JELENA LENGOLD
Jelena Lengold (n. 1959, Kruševac) a publicat opt cărți de poezie, două cărți de povestiri și un roman. Versurile și proza ei au fost traduse în mai multe limbi (engleză, italiană, daneză, bulgară). Printre volumele de poezie ale Jelenei Lengold se numără: Descompunerea botanicii (1982), Fusul (1986), Trecerea îngerului (1989), Fotografii din viața unui kapellmeister (1991), Leii plouați (povestiri, 1994), Liftul (povestiri, 1999) și romanul Baltimore (2003). În 2011 i s-a decernat Premiul European pentru Literatură. Locuiește la Belgrad.
CEA MAI FRUMOASĂ ZI DIN VIAȚĂ
Asta e acea zi
E astăzi
Nu va fi alta mai frumoasă
Ocolesc deja pentru a treia oară blocul
Și mă întorc întotdeauna în locul în care
Buruienile de primăvară miros a pădure
Pe drum inventez noi nume pentru tine
Ți le voi spune când ne închidem în cameră
Și mă întreb din nou, la fiecare ocol,
Ce să fac prima dată când vii,
Să plâng, să te îmbrățișez, să dorm poate
Sau te voi învăța în sfârșit să gătești orez
Și ziua va fi ținută minte pentru că
Fiecare bob a rămas întreg
Și pentru că tu purtai șorț
Iar eu îți purtam sufletul
Îmbrăcat direct pe pielea goală.
Și când în sfârșit masa a fost gata, mă gândeam
Că e păcat că nu am un pistol
Acum ar fi momentul să mă împușc
Când totul e așa super.
STELELE
Nu vi se pare
că el nu e genul de om
care ar spune așa ceva
iată stau singur și fumez sub stele
după a plecat și s-a culcat gol pe pat
uitându-se în continuare la cerul nopții prin fereastră
stelele erau atunci la fel de departe
ca orice alt lucru pe care și l-ar fi dorit pe moment
și ăsta a fost singurul lucru cu care m-am putut
lega atunci de el
pentru că are întotdeauna un nasture în plus încheiat
că vorbește în șoaptă
și râde rar cu gura plină
și totuși
iată-l cum rostește ceva atât de simplu
sub stele
prin liniile telefonice în celalalt oraș
în care pe moment acele stele clipesc
și se năpustesc asupra mea cu incisivii lor stelari
descheindu-mă nasture după nasture
și undeva în acea clipă sau poate mai devreme
nimic nu mai pare străin de el nici neobișnuit
atunci când stă întins gol și privește stelele
pentru că același lucru îl fac și eu
și lumea continuă să existe chiar dacă mi s-a părut
că va exploda într-un milion de bucățele nerușinate
dacă s-ar fi întâmplat cu adevărat așa ceva.
ÎN VREMURI STRĂVECHI
Se întâmpla în vremuri străvechi
înaintea telefoanelor mobile
când ceea ce stabileam era bătut în cuie
iar răbdarea era nemărginită.
Un om care niciodată nu m-a iubit în realitate,
dar iubea ideea iubirii,
cu acel om trebuia să mă întâlnesc
într-un oraș necunoscut la mare.
Mi-a spus, te aștept la 11 la poștă.
Dacă nu vii, te voi aștepta la prânz în piața centrală.
Dacă nu vii, exact la ora 1 voi fi la cetate, sub ceas.
Dacă nici acolo nu vii, n-am să te mai aștept.
Mă voi arunca de pe cetate în mare
Și-ți voi urla numele în vânt.
Bineînteles, la 11 eram deja la poștă
Și după, acel om și eu ne-am plimbat îndelung
prin orașul necunoscut
Până ni s-a făcut foame și am cumpărat cornuri și mortadela.
Îl privesc astăzi în sveterul cu nasturi, cu o ușoară chelie
și mă întreb câteodată
Dacă nu veneam nici sub ceas la 1,
Cum ar fi explicat de ce n-a sărit în mare.
EROII AUTOCONTROLULUI
Toți cei pe care i-am putut iubi
au fost eroii autocontrolului
cu măsură, decenți, reținuți,
fără să exagereze cu nimic,
nici măcar cu mine.
Dacă vreodată se întâmpla să uite de sine,
o puneau pe seama bunei lor credințe în dorința
de a-mi ieși în întâmpinare,
dar nicidecum urmând propriul impuls izbucnit de undeva.
Toți cei pe care i-am putut iubi
mă lăsau singură să îmi imaginez
locurile lor neluminate, delirul lor
în timp ce ei dădeau noi sensuri disciplinei
care le promitea o viață lungă
și o bătrânețe blândă.
Dacă ar fi să-mi amintesc de ceva
în ziua de dinaintea morții
vor fi cele câteva evadări din chenar
când mi se părea, pentru o clipă,
că aș putea să mă îndrăgostesc
de un astfel de om
cu adevărat.
AR FI O REALĂ UȘURARE
Noaptea prin hoteluri, nu pot niciodată să dorm.
În schimb îmi adun de obicei spaimele
și aștept să iasă o mână de sub pat
și să mă apuce de călcâi.
De fapt, ar fi o reală ușurare
Ca acest lucru să se și întâmple cândva
Acel apel telefonic
nodulețul de sub degete
sângele din batistă
scrisoarea care dezvăluie totul
neputința finală în fața lumii și în fața oglinzii
și în fața dumnezeului
inexistent
care va apărea atunci deodată
și mă va mângâia cu blândețe, așa cum o face de fiecare dată
când ne despărțim.
INCONTROLABIL
există acea fotografie
făcută în fața unei cascade enorme
el în picioare mănâncă înghețată
și zâmbește cuiva
are gulerul ridicat pentru că e soare puternic
iar pielea lui e foarte sensibilă
din toate astea recunosc doar vulnerabilitatea pielii
și forța incontrolabilă a cascadei
chiar dacă nu știu pe ce continent se întâmplă toate astea
și ce gust are înghețata
și nu mă încumet să întreb cui i-a fost adresat zâmbetul
viața deja trăită
e mai lungă decât cea pe care o vom trăi
zâmbeam și unde trebuia și unde nu trebuia
dacă ar fi putut să se întoarcă acolo în fotografie
și dacă ar fi putut să privească în spate
m-ar fi văzut cum mă prăbușesc de-a lungul cascadei
cu fața liniștită aplecată împăcată
în așteptarea acelui ultim val care mă va acoperi
ca în sfârșit rătăcirea aceasta să înceteze.
traducere din limba sârbă de Liubinca Perinaț Stancov
Liubinca Perinaț Stancov (n. 1969, Timișoara) este poetă, traducătoare și redactor-șef al săptămânalului Uniunii Sârbilor din România, „Naša reč”. A publicat până în prezent șapte cărți de poezie, cronică literară și eseistică pentru care a obținut numeroase premii, atât în România, cât și în Serbia. Cel mai recent volum (și primul scris în limba română), Dintr-o răsuflare, a apărut la sfârșitul anului trecut, într-o ediție bilingvă, la Editura Uniunii Sârbilor din Timișoara.