Imagine din expoziția „Lütfi Özkök: Portrete” (Istanbul Modern Photography Gallery, 2019-2020) | Sursa foto: aici
CLAUDIU KOMARTIN
Lütfi Özkök (15 martie 1923, Istanbul – 1 noiembrie 2017, Stockholm) a fost un fotograf, poet și traducător de origine turcă stabilit în anii ‘50 în Suedia. Celebru pentru portretele făcute între 1954 și 2004 unui număr impresionant de laureați ai premiului Nobel pentru literatură, a avut numeroase expoziții în întreaga lume și a lăsat o arhivă ce conține circa 1500 de portrete de scriitori.
Mama lui Özkök, Emine Devlet Hanım, provenea dintr-o familie de tătari cu origini în Crimeea care se refugiaseră în 1917 în România. A emigrat în Turcia după căsătoria cu pescarul Mehmet Muradasil.
Lütfi Özkök a luat în copilărie lecții de vioară și și-a făcut studiile la Istanbul (filologie franceză), Viena (germanistică) și Paris (textile). În capitala Franței a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Anne-Marie, cei doi mutându-se la Stockholm pe 24 decembrie 1950.
1953 Traduce în suedeză împreună cu Lasse Söderberg o antologie de poezie turcă intitulată Pâine și dragoste, ce conținea poeme de Orhan Veli, Oktay Rifat, Melih Cevdet, Fazıl Hüsnü și Cahit Külebi.
1967 La invitația guvernului cubanez, face o expediție de șapte săptămâni, participând la Festivalul de Artă de la Havana.
1969 Realizează împreună cu poetul danez Jörgen Nash un film documentar color de 18 minute, intitulat „Tatouage”, pentru care primește premiul Institutului Suedez de Film. Devine membru al Uniunii Scriitorilor Suedezi.
1970 Are expoziția „62 de portrete de autori din 25 de țări” la Muzeul de Artă al Universității din Oklahoma.
1972 Filmează în Franța pentru un documentar de 35 de minute despre personalitatea și arta lui René Char.
1973 Rezultată dintr-o muncă de aproape un sfert de secol, apare la Istanbul, tradusă de Özkök, o antologie de poezie suedeză contemporană.
1974 Îl traduce în suedeză, împreună cu Anne-Marie Özkök, pe René Char.
1976 Este autorul unui documentar color de 60 de minute, filmat în Spania, despre Federico García Lorca.
1977 Primește premiul Academiei Regale de Artă din Suedia.
1986 Expune la Foro de Arte Contemporaneo Art Gallery din Ciudad de México portretele a 207 autori din 35 de țări.
1987 Îi este organizată o expoziție la Istanbul, în Beyoğlu – printre cele o sută de portrete expuse, douăzeci aparțin unor scriitori turci.
1993 Apare o ediție definitivă ce cuprinde opera poetică a lui Özkök, subîntinsă între anii 1944 și 1992.
1994 Are loc premiera unui film documentar de 55 de minute, difuzat de două ori de televiziunea suedeză, având în prim-plan viața și opera lui Lütfi Özkök.
2000 Sunt expuse la Academia de Arte Frumoase din Berlin 14 portrete ale lui Beckett. În același an, primește premiul târgului de carte de la Göteborg.
2002 Guvernul Suediei îi acordă medalia de merit „Illis Quorum”.
2008 Apare Rumänska synvinklar. Författarporträtt av Cato Lein och Lütfi Özkök, editată de Institutul Cultural Român din Stockholm, cuprinzând portretele (și mici selecții de texte) a 32 de scriitori români (sau de origine din România), dintre care 12 fotografiați de Özkök între ‘62 și ‘89: Gabriela Adameșteanu, Paul Celan, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Gherasim Luca, Gabriela Melinescu, Marin Sorescu, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Virgil Teodorescu, Tristan Tzara, Dumitru Țepeneag. Atrage imediat atenția anul 1974, când sunt datate câteva dintre portrete (pe care Özkök le-a făcut în București), printre care și cel al Gabrielei Melinescu. Ține deja de mitologia literară a ultimei jumătăți de secol că în acel an poeta l-a cunoscut pe René Coeckelberghs, urmând ca în ‘75 cei doi să se căsătorească, iar cunoscuta autoare a Ceremoniei de iarnă să emigreze în Suedia. Să-i dăm, așadar, cuvântul Gabrielei Melinescu:
„Lütfi Özkök, un celebru fotograf, turc de origine, care trăia în Suedia, a venit în România și a făcut fotografii cu diverși tineri scriitori (…) pentru Arhiva Bibliotecii Regale din Stockholm. Și am fost și eu fotografiată. Asta era înainte ca René să ajungă în România. Iar Lütfi i-a arătat fotografiile lui René, ei se cunoșteau, printre care era și o fotografie de-a mea pe care Lütfi o intitulase «Madona neagră». Eu aveam păr lung și negru, iar Lütfi mi-a spus că René se îndrăgostise doar privindu-mă. Asta numai în poveștile cu sultani se întâmplă, nu știu dacă a fost chiar așa.”
