Anemone Latzina (1942, Brașov – 1993, București) a fost o poetă și traducătoare de expresie germană. Volumul ei de debut Was man heute so dichten kann (Ce se tot poate scrie astăzi, 1971) a marcat o schimbare de paradigmă în cadrul poeziei germane din România, dominată în acel moment de epigonism, provincialitate și de o estetică a interiorității, a retragerii din social. Găsind inspirație mai ales în poezia lui Bertolt Brecht, dar și în Pop Art, în poezia generației Beat și în cea a lui Jaques Prévert, poezia ei a surprins și a șocat prin sinceritatea insurgentă, ironia tăioasă și angajamentul social autentic. Volumul de debut al Anemonei Latzina a influențat și îndrumat o întreagă generație de tineri scriitori de expresie germană, printre care și membrii binecunoscutei Aktionsgruppe Banat, o grupare de tineri poeți care la rândul lor au avut un impact „potrivit până la tare” asupra Generației ‘80 românești. După o perioadă îndelungată marcată de depresii, alcoolism și crize personale, lumea literară a pierdut-o pe Anemone Latzina pe 18 noiembrie 1993 sub roțile unui tramvai bucureștean. Poemele din această selecție sunt traduse din antologia Tagebuchtage (Zile de jurnal, 1992), editată de criticul literar Gerhardt Csejka.
Robert G. Elekes
ANEMONE LATZINA
ARS
Jetzt machen wir Verse,
sagte die Katze im Ofen.
Jetzt schreiben wir Prosa,
sagte die Blume im Topf.
Jetzt dichten wir Kritik,
sagte der Vogel am Fenster.
Gut,
Sagte das Mädchen im bette,
blühte auf
und flog schnurrend davon.
ARS
Acum facem versuri,
a zis pisica din sobă.
Acum scriem proză,
a zis floarea din ghiveci.
Acum punem critica în versuri
a zis pasărea de la geam.
Bine,
a spus fetița din pat,
a înflorit,
și-a luat zborul torcând.
Im Juli 1977
denn jetzt steht es fest
in dieser großen freiheit
das gedicht ist ein gefängnis
in seinen zellen hocken
verdächtige figuren, stilfiguren,
zwielichtige gedanken
verkommene bilder
unter ihnen auch spitzel,
die satzzeichen,
ein fragezeichen genügt
und eine verschwörung fliegt auf
ja ja das gedicht ist ein gefängnis
und wir sind lebenslänglich
dazu verurteilt
uns bei ihm zu holen
was man so zum leben braucht
wasser und brot
În iulie 1977
pentru că acum e clar
în această mare libertate
poemul este o închisoare
în celulele ei zac
figuri suspecte, figuri de stil,
gânduri dubioase
imagini degenerate
printre ele și turnători,
semnele de punctuație,
un semn de întrebare e de ajuns
și îndată-ți sare-n față o conspirație
da da poemul este o închisoare
iar noi suntem condamnați
pe viață
să facem rost de la el
de ce ne mai trebuie pentru a trăi
apă și pâine
Viața de zi cu zi
Capul meu e atât de dus cu pluta azi
mâinile mele-s în derută, dragi camarazi,
care-i treaba?
Visez la porții barosane,
hai, dăruiți-mi de maial milioane
atunci mai vorbim!
Inima mea-i atât de spastică azi,
picioarele mele-s atât de bezmetice, dragi camarazi,
care-i treaba?
Visez legiuni roșii,
hai, dăruiți-mi cartușe de ziua femeii,
atunci mai vorbim!
Piele mea e atât de zgrunțuroasă azi,
ochii mei sunt atât de mătrățoși, dragi camarazi,
care-i treaba?
Visam la pepeni mov adineauri,
hai, dăruiți-mi de ziua mea tunuri,
atunci mai vorbim!
Paul Celan – Eine Biographie
Ein Mann kommt aus Jahrtausenden.
Er muß über Berge
und wirft sein Haus weg.
Er muß durchs Meer
und wirft sein Kleid weg.
Er muß durchs Feuer
und wirft sein Haar weg.
Er muß durch die Holle
Und wirft seine Sprache weg.
Und singt.
Trotzdem.
Dann ertrinkt er
In einem ganz gewöhnlichen Fluß.
Paul Celan – O biografie
Un om vine din milenii.
Trebuie să treacă peste munți
și își aruncă casa.
Trebuie să treacă prin mare
și își aruncă haina.
Trebuie să treacă prin foc,
și își aruncă părul.
Trebuie să treacă prin iad
și își aruncă limba.
Și cântă,
Totuși.
Apoi se îneacă
într-un râu oarecare.
