UMBRE ȘI FALEZE, de Dinu Flămând
Prin noul său volum de versuri, „echinoxistul” Dinu Flămând traversează echinocțiul de toamnă al existenței, privind, de pe falezele de nisip ale timpului, spre umbrele pâlpâitoare ale trecutului (ale morților), în special, aceea a mamei. Umbre și faleze configurează, melancolic, o poetică a prezenței absente sau a absenței prezente – ca proiecție întunecată și evanescentă pe ecranul luminos al memoriei și al visului. Poezia devine, astfel, o „opinteală a incomunicabilului”, o „păcălire a indicibilului”, o serie de „ceremonii ale invizibilului”, o încercare de a da consistență nimicului, în complicitate cu atracția limbajului spre metaforă și comparație plastică: „iar sub arcadele privirilor/ mele stinse imagini cu capul în jos atârnând/ tresar ca o colonie de lilieci”. În înfiorarea neagră și în asprimea naturală a imaginilor poetice („tăcerea lățoasă – bătrânețea/ acestei singurătăți fumegând/ ca lâna pe oaia rămasă-n ploaie”) se infiltrează însă și hieratismul unei scene gotice în clar-obscurul lămpii cu petrol (o cină alături de „fețe necunoscute”) ori suavități de pictură impresionistă: „cum în adâncul râului/ umbra peștelui mângâie pietrele”.
Gabriela Gheorghișor
CINCIZECI DE SONETE DE MIRCEA CĂRTĂRESCU CU CINCIZECI DE DESENE ORIGINALE, de Tudor Jebeleanu
Găsim aici aceeași exuberanță lexicală și îmbinarea perfectă între inteligență și fantezia debordantă, puțin mai strunită datorită formei fixe restrictive a genului, deși, tehnic vorbind, sonetele nu sunt deloc ortodoxe. Retorica este, cum o știm, sincopată, dar muzicală; cumulativă, aluvionară și, în egală măsură, cursiv-prozaică. Frapează încă instrumentarul eterogen, simultaneitatea registrelor și tentativa de a turna în forma sonetului poemele unui lexic eteroclit plin de elementele civilizației tehniciste, industriale, de consum, precum și tonul ironico-parodic, sarcastic uneori. Semn că rezistența noastră în fața reprezentării unui nou lirism este încă destul de puternică. Nu lipsesc nici savuroasele referințe culturale, mai mult sau mai puțin ascunse în text.
Marius Chivu
LUSOROMÂNĂ PUNTE DE VÂNT, de Virgil Mihaiu
Ironic, solar, dezabuzat, candid, Virgil Mihaiu scrie la pagina 28: „cele mai frumoase/ poeme de amor/ le-am ratat/ de dragul/ celor mai frumoase/ clipe de amor/ și viceversa”. Nu va afla niciodată cititorul cum ar fi arătat acele ratări, dar probabil că autorul se alintă, întrucât în Lusoromână punte de vânt sunt suficiente poezii de dragoste despre care se poate exclama: simplu și frumos! Econom în mijloace, dar eficient în efecte, Mihaiu își „trage sufletul” pe străzile Lisabonei, oraș pe care îl transcrie printr-un filtru cultural foarte fin. Ilustrat cu superbe fotografii lusitane ale Monicăi Ioana Revecu, volumul are astfel și o valoare bibliofilă, nu doar literară.
POEME ÎNAINTE ȘI DUPĂ CLAUDIU, de Ioana Bogdan
Cartea Ioanei Bogdan, Poeme înainte și după Claudiu, este, în fond, o poveste de iubire „activată” de personajul Claudiu, o poveste în care „s-au dus dracului toate alternativele” și în care, totodată, „Dumnezeu cânta (…) cu vocea cea mai frumoasă din lume”. Spune autoarea într-o mărturisire de pe propriu-i blog: „Pentru Claudiu există un prototip. E un bărbat pe care l-am cunoscut anul ăsta și asupra căruia am proiectat cele mai multe dintre visele mele. Și pentru că am realizat de la bun început că el nu este în mintea mea decât o proiecție, am decis să-l transform în literatură.”
FRAGMENTE DIN INIMA MEA, de Nicoleta Popa
Este o carte atâțătoare, în care directețea versului e atenuată de un lirism profund, puternic, ce trece dincolo de cuvintele cu sau fără perdea. Nicoleta nu e o autoare ce-și pune poalele în cap, ci o poetă care știe că în literatură nimic nu este interzis, mai ales atunci când ai ce să spui și știi cum să o faci. Iar ea nu face niciun compromis pentru a-și trimite cât mai percutant textul în mintea și-n inima cititorului. Iată un exemplu: „mă bucur că trăiesc,/ chiar mă bucur,/ am observat că satisfacția sexuală/ îți taie elanul creator,/ dar îți sporește vitaliatea,/ bucuria de a trăi,/ cumva incompatibile cu viermele creației.// mă bucură totul,/ probabil că aseară am avut orgasm.”
