatuajele acelea stranii pe tâmple sau frunte
vorbește cu cei ce așteaptă la ușa simulatorului
până vei înțelege că a trebuit să te îmbolnăvești și tu de cancer
din solidaritate cu tragediile oamenilor
uitați în toate spitalele lumii
pe care nu le-a mai cântat nimeni în poeme
din timpurile perverse când adolescentul Rimbaud
ne-a învățat să ne dereglăm toate simțurile
Ars Poetica
trăim într-o lume cu toate reperele inversate
pe punga de făină “Fabulo” scrie Mălai superior
Albă superioară scrie și pe punga cu făină de grâu “Băneasa”
superioară pe naiba, când toți bolnavii planetei
aleargă după tărâțele cu fibre și enzime
care se vând la magazinele bio
mai scump decât deșeul alimentar
din care au fost exilate prin triplă cernere
Ulei rafinat de floarea-soarelui, zice eticheta “Filia”
cel mai ieftin sortiment de la angroul “Plus” din Crângași
dar al naibii rafinament când uleiul “Zeus” din Grecia
stors din măsline la rece “prin proceduri exclusiv mecanice”
se vinde de cinci ori mai scump
și e recomandat în toate dietele ca produs sută la sută natural
când vei vedea că scrie pe un ambalaj
Marcă superioară sau produs rafinat
să fii sigur că lucrurile stau în realitate exact invers
și că întocmai stă treaba și cu arta noastră, băieți
rafinamentele astea textuale au pervertit gustul public
cancerizând sufletul omului cu produsele lor greu digerabile
saturate de e-uri, conservanți, coloranți, aditivi rafinați
care nu fermentează ci putrezesc în colon
măncăm roșii ardei castraveți sau carne de pui
și toate au același gust. Mai exact: nici un gust!
mâncăm să mâncăm și scriem să scriem. Doar atât!
fără nici o plăcere, fără căldură umană, fără emoții și sentimente
fără gustul meselor noastre de sărbătoare
fără sufletul meselor noastre de familie
numai nutrețuri mcdonaldizate numai OMG-uri textualiste
în curând ni se vor atrofia glandele salivare și papilele gustative
tocmai de aceea lumea aleargă acum înnebunită
după făină integrală cu tărâțe
după produse din secară orz și hrișcă aproape dispărute de la țară
dar cu desfacere de succes în magazinele bio
ca hrană strict organică ecologică
din rețetele naturiste care fac ca Formula AS
să se vândă ca pâinea caldă
ca pâinea neagră și caldă, am zis, integrală și caldă, am zis
care asigură un trafic intestinal normal
prin fibrele naturale eliminate din produsele lor snoabe și cancerigene
“Rafinate“ pe naiba! “Superioare” pe naiba!
de aia 30% dintre americani
se pocăiesc când beau fortrans și bariu pentru colonoscopie
și mărturisesc anual ca la spovedanie:
“Moartea noastră vine astăzi din colon!”
Branula
în lumea aceasta supraumană mai aproape de cer
cu câtă spaimă de moarte încape într-o inimă largă de om
toți au branulele la vedere înfipte în vene
verzi albastre și roșii fixate pe brațe cu leucoplast
peste smocuri mici de vată îmbibate cu sânge străvechi
când vin surorile să le facă perfuziile în saloane
potrivesc capătul tubului atârnând de punga de pe stativ
în branulele de pe brațe deschise ca niște ventuze flămânde
domnul Sofian cu leucemia lui zicea că picură prea rar
glucoza din punga înaltă s-a rugat de călugăriță
să-i facă rost de-o branulă cu diametrul mai mare
leucocitele lui nu mai aveau pic de răbdare
voiau să scape cât mai repede de perfuzie
și când sora catolică i-a adus o branulă nouă
domnul Sofian s-a bucurat ca de-un cadou de Crăciun
trombocitele lui își imaginează viitorul omului plin de branule
va dormi noaptea cu branulele înfipte în vene
va mânca ziua cu branulele la vedere
între sângele omului bolnav și inima sănătoasă a lumii –
branula aceasta măruntă care închide venele și le deschide
atât de umilă și încununată totuși de o necântată glorie
Balada clismei de la Gastroenterologie
mergeți și faceți o clismă înainte de rectoscopie
mi-a spus doctorița Zamfirescu și m-a abandonat cu totul