Închis în libertate
să am voie să citesc: ce vreau
de la roman polițist
la ziar
și Enzensberger
să am voie să vorbesc: cum vreau
când în gura mare
când românește
când bolborosind
să am voie să port: ce vreau
de la rochii maxi
la make-up
și germanitatea mea
să am voie să merg: unde vreau
la serviciu
la cinema
în apă
să am voie să spun: ce vreau
de la rahat
la Ialta
și minunat
să am voie să călătoresc: unde vreau
la Berceni
la Bacău
în Banat
să am voie să iubesc: ce vreau
când pe A
când Jazz-ul
și camembert-ul
SĂ AM VOIE SĂ SCRIU: UNDE VREAU
CUM VREAU
CÂND VREAU
Was es noch Gutes gibt in
unserer besseren Welt
von A bis Z
Aus dem 35er Bus steigen bei 36 Grad im Schatten
Bücher Bücher und die Beatles
Christbäume ohne Schmuck im Schnee
Der vierte oder fünfte Zug aus einer Marlboro
Ein Mansardenzimmer mit wildem Wein vor dem Fenster
Frieder
Gerhardt
Heute sagen, wenns schon vorbei ist
Im Sommer nicht ans Meer fahren müssen
Jonathan heißen
Katzen
Lachen, lachen können
Mädchen mit flachem Bauch und langen Beinen
Niemanden grüßen, einen ganzen Tag lang
Ohne
Pilze mit Petersilie
Quietschen vor Freude, daß man kein Zahnweh hat
Rodeln im Schnee unter der Zinne
Schaumbad mit Musik
Türme von sächsischen Kirchenburgen
Und
Vor allem
Wissen, der Mann mit der Aktenmappe kommt zu
X
Y, nicht
Zu dir.
Ce mai e bun în
lumea noastă mai bună
de la A la Z
A coborî din 35 la 36 de grade în umbră
Brazi de Crăciun neîmpodobiți în zăpadă
Cărți cărți și Beatleșii
Dimineața, al patrulea sau al cincilea fum dintr-un Marlboro
Eu, într-o cameră de mansardă cu viță sălbatică în fața geamului
Frieder
Gerhardt
Haleală, fără ciuperci și pătrunjel
Iarna și datul cu sania sub Tâmpa
Jonathan, a te numi Jonathan
Kronstadt, a nu trebui să pleci
La mare vara, fetele în fuste
Mini, cu picioare lungi și burți plate
Noaptea târziu a zice azi când azi a trecut deja
O baie cu spumă și muzică
Pisici, a lua status
Quo-ul în
Râs, a chițăi de fericire că nu te mai doare dintele
Să nu saluți pe nimeni, o zi întreagă
Turnurile bisericilor fortificate săsești
Umbrele lor, să știi că omul cu servieta
Vine în
Weekend la
X, la
Y, dar că nu va forța și
Zăvorul ușii tale.
Întrebări acuzatoare la adresa chestiilor
pe care le-am pierdut în lumea largă
Unde îmi sunt unghiile
tăiate în Hotel „Royal”, Budapesta?
S-au dus pe apa Dunării?
Ah, și nenumăratele mele țigări
fumate pe Shillerstraße 16,
în Freiburg în Breisgau?
Ce s-a întâmplat cu sticlele de „Perrier”,
băute la etajul întâi al „Residence Lyon”,
nu departe de Place de la Bastille?
Pe plaja din Yalta,
cojile pielii mele arse,
oare mai poți să dai de urma lor printre pietre?
Dar cojile de ceapă
care plutesc în canalele din Amsterdam, din Veneția,
oare ale mele mai înoată printre ele?
În Talin am pierdut un creion,
oare scrie acum cineva cu el?
Cine știe ceva despre bananele stricate
pe care în Roma, Campo di Fiori
le-am aruncat la gunoiul din piață?
Biletele mele de tramvai din Viena
Oare unde s-au făcut scrum?
Și bătăturile de pe picioarele mele în cada din Bruxelles?
Și urmele mele în zăpada hamburgiană?
Oare cineva păstrează notele din Café Odeon, Zürich?
Ce s-a întâmplat cu plomba mea rămasă-n pâinea din Nizza?
Ce se va întâmpla cu părul meu,
adâncit în tomberonul din “The May Flower”, Iowa City, USA?
Și oasele mele fragile, plămânii mei afumați,
ficatul meu marinat în băutură –
oare unde vor putrezi?
traducere din limba germană de Robert G. Elekes
Robert G. Elekes (n. 1985) este poet, traducător și cadru universitar. A debutat cu volumul aici îmi iau dinții-n spinare și adio (2015), pentru care a primit de curând Premiul „Iustin Panța” pentru debut.