DOLOR, de Vladimir Udrescu
Nutrim convingerea că avem de a face cu un poet realmente autentic, la care demne de atenție ni se par două lucruri: plăcerea de a produce metaforă din elemente fruste, agreste, alăturate altora, de proveniență livrescă, ținând de filosofia sufletului; dorința de armonizare a unor straturi geologice diverse ale poeziei, reluând, într-un fel, acțiunea de explorare și reabilitare a resurselor apuse de poeticitate, de acolo de unde au abandonat-o textualiștii. Dar nu aici stă surpriza discursului liric al acestui poet ambițios, ci mai ales în felul de a activa, de a naturaliza starea scripturală a poemului; la el, abstracțiunile o iau razna, capătă statut de siluete furibunde – în mișcare și cu materialitate – rătăcite în viața obiectuală, sau se înglobează meleagului imaginar al sufletului.
Cristian Livescu
PE MUCHIILE CERCULUI, de Djamal Mahmoud
Când se preumblă pe muchii de cerc, Mahmoud Djamal se refugiază în muzică și lumină. Ori în tăcere și beznă, depinde de dispoziție. Orfic și ecologic, instrumentul lui poetic are tot atâtea corzi cât și cel al vechii poezii orientale. Cercul acela cu muchii ca o faleză închide un univers sensibil, melancolic și atemporal. Contează poeticul și inspirația. Poezia este înaltă și nu se amestecă în treburile de zi cu zi. Reveriile și meditațiile sunt pline de foșnet și culoare. Aer proaspăt, departe de poluare.
Felix Nicolau
ZARURI, de Vlad Scutelnicu
Scrierile lui Vlad Scutelnicu se așează într-o construcție atentă, mizând pe reluarea câtorva motive – în prim-plan, cel al zarului – care proiectează realul în oniric și tind să pună totul pe seama unei revolte ontice. Dublată de scepticism, ironia lui abia rezistă nonconformismului și răzvrătirii, pierzându-se în interogații care dezvoltă scenarii fantasmatice, iluzorii. Viața însăși se mută pe tărâmuri ipotetice, mod al ființei de a-și manifesta strigătul și de a se vindeca de neliniște.
Mircea A. Diaconu
POEME PENTRU YERUTONGA. EPISTOLE EXOTICE DIN VANUATU, de Hanna Bota
Scriitoarea clujeană Hanna Bota a stat o lună printre triburile din arhipelagul Vanuatu, din Oceania, unde, se spune, trăiesc ultimii canibali de pe Terra. Experiențele ei, nu puține la limită, au fost “transcrise” într-o spectaculoasă carte de poezii și fotografii, unde personajul principal e însuși Yertutonga!
OMUL DECOR, de Gelu Vlașin
Este, desigur, plăcut să revezi evoluția poetică a lui Gelu Vlașin de la versurile fracturate incipiente la cele de maturitate. Poetul a rămas el însuși, recognoscibil și totuși s-a schimbat, printr-o evoluție firească, îi vedem chipul în patru ipostaze diferite prin ani, precum pe cel al lui Eminescu de la „astral și pletos” la depresiv și mustăcios. Premergător calificat al douămiismului, prezență constantă și eficientă în spațiul virtual, Gelu Vlașin este ca poet un astenic simpatic.
Horia Gârbea
ROMANUL ÎN CARE MOR, de Costin Tănăsescu
Romanul, în care Costin Tănăsescu a ales să moară, e un jurnal sentimental, bazat pe definiții poetice și pe minipovestiri cu mașini de spălat și cu oi de zăpadă. E un roman simplu, curat și ușor nostalgic, un fel de mormânt elegant, vibrând de viață, cum sunt cele de la Săpânța. Și chiar așa, ce e poezia bună dacă nu o povestire simplă, rapidă și plină de revelații privitoare la lucrurile de zi cu zi? Adică despre suflet ca un lucru zilnic.
Felix Nicolau
CARTEA LUI IOV, pre stihuri
retocmită de Șerban Foarță
Această „retocmire” este una în care harul, cultura și inteligența lui Șerban Foarță lucrează de la primul până la ultimul vers, spre folosul cititorului iubitor de mare poezie.
LECTURA DE APOI, de Petru M. Haș
Petru M. Haș nu răspunde la presiunile de ieri și de azi ale „necesităților obiective” prin tirade și gesturi grandilocvente, ci printr-una dintre cele mai vechi strategii ale poeziei: aceea de a se concentra pe, sau abstrage în, clipă, în imediatul senzației, captând plăcerea fiecărei zile, cu dibăcia unui apicultor și cu conștiința perisabilității esențiale a tuturor lucrurilor lumii.
Caius Dobrescu
GÂLCEAVA MEA CU HAYDN SAU DESPRE ROMANȚA PENTRU CLOPOT LA PATRU MÂINI, de Mihail Soare
Versuri de o frumoasă stranietate, de atmosferă magică, aproape marqueziană, ce pendulează spectaculos și atemporal între demonic și angelic, cu o percepere spirituală și autoironică a alchimiei destinului. O incantație magic-muzicală neobișnuită, sensibilitate, profunzime, inteligență, un univers aparte, metafizic, încărcat cu elocvente repere simbolistice, într-o minunată poezie a nefirescului firesc.
