Adam Zagajewski (n. 21 iunie 1945, Lviv – d. 21 martie 2021, Cracovia) a fost un poet, traducător, romancier și eseist polonez. Născut la Lviv, a fost expulzat împreună cu familia sa din URSS în Polonia. A studiat filosofia și psihologia la Cracovia, iar în 1967 a debutat publicistic. Membru al grupării „Nowa fala” („Noul val”), cunoscută și drept „Generația ‘68”, Zagajewski publică Komunikat (1972), volum urmat de Sklepy mięsne (1975), iar în același an semnează „Scrisoarea celor 59”, prin care un grup de intelectuali polonezi protesta împotriva schimbărilor aduse Constituției Republicii Populare Poloneze. I se interzice să publice, iar în 1982 emigrează la Paris, unde publică un an mai târziu List. Oda do wielkości. Urmează numeroase alte volume de poezie, proză și eseu. Zagajewski predă la Cracovia și în Statele Unite, la Houston și la Chicago. Începând cu 1985, când primește la Stockholm Premiul Tucholsky, i se vor decerna importante distincții internaționale: Premiul Internațional pentru Literatură al orașului Neustadt, Premiul Heinrich Mann, Legiunea de Onoare, Marele Premiu de Poezie Janus Pannonius, Premiul Internațional de Poezie Zhongkun.
Foto: © Kuba Ociepa / Agencja Gazeta
ADAM ZAGAJEWSKI
Un pribeag
Intru-n sala de așteptare a unei gări.
Aerul e sufocant.
În buzunar am o carte,
versurile cuiva, urme ale inspirației.
La intrare, pe bănci, doi vagabonzi și-un bețivan
(sau doi bețivani și-un vagabond).
În capătul celălalt, un cuplu în vârstă, foarte eleganți, șed
cu privirea ațintită undeva deasupra lor, către Italia și către cer.
Întotdeauna am fost dezbinați. Omenire, popoare,
săli de așteptare.
Mă opresc o clipă,
nehotărât la care suferință trebuie să
ader.
În cele din urmă, mă așez la mijloc
și-ncep să citesc. Sunt singur, dar nu-nsingurat.
Un pribeag ce nu pribegește.
Vraja
se stinge. Munți de răsuflări, văi
sufocante. Dezbinarea continuă.
Un râu
Versuri din versuri, cântece
din cântece, picturi din picturi,
mereu această-mbibare
tandră. Pe celălalt mal
al râului, la-ndemâna viețuirii,
soldații mărșăluiesc. O armată neagră,
o armată roșie, o armată verde,
curcubeul de fier. La mijloc, apa
domoală, un val indiferent.
Condamnare la viață
Acele suferințe s-au sfârșit.
Nu mai sunt plânsete. Într-un vechi album
te uiți la chipul unui copil evreu
cu doar un sfert de oră până să moară.
Ochii îți sunt uscați. Pui pe foc ibricul,
bei ceai, mănânci un măr.
Tu vei trăi.
În frumusețea creată de ceilalți
Doar în frumusețea creată
de ceilalți există consolare,
în muzica celorlalți, în poeziile celorlalți.
Doar ceilalți ne salvează,
chiar dacă singurătatea are gust ca
de opiu. Ceilalți nu sunt infernul,
dacă îi vezi devreme, cu frunțile
lor pure, curățite de vise.
Iată de ce mă-ntreb care
cuvânt trebuie folosit, „el” sau „tu”. Fiecare „el”
e o trădare a unui anumit „tu”, însă
poemul altcuiva oferă
în schimb statornicia unui dialog cumpătat.
Clipă
Clipele de limpezire sunt scurte.
Există mult mai multă beznă. Mai multă
apă decât uscat. Mai multă
umbră decât formă.
Flacără
Doamne, dă-ne o iarnă lungă,
și muzică domoală, și guri răbdătoare,
și puțină mândrie.
Dă-ne uimire
și-o flacără, sus, strălucind.
Să aperi poezia etc.
Da, să aperi poezia, stilul elevat etc.,
însă și serile de vară într-un târg, unde
grădinile adie și-n fața casei, pe trepte,
pisicile stau calme, asemeni filozofilor chinezi.
Autostradă
Aveam vreo doisprezece ani.
Într-un morman de fiare vechi, sub viaductul autostrăzii
pe care-a construit-o Hitler, cotrobăiam după relicve din acel război, relicve
ale epocii de fier, a baionetelor și-a căștilor, nu conta
armata, visam la mari descoperiri –
întocmai ca odinioară Heinrich Schliemann,
ce-i căuta pe Hector și Ahile în Asia Mică,
dar n-am găsit nici baionete
și nici aur, era numai rugină peste tot,
ura cea brună a ruginii; mi-a fost teamă
că mi-ar putea pătrunde-n inimă.
traducere de George State
George State (n. 1979) a urmat studii de Filosofie la Cluj-Napoca. Redactor de carte și traducător din limba germană (Walter Benjamin, Rainer Maria Rilke, Georg Trakl, Paul Celan, Boris Groys). A publicat volumul de poezie Crux (2016).
Become a Patron!