Nené Giorgadze (n. 1971) este o scriitoare gruzină, autoare, printre altele, a volumelor Un triunghi (proză scurtă, 2011) și Oameni și semafoare (poezie, 2018). Locuiește în Sankt Petersburg, unde poezia i-a apărut în traducere în limba rusă, pentru ca în 2020 să fie publicată în italiană Una linea spezzata su un foglio di carta la Fermenti Editrice din Roma.
Sursa foto: Georgian National Book Center
NENÉ GIORGADZE
Traducere
1.
Scot o mică cheie de aur și descui încuietoarea cu ea.
Nu-i nimeni acasă. Probabil că tocmai a plecat gazda –
un miros delicios persistă în bucătărie.
Ingredientele tăiate cubulețe au fost lăsate în boluri.
Îmi pun supă din oală și-o gust.
Realizez: felul principal este gata,
și acum este timpul să gătesc garnitura.
Îmi suflec mânecile și
amestec ingredientele multicolore.
Din acest proces obțin o plăcere estetică.
Sare și piper după gust.
Las garnitura într-o oală și curăț bucătăria.
Mirosul este cea mai importantă parte a unei cine.
Cea mai bună idee este ideea neexprimată.
Cel mai mare mister apare
fără atingere sau privire.
2.
Cărți mici, de mărimea unei chei, trăiesc chiar sub piele.
Dacă le atingi chiar în mijloc,
se deschid și sunetul din interior pornește –
un cod Morse al ploii.
Unde magnetice care traduc bucuria de-a te da în leagăn
într-un loc de joacă
primesc un prestigios premiu pentru „pace”.
Din moment ce oamenii și orașele se traduc reciproc
precum fricțiunea sexuală a corpurilor,
sunt blocate pe Facebook
de o lege împotriva retoricii tabu.
Copiii traduc un Dumnezeu ascuns
într-o cutie complicată plină cu dulciuri.
Eu traduc o frică ciudată și întunecată.
La fel ca guma de mestecat,
se-ntinde, se subțiază și se rupe-n bucăți.
Zmeul
Tristețea este zmeul cu sfoară lungă
dăruit de Dumnezeu fetiței.
Ea nu știe că zmeiele
sunt pe lista cu articole interzise a orfelinatului.
Când toți adorm,
fetița, cu zmeul în mână,
urcă pe dealul unde vântul bate mereu
și privește-n jos la marea cenușiu-perlată.
Poate caută o sirenă, care-ar fi putut fi mama ei.
Poate caută un căpitan, care-ar fi putut fi tatăl ei.
Pământul devine o buburuză
și fetița stă cuminte în interiorul întunecat al carlingii sale.
De departe, par o cometă cu coadă
zburând spre planeta Micului prinț.
Rană
Ia cheia,
deschide ușa și pășește în interiorul rănii.
Poți să te-ntinzi pe canapea și să te odihnești
sau du-te în bucătărie dacă îți e foame.
Dacă vrei să fii singur, voi merge să mă plimb.
Dacă vrei să stăm împreună
Voi găti cina, voi porni muzica și voi trage perdelele.
Nu uita – rana e adâncă și vindecarea e grea.
Dacă o lingi, ar putea lătra ca un câine sau mieuna ca o pisică.
Sau ne putem juca de-a doctorul,
dar cu o condiție: nu mă face să mă simt
ca și cum ar fi vorba de o rană reală;
amintește-ți; toate rănile sunt uși – deschise sau închise.
Și-n mâna ta ții cheia.
Iubire
aici, unde firul rutinei – cusut în piele – se rupe și iubirea se scurge până formează o crustă, rămânem concentrați unul pe nuditatea celuilalt; ochi, precum niște lupe, cercetează ridurile: crăpături – pline de gunoi și fisuri – pline de cuvinte care nu vor forma nicicând propoziții
aici, unde oglinda netedă a iubirii se sparge într-un zigzag zimțat, adunăm stele în rucsacul de cer, alături de alte o mie de fleacuri, și începem călătoria în tărâmul spinos și necunoscut; atunci când ne-abatem de la calea noastră cea strâmbă, așa cum se-ntâmplă din când în când, stelele ne îndeamnă să ne păstrăm direcția și, dacă ne pierdem, să presărăm firimituri de pâine ca să ne marcăm drumul
aici, unde aerul se încețoșează-ntre noi, ca gazele de eșapament ale unei mașini deteriorate, dăm deoparte paltoanele grele, ne îmbrăcăm cu pantaloni scurți elastici și urcăm pe biciclete; fiecare pedalare ne apropie de o casă
din care nu am plecat niciodată, dar trebuie să recunoaștem că nu mai putem vedea ușa din cauza pădurii încâlcite dintre corpurile noastre
aici am memorat totul unul despre celălalt, totuși un profesor stă în fața unei clase moarte dintr-o școală moartă – spinii noștri se-ntind și se îndepărtează de fiecare ca spirala unui arc care se-alungește până când – inevitabil – forța este eliberată și trebuie să ne retragem brusc înapoi și să ne lovim iar unul de altul
O crimă
Încearcă, dacă n-ai încercat niciodată:
cu cât intri mai adânc și mai lent
în corpul victimei
cu atât orgasmul tău va fi mai puternic.
Excită-te puțin, la-nceput,
și trezește-ți și victima.
Nu-i tăia pielea imediat,
făcând sângele să țâșnească, ci – fii lent, blând.
Și n-o numi „victimă”.
Ea este iubita ta,
o târfă, una la o mie și una de nopți.
Iubirea se dezvăluie în vârful cuțitului –
fier rece care-i trimite-un fior pe șira spinării.
Astfel, mirosul de sânge nu va fi prea puternic,
și culoarea –
doar o pată de vopsea,
doar o lovitură.
traducere de Andreea Drăghici
Andreea Drăghici (n. 1996) a absolvit Facultatea de Litere (română-germană), apoi a continuat studiile de masterat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. A publicat articole și texte în diferite reviste online și offline, precum „Iocan”, „scena.ro” sau „Dissolved Magazine”.
Become a Patron!