Serafim Cuncea
OMUL DISPONIBIL, de Ion Zubașcu
Omul disponibil e cartea unei experiențe-limită. Ea încearcă, cu nerăbdare, a spune totul, patetic, în toate chipurile cu putință. În „cînturi”, dar și în glose diaristice. Un mod de a trăi în același timp, dar mai ales de a retrăi toate experiențele unei vieți intense în combustie, în ardere de tot, unele contradictorii: „… manuscrisul meu esențial e chiar propriul (meu, n.n.) destin, viața aceasta pe care mi-o trec scriind…” (p. 22).
Vasile Dan
ALUNGÂND TRISTEȚEA, CA PAGANINI, de Gellu Dorian
Versurile acestui volum alcătuiesc litania unui mort încă viu sau care își dorește să mai învie măcar pentru o clipă de voluptate ori ale unui viu mort încă din viață și care se strecoară ca o fantomă printre amintirile chinuitoare care, cu cât mai fericite ar fi, cu atât devin mai dureroase. (…) Ca și Paganini, pe care îl invocă, Gellu Dorian alungă tristețea într-o manieră specială: exhibând-o pe de-a-ntregul și făcând-o insuportabilă.
Mihai Ene
L-AM LUAT DEOPARTE ȘI I-AM SPUS, de Daniel D. Marin
Poezia douămiiștilor are aripi de metal greu, cea a lui Daniel D. Marin îl împerechează pe tatăl greului cu muma ușorului, obținând un rezultat paradoxal, dar perfect valabil în ordine estetică: la adâncimea/altitudinea la care se mișcă lumea lui, zborul n-are nevoie de aripi.
Ioan Es. Pop
MEMORIA FLUVIULUI, de Monica Patriche
Volumul, construit ca un singur poem, cursiv, evolutiv, se remarcă prin câteva caracteristici evidente ale feminității, între care aspectul confesiv și rememorativ, discurul sensibil, cu un anumit grad de evanescență, dar mai ales simbolistica dominantă și consecventă a apei, de care autoarea se delimitează, optând pentru concretețea pământului și timpului prezent.
Paul Artezu
DEZORBIREA, de Lucian P. Petrescu
Ciudat, un suflu epopeic pare a însufleți poemele adunate în Dezorbirea, unele – „văzute” cu ochi homerici – cutezînd la respirația în metru antic. Așteptările sunt „doar reci închisori” (v. Așteptările), regretele „se adună oricum/ precum cărțile nescrise” (v. Lamentările), în fine însuși poetul – un „șoarece leneș de bibliotecă” – se înfățișează „orb și clar/ ca noaptea din lumină” (v. Dezorbirea). Dincolo de impactul oximoronic, se îndesesc semnele agoniei. Lumea e „netot concepută”, acuză sfîrșeala, în Arkadia e noapte, Edenul s-a ferecat și balamucul ne amenință în această epocă postbabelică, imundă, în care foiesc „sclavi mărunți” și în care nemernicia travestită ori prostia venerată triumfă. Poetul, suflet obosit, invadat de amintiri reci descoperă că viața e o „aventură sașie”; chiar drumul spre o frumusețe (intangibilă) e „noroi” deși orașul, fie și „nebun de legat”, se sprijină pe vise. Rătăcirea, agonizarea ființei în această „baltă de timp” (un prezent nebulos, opac, curgînd fără țintă, proiect, speranță etc.) ne aruncă în haosmos. Și totuși, ruina anunțată lasă să se întrevadă posibilitatea resurecției. Speranța mijește, transformarea suferinței în viu asigură întremarea.
Adrian Dinu Rachieru
NOAPTEA INSTINCTELOR, de Ștefan Bolea
E aproape imposibil să fii atent în paradis, așa că o lectură în Noaptea instinctelor te poate face chiar puțin mai vigilent. Eul poetic este tot atât de apropiat de tine ca și „fizionomia șobolanului”. Un univers sangvinic, cu multe vene și nici o rețetă de ieșire. Primul episod al volumului, Atentat, este un monolog captivant și tenebros de filosofic, al doilea, Anal, este ca un thriller erotic postmodern, al treilea, Angst, un posibil tratat de psihiatrie lirică, iar al patrulea episod, Anamneză, o punere în scenă ludică și hiperlucidă a eurilor animate. Peste tot sufletul și spiritul sunt în antiteză lupasciană. Este o lume a asfințirii, fiindcă la bătrânii păgâni edenul era la apus. Suntem în kali-yuga și iată că Ștefan Bolea scrie poezie cu o mânie faustică și cu o verticalitate dantescă, oferindu-și trupul poetic. Poftiți la cină!
Petrișor Militaru
CAMIKU, de Mihai Curtean
Camiku este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme, din partea generației tinere.
Al. Cistelecan