Man Ray, Gertrude Stein and Picasso’s Portrait, 1922 | Sursa foto: „The Paris Review”
GERTRUDE STEIN
„A fi inteligibil nu e ceea ce pare”
În octombrie 1934, Gertrude Stein s-a întors în Statele Unite ale Americii după o absență de mai bine de trei decenii, iar până în mai 1935, când a plecat, a fost în centrul atenției presei americane și a ținut prelegeri și conferințe despre artă și scris. A călătorit 191 de zile, trecând prin 23 de state și a vizitat 37 de orașe. Un mare panou în Times Square din New York anunța „Gertrude Stein a sosit”. La două săptămâni după ce ajunsese, a zburat pentru prima oară cu avionul, de la New York la Chicago, însoțită de Carl Van Vechten – fotograf al celebrităților, romancier, popularizator al mișcării San Francisco Renaissance și vechi prieten al lui Stein.
Turneul său a fost un succes răsunător – America lua contact direct pentru prima dată cu personalitatea și cu literatura Gertrudei Stein, devenită în deceniile anterioare o personalitate legendară aflată de partea cealaltă a Oceanului. A scris o serie de articole în „New York Herald Tribune” tratând obiceiurile culinare și educația, casele și fenomenul criminalistic din diferitele părți ale țării pe care le-a vizitat. La Washington, Stein a fost invitată la ceai de Prima Doamnă, Eleanor Roosevelt, la New Orleans, prozatorul Sherwood Anderson i-a arătat fluviul Mississippi, iar în Beverly Hills a fost primită de Charles Chaplin, cu care a discutat despre viitorul cinematografiei.
Interviul radiofonic ce urmează i-a fost luat de către reporterul NBC William Lundell pe 12 noiembrie 1934. Răspunsurile lui Stein, la fel ca întrebările ce i-au fost puse, au fost scrise înainte de difuzarea în direct a dialogului dintre cei doi. Transcrierea sa a fost publicată în numărul 116, din toamna lui 1990, al cunoscutei publicații „The Paris Review”.
William Lundell: Domnișoară Stein, vă aflați din nou în Statele Unite, pentru prima dată după treizeci și unu de ani. E ceva anume care v-a atras atenția în mod special?
Gertrude Stein: Să fiu din nou în Statele Unite pentru prima dată după treizeci și unu de ani face ca totul să-mi atragă atenția și asta într-un mod extrem de puternic. Clădirile care se înalță în aer și oamenii de pe stradă îmi trezesc interesul și știu că poate sună caraghios, dar exact așa mi se par, că sunt atât de delicați, atât de prietenoși, atât de sinceri și de scumpi. Asta simt în legătură cu oamenii de pe stradă și cu clădirile care se înalță în aer. Însă ceea ce mă entuziasmează cel mai tare la clădiri este de fapt felul în care coboară în pământ, mai degrabă decât cel în care se înalță în aer, și fac asta atât de firesc și atât de simplu. Dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că aș putea intra în contact cu oamenii de pe stradă într-un mod atât de cald, de personal, de simplu, de direct, de binevoitor, așa cum mi s-a întâmplat cu absolut toată lumea. Toți par să mă cunoască și toți vorbesc cu mine, iar pe mine, pe care de regulă lucrurile neprevăzute mă fac să nu mă simt chiar în largul meu, acum mă bucură și mă atinge tot acest contact spontan și plin de bunăvoință cu toți și cu fiecare dintre newyorkezi în parte, mă simt măgulită și îngrozitor de fericită că mi se întâmplă asta. Aș putea povesti o mulțime de întâmplări, însă oricât de fermecătoare sunt întâmplările, irealitatea lor, plăcuta și blânda irealitate a lor este cea care face ca du-te-vino-ul meu pe străzi să fie atât de minunat.