(într-un interviu din „Observator cultural”, luat de Ovidiu Șimonca pentru nr. 305 / ianuarie 2006)
Din păcate, când am ajuns eu în Suedia în toamna lui 2008, Özkök avea deja o vârstă înaintată și nu mai era de câțiva ani activ. Însă prietenul meu Cato Lein mi-a vorbit despre el cu căldură și admirație – nu am uitat asta, așa că l-am rugat pe Cato să scrie pentru „Poesis internațional” o scurtă evocare cu ocazia împlinirii centenarului acestui personaj cu adevărat excepțional:
CATO LEIN
Am auzit de Lütfi Özkök la câțiva ani după ce am venit în Suedia din Norvegia – începusem să lucrez ca fotograf specializat în portrete pentru o editură și un ziar. „Tu ești noul Lütfi Özkök?” am fost întrebat. Nu auzisem de el, dar când i-am căutat fotografiile am recunoscut imagini devenite clasice, ca de exemplu celebrul portret al lui Samuel Beckett. În 2006 am intrat în legătură cu Dan Shafran, care văzuse expoziția cu portretele făcute de mine unor scriitori din întreaga lume.
Shafran era noul director al Institutului Cultural Român din Stockholm. Am avut o întâlnire cu acesta în care am fost întrebat dacă nu aș vrea să lucrăm împreună într-un proiect al ICR. Trebuia să fotografiez scriitori români, rezultatul fiind o carte-album despre literatura română care începea cu fotografiile lui Özkök. El le făcuse portretele unor scriitori români pe care îi întâlnise în anii ‘60, ‘70 și ‘80 la Paris și la București. Trebuia să continui de unde se oprise Lütfi.
Așa că am decis să-l vizitez în micul lui apartament de la periferia Stockholmului. Acolo mi-a arătat negativele și printurile cu portretele lui Paul Celan, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Tristan Tzara și mulți alții. Am fost însărcinat să le scanez, după care am mers în România având o listă de nume ale scriitorilor pe care trebuia să-i fotografiez, în vreme ce pe alții i-am prins când au venit la Stockholm, căci locuiau în alte țări – Nina Cassian și Herta Müller s-au numărat printre aceștia din urmă.
Am legat o strânsă prietenie cu Lütfi Özkök, pe care l-am vizitat adesea în perioada cât a fost editată cartea. Mi-a arătat fotografiile clasice pe care le făcuse unor numeroși scriitori – printre care 40 de autori care au primit Nobelul pentru literatură, însă cel mai tare m-a uimit la el felul în care lucrase cu lumina în realizarea acestor portrete. Era acolo o „non-lumină” sau o lumină laterală, părelnică pe care nu o mai văzusem niciodată. Am învățat o mulțime de lucruri din conversațiile pe care le-am purtat.
„Ceea ce ne dorim să vedem este și experiența autorului, perspectiva asupra lumii pe care o scoate în evidență scrisul său. Există și o privire ferită, o privire întoarsă spre interior – și de acolo chiar mai departe. Poate că o putem numi privirea literaturii.”
Așa că am ajuns să fiu bucuros când scriitorii mă întrebau dacă sunt noul Lütfi Özkök, răspunzându-le din toată inima Da!
Asta încerc să fiu și astăzi, când Özkök ar fi împlinit o sută de ani.
Claudiu Komartin (n. 1983) este, din 2010, redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internaţional”. Traducător și antologator, a publicat volumele de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009), cobalt (2013), Maeștrii unei arte muribunde (2010-2017) (2017), Autoportret în flama de sudură (2021), 17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect (2022) și Inoculare (2022).
Cato Lein (n. 1957) s-a născut în Båtsfjord, un sătuc de pescari de la Marea Barents, în extremitatea nord-estică a Norvegiei, aproape de granița cu Rusia. S-a mutat la Stockholm în anii ‘80, devenind unul dintre cei mai apreciați fotografi contemporani. Portretele pe care le-a făcut unor scriitori de prim-plan ai literaturii mondiale (Susan Sontag, Paul Auster, Salman Rushdie, Umberto Eco, Tomas Tranströmer, Siri Hustvedt, Orhan Pamuk, Ian McEwan, John Fosse, Birgitta Trotzig, Zadie Smith) sunt celebre – o selecție a apărut în albumul Blick / Sight (2002). A primit recent Swedish Photobook Award 2023 pentru Northern Lights (2022).
Revista „Poesis internațional” poate fi comandată de pe site-ul Casei de Editură Max Blecher.Abonamente și donații:
PayPal:
Patreon: