| 8 iulie 2016 |
Ionel Ciupureanu (n. 1957) a lucrat la Uzinele Electroputere din Craiova, iar istoriile despre tânărul inginer ce avea în grijă o-ntreagă sală de mașini și turbine și scria poezii pe metalul rece al motoarelor încă însoțesc imaginea acestui poet despre care se poate spune – mai mult decât despre oricare altul care a scris la noi în ultimele decenii – că este un autor underground. Deloc surprinzător, așadar, că în a doua parte a anilor ‘90 Ciupureanu este textierul trupei punk Terror Art, care scoate în 1999 albumul Plămâni de noroi.
Deși doar cu un an mai tânăr decât Mariana Marin sau Mircea Cărtărescu, Ciupureanu debutează deodată cu 90-iștii, mai exact în același an în care Ioan Es. Pop și Andrei Bodiu scot primele lor cărți, însă Pacea poetului (1994) nu-l scoate din semianonimatul craiovean. Puțini critici se apropie de poezia sa sincopată, eliptică, „schizo”. Puțini avocați are acest discurs cu un magnetism neobișnuit și captivant, însă greu de distribuit într-unul din rolurile binecunoscute: Ciupureanu nu e nici (neo)expresionist, nici un damnat de manual, nici un minimalist voios (ar fi utilă o discuție serioasă pe marginea acestui termen, folosit exasperant de ușor și de impropriu de către criticii de la noi), deși minimaliștii (ca și adepții unor formule mai degrabă „maximaliste”) îl citesc azi ca pe un maestru al nonsensului, al nihilismului și al deriziunii sarcastice.
Următoarele cărți ale lui Ionel Ciupureanu confirmă și îi întăresc prestigiul într-un cerc restrâns de cititori devotați: Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002) sau Adormisem și mă gândeam (2005), publicate, fără excepție, de edituri mici, îl păstrează într-o poziție de marginalitate care, deși nedreaptă, se potrivește de minune cu poezia pe care Ciupureanu o cultivă.
De-abia o dată cu Mișcări de insectă (2010), poetul devine cunoscut noilor promoții, câștigând în scurt timp un capital de stimă comparabil poate doar cu „explozia” din aceiași ani (2010-2015) a lui Nicolae Avram. Despre Mișcări de insectă se scrie elogios și pasionat, câțiva dintre cei mai buni poeți și critici de poezie ai momentului dedicându-i cronici și eseuri entuziaste.
Revenind la același nivel cu Venea cel care murisem (2014), Ciupureanu continuă pe o traiectorie admirabilă atât din punct de vedere al imaginarului, cât și sintactic și, în cele din urmă, profund existențial – cu toate strategiile ironice și autoironice pe care le are puse la punct, I.C. este unul dintre cei mai gravi și mai autentici poeți ai degradării și ai incomunicabilității, descris astfel de celălalt poet craiovean important al ultimilor 20 de ani, Nicolae Coande: „o voce-medium contorsionată de propria neputință, care captează zvonurile și febra unei lumi neștiute, cu acea chinuitoare acuitate a celor posedați, o bolboroseală de Pythie domestică, supusă ea însăși terorii, eroziunii imediate și, în grad restrictiv înalt, interdicției de a se exprima”.
Claudiu Komartin
IONEL CIUPUREANU
Mișcări de insectă
Mi-e frig și frigul se mișcă
în ritmul imaginației mele
retează-mi beregata spune-mi ceva
chiar trupurile noastre ar trebui să viseze
fiecare transpiră lângă fiecare
visând vom face un zgomot ciudat
străzile se vor destrăma când îmi voi da seama
laptele se va acri
dar limba ta de ce-i uscată
ochiul tău de ce-i putred
cei orbi dispărură sub tălpile lor
astupând întunericul lor
și-atunci mă voi prăbuși unde zac
și te voi iubi cu mișcări de insectă
căci fiecare păcătuiește cu fiecare
uite-o scăpare.
din Mișcări de insectă (2010)
rubrică semnată de Claudiu Komartin
Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.
Foto: Cosmin Bumbuț
citește și:
„Mâncătorul de libelule” de Nichita Stănescu