W.L.: Chiar ieri, Dl. Cerf mi-a povestit ceva ce are legătură cu ceea ce spuneți, domnișoară Stein. După petrecerea dată în cinstea dumneavoastră de către Random House și Modern Library, Dl. Cerf cobora cu liftul și a intrat în vorbă cu liftierul. Acesta i-a spus: „Ați dat o mare petrecere”. Dl. Cerf i-a răspuns: „Da, am avut o mulțime de personalități aici printre noi. Cum ți s-a părut?”. Iar băiatul a răspuns: „Ei bine, eu nu am recunoscut decât două dintre ele… pe domnișoara Stein și pe Miriam Hopkins, actrița de cinema.”
G.S.: Ei bine, vedeți partea frumoasă a lucrurilor, dar adevărul e că ne-am plăcut unii pe ceilalți și ne-am cerut unii altora sfaturi fără să știm prea bine cine era fiecare. Dar, într-un fel, aceasta este o glumă, pentru că ceea ce mi se pare extraordinar e faptul că aici, în cel mai mare oraș din lume, toată lumea mă cunoaște și am senzația că și eu cunosc pe toată lumea, exact ca în sătucul din Franța în care îmi petrec verile și în care locuiesc douăzeci de familii și toate mă cunosc și le cunosc și eu pe ele. Până și la un meci de fotbal un băiețel a venit la mine, a făcut o plecăciune și a zis: domnișoară Stein, mi-ați putea da un autograf, vă rog. L-am întrebat câți ani are și mi-a răspuns că doisprezece și eram amândoi încântați, după care toată lumea a început să-mi întindă programele lor să le semnez și a fost încântător, pur și simplu încântător. Până și în prima mea seară aici, când abia ajunsesem în țară și am ieșit să mă plimb, voiam să-mi cumpăr un măr și am intrat într-un mic aprozar de pe Sixth Avenue, vânzătorul m-a întrebat ce faceți, domnișoară Stein, cum ați călătorit?
W.L.: Venirea dumneavoastră în Statele Unite pentru a ține o serie de prelegeri, domnișoară Stein, îmi dă de înțeles că mai mulți oameni vor avea șansa să vă înțeleagă ideile. Cu toate acestea, în momentul de față, impresia generală a americanilor legată de opera dumneavoastră este fondată în mare parte pe succesul fulminant pe care l-a avut Patru sfinți în trei acte și chiar dacă poate părea o absurditate din partea lor, mulți americani pun la îndoială capacitatea dumneavoastră de a vorbi într-un mod inteligibil. Altfel spus, în ce măsură Patru sfinți în trei acte este inclusă în planul prelegerilor dumneavoastră care, pentru a avea succes, trebuie să fie măcar accesibile… lucru pe care nu mulți dintre noi îl pot spune despre opera dumneavoastră.
G.S.: A fi inteligibil nu e ceea ce pare, la urma urmei, toate lucrurile astea sunt o chestiune de obișnuință. Să luăm de exemplu ceea ce spun ziarele despre așa-zisul „New Deal”. Dacă nu cunoști decât engleza de bază, cea de zi cu zi, nu vei avea nici cea mai vagă idee la ce se referă ziarele, fiecare are engleza lui și nu e vorba decât de a te obișnui cu engleza altcuiva, după care totul e în regulă. Până la urmă la ce te referi atunci când spui că nu înțeleg Patru sfinți, sigur că au înțeles, altfel nu ar fi ascultat-o. Pentru dumneata a înțelege înseamnă a fi capabil să vorbești despre ea în felul în care ești obișnuit să vorbești… să o redai în cuvintele tale… dar pentru mine a înțelege înseamnă a te putea bucura de ea. Dacă mergi la un meci de fotbal nu trebuie să-l înțelegi într-un mod diferit în afară de cel specific fotbalului, și, în aceeași ordine de idei, tot ce trebuie să faci cu Patru sfinți e să te bucuri de ea în felul propriu operei Patru sfinți, și care este și acela în care sunt eu, altfel nu aș fi scris-o în felul acesta. Înțelegeți ce vreau să spun? Dacă îți place înseamnă că ai înțeles-o și multor oameni le-a plăcut, deci mulți oameni au înțeles. Asta se vor a fi și prelegerile mele. Un mod simplu de a le spune oamenilor lucrul acesta, că dacă ți-a plăcut, înseamnă că ai înțeles, iar dacă le spun asta despre ceea ce e punctuația mea, ce e așa-zisa mea repetiție, ce e proza mea și ce e poezia mea și ce sunt piesele mele de teatru și ce este literatura mea engleză și ce sunt imaginile mele, o fac cât se poate de simplu, la fel cum vă vorbesc și acum, iar ei vor înțelege pentru că le place.
