Serge Pey (n. 1950) este un poet, performer și artist francez, fondator al revistelor „Émeute” (1975) și „Tribu” (1981), autor, începând cu 1970 (când scoate Minute Hurlée), a peste douăzeci de cărți doar până la sfârșitul secolului XX (J’eux, 1975; Vertenebre, 1984; Poèmes pour un peuple mort, 1989; Nierika ou les mémoires du cinquième soleil, 1993; Dieu est un chien dans les arbres, 1994; Pour libérer les vivants il faut savoir aussi libérer les morts, 2000) și a aproximativ de cincizeci de volume și antologii de atunci încoace (printre care: Tout cercle est un trou qui regarde la lumière, 2004; Appel aux survenants, 2006; Lèpres à un jeune poète. Principes élémentaires de philosophie directe, 2011; Ahuc. Poèmes stratégiques (1985-2012), 2012; Occupation des cimetières, 2018; Poésie-Action, 2018).
„Nu am cunoscut încă un poet care să aibă aura lui Serge Pey. Nu am întâlnit niciodată un poet care din cuvânt să facă un ritual în care sunetul să fie rază vizuală, iar sensul să fie vorbit și mișcat cu ochiul.
Poezia lui Serge Pey și-a croit cu greu drumul spre marile edituri ale Franţei burgheze. Un poet incomod, subversiv și inattendu ca el nu era pe placul editorilor clasici. Ani de zile, Serge Pey a fost publicat de editori mici și mijlocii, dar a fost găzduit de cele mai mari festivaluri de poezie din lume. Arta lui dramatică, felul în care își impune prin strigăt și dans poezia, a dus inevitabil la deschiderea minţilor editoriale importante. Serge Pey deranjează și aranjează cuvintele pentru a deveni fapte. El este un poet în acţiune, mereu gata de adevăr.
Născut în anii ‘50 la Toulouse într-o familie de origine spaniolă, Serge Pey este mândru când afirmă pe scenă că este copilul cărunt al războiului civil spaniol. Militant, angajat politic contra războiului din Vietnam, poetul va participa activ la evenimentele din mai și iunie 1968.
Orice eveniment cu Serge Pey devine un act militant, un spectacol făcut din iscare și mișcare, din înfiinţare și ivire pe neașteptate.
În prezenţa lui Pey, ieși rapid din starea comodă de repaus liric și îţi schimbi urgent locul, poziţia și perspectiva de consumator.
Serge Pey este poetul de care avem nevoie pentru a trezi poezia din formalism și teorii minimaliste.
Serge Pey este desfășurătorul, dimensionistul care din vorbă, trup și deplasare își și îţi dansează durerile și bucuriile pe doar câţiva metri de sârmă ghimpată.
Serge Pey rupe graniţele și ne dă fiecăruia o bucată din sine (sinele cui vrea să aibă sine).
Pe orice scenă ar fi, în orice limbă ar vorbi, poetul francez de origine spaniolo-indiano-mexicană, tulbură și încordează, revendică și înglobează forţa internă a poeziei nomade. Poezia lui Serge Pey este plină de demonii cosmogoniei (vezi volumul Nierika ou les mémoires du cinquième soleil).
Altruist, deosebit de creativ, perpetuu activ, Serge Pey a lansat, de-a lungul anilor, o serie de evenimente internaţionale de performance și poezie directă. L-am cunoscut pe Serge Pey pe scena de la Cave Poésie din cadrul Universităţii Le Mirail din Toulouse. Am performat pe această scenă. Ne-am preţuit și ne preţuim încă.”
Rodica Draghincescu
Sursa foto: rphfm.org
SERGE PEY
O definiție a poeziei de acțiune
Nu-ți numi mâna, așteaptă ca ea să te numească.
Un cuvânt est o rană înarmată.
Un poem de acțiune acționează într-o parte a poemului în care poemul scris nu acționează.
Scrie pe dublul blestemat al paginii sale negre până la euforia blestemului său.
Un poem de acțiune înfăptuiește realizarea simbolică a poemului.
Fundația casei modifică forma casei.
Pietrele funerare au creat epitafe.
Zilele de naștere: poeme de circumstanță.
Scutirea de impozite, poeme de impozit.
Poezia de acțiune, părăsind pagina și deschizând câmpul bătăliei, creează un nou raport între viață și literatură.
Poezia de acțiune nu este o metodă pentru a „desăvârși” poemul scris în oralitatea sa, așa cum se întâmplă cu teatrul prost, ci este o desprindere totală de lumea care aduce poemul în teatru.
O poezie de acțiune inventează o pagină nerepetitivă și efemeră.
Cartea poemului trece de la cânt la câmp.
Arăm cu lămpi întregul câmp al luminii.
Raderea craniului
Poezie de lungă acţiune: să-ţi tatuezi un poem pe capul abia ras
Într-o noapte cu ceață, să-ți razi craniul și să scrii pe el un poem clandestin, apoi să lași să crească părul, pentru ca nimeni să nu-l citească.
Să parcurgi astfel în întregime linia urechilor, paginile dușmanilor, precum și rapoartele de poliție și de poezie.
