Mihók Tamás (n. 1991) este absolvent al Facultății de Litere (Universitatea din Oradea), specializarea română-engleză (2013). Bursier ACBS la ELTE Budapesta timp de un an (2013-2014), la Departamentul de Limba și Literatura Română. A debutat, după două plachete în regie proprie, cu volumul de poezie Șantier în rai (2013). A tradus în limba maghiară volume de Constantin Virgil Bănescu și Radu Vancu.
MIHÓK TAMÁS
shoulda
străduțe întortocheate ce duc la căminul tău
zgomotul pavajului când piatra cubică
se desprinde la unison și începe să leviteze
și cubulețele se-ncarcă de gravitație unul
câte unul abia deasupra capului meu
un puzzle dibaci
și inutil: la fiecare pocnet
ridic din umeri
goana picioarelor tale subțiri
organic: pisicuțe speriate / anorganic: nylon
împletindu-se pe trotuar în bătaia vântului
sub ochi
și danturi albe
sclipind pe la intersecții
în fața gangului te oprești mereu din profil
pardesiul îți flutură pe la șolduri
ai slăbit șapte kile în străinătate
și în curând îmi vei spune adio
c-o voce striată și minimum de regret
echilibru
sistemul tău nervos
ca o fabrică împânzită de japonezi
gesturi tăiate la jumate furnale
tăiate la jumate puse la fiert
hrănind milioane de hikikomori
demarăm tăieței cu bucăți de soia
privirea ta centripetă numără bancnote
și un patent roz hello kitty
ne ciupești zilnic din creier
încet-încet piere și absența
greierul țârâind după arcă
ai doar brichetă și timp
ne adunăm la fumoar să pufnim
pântecele ne huruie printre microcipuri
o cascadă de lapte condensat
privim cerul dintr-un unghi mort
lanul
lăsasem în urmă lanul de rapiță
fântânile cu cumpăna roasă
fazanii căprioarele iepurii
traversam deci pusta maghiară
în toată splendoarea ei anostă
când limba mică și triunghiulară
din creierul meu s-a oprit
extaz telepatii zero doar un cartuș gol
imortalizat învârtindu-se pe-asfalt
în rest nimic nimic nimic respiram
cu grijă în slo mo firicele de praf
îmi pătrundeau în nări cu atâta dragoste
parc-ar fi fost particulele unui duh
sfânt și el în felul său
bătea un soare știrb m-am ridicat
de pe banchetă și-am străbătut
culoarul puturos al vagonului
și mi-am pocnit încheieturile
oscioarele s-au aliniat dar nicio
tipă sexy țintuindu-mă blajin
cu ochi căprui și alungiți nicio
tipă cu voce striată absolut nimeni
aprobându-mi gesturile trenul
huruie sunt vlăguit și chiar aici
sub ochii mei e lanțul montan
iar dincolo de el chiar acolo
acoperit de tăceri vinovate
lanul de intuiții
fericirea e pe țeavă
ferice de cei ce pierd firul
la costume department
și dau off la wireless
căci ei vor înghiți ultima
floricică de popcorn
privindu-te[ești
o prigorie când faci dragoste
o fundiță de satin
pe nuditatea celor vii
iată momentele de imperfecțiune
jucate perfect regia spontană
a distanțelor[ultima floricică
e cea mai sărată în ea
levitează stările noastre embrionare
viitoruri în repaus contratimpi
cu frâna de mână trasă
cum mi-ai acoperit receptorii tactili
cu faianță[no shave
november vs. no sex december
cum ne instalăm din nou
în poziții sterile de ceainărie
o palmă pe șervețel cealaltă
ciupind din toarta ceștii
ce vietăți splendide
căptușite de inerții am devenit
limbajul nonverbal al
limbilor noastre va deschide
noi hermeneutici voalate
câți se vor prăbuși printre rânduri
și câți se vor întoarce[fericirea
e pe țeavă dar vocile
de unde vin
îmi vine atât de greu
mi-am visat orbitele ochilor
scrumierele unui club de fițe
cenușa mă ustura chelnerițele
mi le schimbau din sfert în sfert
lumea dansa încercam mort-copt
să-mi urnesc degetele încleștate &
ca prostu’ m-am urnit din vis iată-mă
acum treaz bâjbâind după pastile
o fi-ntre 3 și 4 a. m. your r.e.m.
drives me crazy &-mi vine
atât de greu să refuz câteva
gânduri care încep cu niciodată
ziua pi a trecut st. patrick’s day
a trecut ochii mă ustură spasmodic
de zici că-s chemat să trezesc
toată primăvara emisferei de nord
îmi suflec sângele și-aștept
sunt un vârcolac cu niște cearcăne
cât alburnurile unui brad supurând
în propriile rășini trezirea