| 18 noiembrie 2016 |
Paul Vinicius (n. 1953) a fost, în a doua parte a anilor ‘80, membru al cenaclului Universitas condus de Mircea Martin, fiind inclus în Sfâșierea lui Morfeu – 90. Proiect de antologie (1994) a lui Dan-Silviu Boerescu.
Doi ani să mai fi așteptat, și Vinicius ar fi debutat la vârsta la care a făcut-o, cu șapte decenii mai înainte, Arghezi. Chiar și așa, cu prima sa carte, Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (1998), publicată la 45 de ani, poetul și-a făcut o intrare pe care titlurile ulterioare – Eclipsa (1999), Studiu de bărbat (2002), Liniștea de dinaintea liniștei (2011), kemada (2012) și Nopți la maximum, dimineți voalate (2014) – au confirmat-o fără rest.
Comparat la-nceput cu Virgil Mazilescu (pentru sintaxa tensionată și o anumită frazare în care poți recunoaște rostirea acestuia), P.V. a impus un discurs ușor de recunoscut, spumos, provocator, adesea bavard – există o arhitectură și un suflu al poemului, ce poartă marca Paul Vinicius, cu toate influențele sau afinitățile structurale pe care le putem recunoaște în ipostazele sale favorite, în disimulările și strategiile de camuflaj ale unei sensibilități lezate, care oscilează pe frontiera dintre indolență – un fel de stare de apatie a unei feline mari – și ultragiere.
Greu de plasat de către obișnuiții filateliști ai literaturii, acest poet poartă pe chipul poeziei sale trăsături diverse, moștenite de la onirici – poate nu e întâmplător că, pe lângă modelul inițial, Mazilescu, Vinicius s-a apucat la aproape 60 de ani de un doctorat despre poezia lui Vintilă Ivănceanu –, trecând prin 80-iști, și ajungând la colegii din grupul „Universitas” (în primul rând Lucian Vasilescu și Daniel Bănulescu). În legătură cu situarea sa în contextul răfuielilor „generaționiste” dintre 80-iști și 90-iști, Vinicius declara în antologia Universitas. A fost odată un cenaclu… (2008): „Personal, nu împărtășesc nici o înțelegere pentru tensiunile create artificial, care (cică) ar trebui să ne împartă pe noi, scriitorii, în tabere (generații, cenacluri etc.), și asta cu atât mai mult cu cât, ca vârstă, aparțin așa-numitei generații ‘80, iar ca devenire și școlire literară aparțin așa-numitei generații ‘90. Suficient soare pentru toți!”.
Avem, așadar, de-a face cu un boem de extracție mazilesciano-bukowskiană: superbia de declasat face casă bună cu dispoziția sa fluctuantă, căci personajul din aceste poeme e când încercănat și arțăgos, când într-o admirabilă ebuliție, capabil de șarje ironice și autoironice, de răfuieli cu lumea, dar și de tandrețuri și jocuri erotice care au farmecul și partea lor de gesticulație ostentativă… Oricât de pișicher sau de teribilist s-ar da, Paul Vinicius rămâne un romantic incurabil.
Claudiu Komartin
PAUL VINICIUS
monolog alb
ultima dată când l-am văzut
era pe un pat
numerotat
al acelui spital.
îi crescuse barba
(în lipsa lui)
întrucât el
n-aș fi putut spune
că mai trăia.
priveam hipnotizat toate acele mașinării conectate
care îl trăiau
în locul lui
nehotărându-mă
cui
să-i vorbesc.
nu i-am putut adresa mai mult de o frază
și aceea poticnită
confuză
sterilă
precum o ușă care ți se deschide brusc
și grabnic
ți se închide
în nas
(ca o sclipire fugară
a unei inimi decolorate).
și numai după ce i-am văzut lacrima
înviindu-i paloarea
am știut că m-a auzit
că pricepuse
cine îi vorbea.
și numai după ce ea
lacrima
ți s-a uscat
am știut că știi că ți-a vorbit deșertul tătarilor
și dezolarea ta
și armata ta nedisciplinată și rebelă
domnule colonel
eu
progenitura ta
tată
din Nopți la maximum, dimineți voalate (2014)
rubrică semnată de Claudiu Komartin
Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.
Foto: Mihai A. Barbu & Ion Barbu, din cadrul proiectului Sticle pentru minte, inimă și literatură
citește și:
„Regele moare” de Pavel Gătăianțu
„Scrie-mi și eu voi da sau nu voi da semn” de Ion Gheorghe
