ADRIAN SUCIU
mitologii amînate
aş redacta o nouă mitologie
despre dragoste:
ador să-ți număr hainele dimineața
despre război:
să nu ne încurce în pat
despre beție:
unii scuipă prin cîrciumi
cum ar scuipa în burțile mamelor
ai cunoscut doar bărbați care pleacă
nici unul nu şi-a pus pentru tine
sufletul de duminică
n-a fost de partea ta
n-a desenat rochii
în care să arăți ca o regină polară
chiar şi veştile de la ei spun
doar că nu e uşor
să trăieşti
cu amintirea atîtor taxiuri
trecutul umblă toată ziua pe străzi
sînt multe feluri în care se vede
mereu dai peste cineva de atunci
de parcă timpul ar fi un şir de nimicuri ieftine
dăruite din obligație
cred că înfrîngerea sîngelui e o boală
să te rogi într-o limbă pe care n-o ştii
să-ți lingă mîinile cîinii bătuți
toți supraviețuim unui număr
de întîlniri neprevăzute
O să mi se facă rău
N-am să-ți ofer decît o poftă crîncenă de viață
şi cîteva certitudini.
Să-ți ceri iertare e ca şi cînd ți-ai mînca propria carne:
cu gura plină de propriile cartilagii şi zgîrciuri se cere iertare!
O să mi se facă rău într-o zi şi mă vor duce la spital.
Voi sorbi o ciorbă albă,
cu lingura de tinichea,
cu mîna tremurîndă.
Îmi vor înfige în vene lucruri străine de sîngele meu.
E sigur că nu voi trăi pînă la moarte. Te văd stingheră deja,
ca o femeie pentru stîngaci.
Consumația costă
Acasă e un şir de silozuri prin care aleargă
hamali în şomaj. Sînt unghere în care se moare de somn.
Acasă am cărți în care în care țopăie dragostea pînă o înjură vecinii.
Trec fete pe role, cu țigări parfumate,
luînd în unghii peretele crud.
Acasă țin cu chirie un mort: sînt nebun după ochii lui de copil
în care văd un mort cu ochi de copil. Cerşeşte prin baie
în zilele cînd mi-e rău.
-Fetelor, urlă el, cu ochiul de copil prin vizor,
în posteritate intră doar clienții localului şi consumația costă!
Poem uşor
Mereu am visat să iubesc o femeie
care sîngerează pe stradă. O literată
cinefilă şi melomană, cu inima pulsînd pe ritmuri
de Mozart, cu sincope din Dante.
O femeie lovită de grindină pe străzile fără durere,
bătută de prunci cu mînuțele lor caraghioase,
renumită pentru tăcerile ei din care stoarce
frică şi somn.
Aşa am ajuns, de cîteva toamne, să te iubesc pe tine,
care sîngerezi cu sîngele meu.
Mă iubesc
trăiesc răceli exotice: expectorez
tunuri, cadavre şi cai. trăiesc febre
pe care le studiază strategii
în ajunul marilor înfrîngeri. mă las
purtat prin saloane doldora de ficuşi
ca un grădinar beat printr-o livadă pe rod.
scriu lucruri cu un singur mesaj transparent:
sînt un bărbat alb, caucazian,
la mijlocul vieții, cu o genealogie incertă,
îndrăgostit de el însuşi.
scriu lucruri ca şi cum
existența ar avea un sens.
doctorii îmi descoperă boli cu nume
aproape erotice şi mă îndrăgostesc de ele
fără preludiu.
copiii mei spun că nu sînt un tată bun
şi mă îndrăgostesc de imaginea mea
îmbătrînind singur la azilul taților ratați.
pe scurt,
orice femeie care nu face sex cu mine e frigidă.
Inspirații minore
Deşi nici o lege nu interzice asta,
cel mai des ne cuplăm cu inspirații minore.
Şi e de înțeles că le părăsim:
majoratul lor e mai greu de suportat
decît plînsul tăcut, înstrăinarea copilăriei şi
tăria fără ştiința tăriei la un loc.
Şi suport blestemul ăsta al majoratului
avînd o singură întrebare, pe care
nu o pun nimănui: oare şi alții ar vrea să afle
dacă va sta vreuna pînă la capăt,
atît de subțiată încît să-ți fie milă
să o mai treci odată prin tine?