în brațele unei infirmiere reci cu fața întunecată
“călcată de talpa unei vite puternice” cum ar fi zis Magdalena Ghica
m-a înghesuit într-o chichineață cu WC și o banchetă jerpelită
de care se sprijinea telul femeii de servici
cu cârpa și găleata de plastic o mulțime de alte lucruri gospodărești
asaltau debaraua și era atât de strâmt și înghesuit totul
încât abia încăpeam și eu de sânii enormi ai infirmierei
dați pantalonii jos mi-a spus scurt
și tonul ei nu admitea vreo interogație
brusc toate secretele trupului meu cele mai bine păzite
și mai rușinoase desigur și-au abandonat oțelitele platoșe
fără nici o jenă intimidate și dezarmate de-a binelea
de atâta suprafirească intimitate cu o femeie străină
cum n-am îndrăznit să am nici măcar cu Maria
după ani îndelungi de conviețuire comună
în același pat conjugal instinctiv mi-am dus mâna la buzunar
și i-am dat toți banii pe care îi aveam la mine
era o sumă mare probabil pentru acel timp și spațiu
s-a umanizat și ea brusc bunăcuviința ei țărănească aproape fosilizată
a găsit tonul acela tandru și plin de infinita îngrijorare
cu care o Pieta afectuoasă își ocrotește fiul ei preaiubit
am putut astfel și eu să-i vorbesc de sângeroasele mele fisuri anale
și chiar de hemoroidul străvechi acum umflat și dureros
pe care l-am purtat cu mine încă din adolescență
pe cele mai înalte culmi ale succeselor mele literar-artistice
întindeți-vă pe banchetă cu spatele la mine și punga cu lichidul călduț
era pregătită pe stativul înalt am simțit ușor capătul tubului
adâncindu-se-n rect strângeți bine mi-a spus
în timp ce mi se umpleau treptat intestinele mai aveți puțin
acum gata mergeți la toaletă și stați până scoteți din dvs tot
am rămas în sfârșit singur și-am putut să mă minunez
de familiarismele stranii dintre unicitatea trupului meu
și acele lucruri mizere comune de-a dreptul impardonabile
din debaraua înghesuită ca un oficiu de spălătorie
acolo șezum și plânsum și-am scos din mine mai mult decât tot
mai sânteți încă pe-acolo m-a întrebat într-un târziu protectoarea mea
ce să zic și eu eram cu pantalonii în vine
am scâncit scurt ca sfârșitul lumii lui T. S. Eliot:
mai sânt pe-aici încă mai sânt
Poemul organic
la radiografie și hemografie
la ecografie și scintigrafie
la irigografie și tomografie
cum în vremuri străvechi la tipografie și zincografie
peste tot sânt biografi inspirați care văd și scriu
zi și noapte scriu anatomografii fără întrerupere
și nu-și mai văd capul de atâta scris
cu conștiința vie că marile evenimente istorice
își mută sângeroasele câmpuri de bătălie
între dușmanii dinăuntru ai omului
și orice măreție se anatomizează
orice înfrângere și victorie se anatomizează
se uită în bioluminiscența celulelor și organelor tale
ca la niște vietăți abisale surprinse
de filmările spectaculoase de la National Geografic
iau probe de țesuturi vii pentru arhivele lor
pe care le numesc atât de frumos
fragmente biopsice de talie medie
cu structuri glandulare polianoide atipice
cu aspect infiltrativ in lamina propria
iar încheierea documentarului vine aproape de la sine
și te va urmări toată viața de acum înainte
cu finalul apoteotic ca un apus romantic de soare:
adenocarcinom biodiferențiat ulcerat
se recomandă cura chirurgicală a tumorii
Noi teritorii pentru poezie
de-acum trupul meu nu mai este al meu
ci doar al acestor femei străine care sporovăiesc într-una
într-o lume îndepărtată paralelă cu universul organelor mele
și al paletei de cobalt din capul straniu al cobaltronului
pe harta acestor teritorii încă necunoscute poeziei române
scria Hic sunt leones dar eu am fost pe aici înaintea voastră
ca exploratorul din junglă între triburi stranii de canibali
se poate trăi și dincolo de aceste granițe nu vă fie frică
se poate trăi
poemele fac parte din volumul „Moarte de om. O poveste de viață” (Editura Limes, 2010)