Ajuns la destinație, să-i dai o pereche de foarfeci, să înclini capul și să o inviți să-ți tundă părul.
Să-i oferi craniul la citit, apoi după lectură, să-ți odihnești părul ștergând ceea ce abia a fost citit.
Să reîncepi tot așa la fiecare lectură.
Când va fi momentul, să treci de linia paginii în sens invers și să revii de cealaltă parte.
Așa-i călătoria.
Să forezi subterane și puțuri.
1. Un poem adevărat este un secret devenit public.
2. Orice poem poartă un secret transmis altor secrete.
3. Să dirijezi orchestre în piețe publice: marele secret nu are nimic de ascuns.
4. Să înveți să citești pe toate suprafețele rase de pe fața pământului.
5. Să vizitezi frizeriile, să aduni părul din coșul de gunoi pentru a compune cuvinte netransformate încă în puncte/pumni.
Pe o pagină scrisă, orice linie este amintirea părului tăiat de un emisar.
*
Să scrii drept pe verticala marcată de un singur fir de păr.
Părul este firul cu plumb care ține litera ce-l apasă.
Așa e linia care măsoară verticalitatea mormântului.
Din poezia lumii
Să alegi bombele, bastoanele, cuțitele, pistoletele și bomboanele otrăvite.
Orice graffiti este un haiku terorist.
Lumea întreagă este o carte care-și întoarce paginile.
Desprinzând câte una în fiecare zi, se face apoi lumină.
Orice carte neterminată poartă numele de „monstru”.
Caii beau pietricele.
Zăpada este cocaină roșie. Moartea a murit.
Să muți năsălia morților și să reinventezi literele.
Să faci o gaură pentru a trece în spatele picioarelor lor.
Să faci o gaură pentru a trece în spatele țestelor lor.
Perec scria: „Ceva lipsea. Era ceva uitat, ceva alb, o gaură pe carenu o văzuse nimeni, pe care nimeni nu putuse, nu voise s-o vadă.”
extrase din Poésie-Action (Le Castor Astral, 2018)
74
dar la ce bun
fotografia unui bărbat țipă
în buzunarul nostru
norii dorm
atât de profund
încât mâine va trebui să se ridice
pentru a inventa forme
care să le semene
ferestrele se învelesc cu perdele
împotriva insolației lunii
ce inundă zgomotul
gospodăriilor
tolerăm doar
gâtul tăiat al cocoșului
răzbunarea maimuței
și un pantof evadat
într-o pădure cu clavicule de beton
noaptea este un bici uriaș
care pocnește în acele cerului
și noi am tras un glonț
în țeasta îmblânzitorului
și în a unor clovni carnivori
cu machiaj de sticlă
pisica ce se spală complet goală
în fântână
și-a lăsat blana albastră pe o statuie
care păstrează o clipă frumusețea
întregii eternități
dar soarele trebuie să-și plătească
trecerea la râu
printr-un podeț
și mai în vale un copil
molfăie pâine în fața plajei
ca un pescăruș
împingând marea
și mângâindu-i capul albastru
81
învățătoarea cântă
în fața cadavrelor
a mii de confetti
a nasurilor de clovni smulse
și a trompetelor de carton
de-atâta răbdat strugurele
sfârșește prin a se-ndulci
unii zic c-ar fi sacru
nu se știe
nu se mai știe
dacă semănăm sare
pe pietre nicio pâine nu va crește
vacile vor veni să le lingă
în vreme ce văduvele
îndepărtează cu răbdare
dovezile roșii de pe fotografii
speranța constă în a privi
scaunele care se întorc
ridicând baricade
împotriva fantomelor
copiii dorm
în titlurile cărților
și statuia putrezită a șefului
poartă o cravată frumoasă imprimată
pe pielea unui prizonier
găurile negre își ascund
țigările aprinse
în cutiile de sardine
pentru că este interzis fumatul
și cireașa care a trădat
este dezonoarea
oricărui cireș
86
dacă ai timp de pierdut
ai dreptul să te distrezi fiind martorul
acestui lup venit să oprească arborii
și care a pus cătușe
florilor
ceasurilor
chiar și creierului iezilor
e un indicator printre arbori
o stâncă falsă
care a desemnat
ascunzătorile noastre de cuțite
și de porumbei umpluți cu praf
uneori vedem
îngeri-cerșetori
care ling farfuriile
în adâncul luminișurilor
la această distanță îi luăm
drept vulturi
mai ales când au aripile strânse
în spatele scuturilor
somnului îi e frică de creierele
ascunse în copaci
iar sperietorile predau
cursuri de teologie
micilor mizerii ale soarelui
din volumul inedit Apprentissage des synonymes
traducere din limba franceză
de Irina-Roxana Georgescu
Irina Roxana Georgescu (n. 1986) este doctor în Filologie cu o teză despre Influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice românești (1960-1980) (2016). A debutat în limba franceză cu volumul de poezie (Intervalle ouvert) și în românește cu Noțiuni elementare (2018).
Become a Patron!