W.L.: Cred că înțeleg ce vreți să spuneți… Viața dumneavoastră este extraordinar de interesantă, judecând după Autobiografia lui Alice B. Toklas.
G.S.: Da, viața mea a fost și este plină de experiențe interesante pentru că îmi place exact așa cum e și mi se pare minunată și nu există o alta care să fie mai minunată decât asta, orice om pe care îl întâlnești e minunat și asta e tot, iar dacă și tu ești minunat și ei, la rândul lor, sunt minunați, și-atunci și lumea e plină de lucruri interesante și așa e și firesc. În Autobiografia lui Alice B. Toklas am spus toate astea într-un fel, în Portrete și rugăciuni, cartea care urmează să apară și mă bucur că apare chiar când sunt aici, am spus-o într-un alt fel. Vedeți, Portrete și rugăciuni cuprinde toate portretele pe care le-am făcut oamenilor în toți acești ani, iar ceea ce vreau să spun prin portret e exact asta. Când cunosc foarte bine pe cineva, acel cineva înseamnă ceva pentru mine, ca de altfel fiecare dintre ei.
Până aici nimic surprinzător, însă vine un moment când știu tot ce se poate ști despre cineva și mi se revelează totul odată, de-a valma, și atunci încerc să scriu despre asta, despre tot ce știu despre cineva, despre oameni, despre modul lor de a fi, felul în care sună vocea lor sau accentul pe care îl au, mișcările, caracterul lor, tot ceea ce fac și sunt, iar să faci toate astea dintr-odată e foarte greu. Oricine ar încerca să o facă își poate da seama ce am vrut să spun, iar în cartea aceasta, Portrete și rugăciuni, am încercat să fac asta și am făcut-o într-o mulțime de feluri și uneori chiar am simțit că mi-a ieșit. Și nu trebuie să crezi că nu înțelegi pentru că nu poți să spui tu însuți asta folosind alte cuvinte. Dacă se întâmplă ceva în tine când citești portretele acestea, înseamnă că înțelegi, indiferent ce îți spui ție însuți sau ce le spui altora despre a nu înțelege. Într-adevăr și realmente asta este într-adevăr și realmente adevărat.
[…]
Gertrude Stein intervievată de către reporterul NBC William Lundell (12 noiembrie 1934).
Sursa foto: modernismmodernity.org | Image courtesy of the Beinecke Library, Yale University.
W.L.: Trebuie să recunosc că a citi Autobiografia lui Alice B. Toklas a fost o experiență de lectură neobișnuită, domnișoară Stein, iar asta din cauza stilului dumneavoastră ieșit din comun, cuvintele parcă îmi zburau prin fața ochilor. Am citit pagină după pagină cu un soi de grabă care te lasă fără suflare. În ce măsură e stilul dumneavoastră, sau ce anume din el, responsabil pentru genul acesta de repeziciune, de viteză?
G.S.: Stilul din Autobiografia lui Alice B. Toklas nu e deloc neobișnuit. Singurul lucru neobișnuit este că am scris-o eu. I-am sugerat secretarei mele, Alice B. Toklas, să-și scrie povestea de viață, însă ea tot amâna să facă asta, așa că într-o zi, ca să o încurajez, m-am așezat în grădină și am scris un capitol și m-a prins atât de tare încât am continuat să scriu și am stat în grădină și am tot scris până când am scris toată Autobiografia, în șase săptămâni.
W.L.: Și nu ați revenit deloc asupra ei, să faceți corecturi?
G.S.: Nu, n-am făcut asta, pur și simplu am scris-o.
W.L.: Dar cum se face că ați omis majuscule și semne de întrebare atât de des?
G.S.: Pentru că, vedeți, majusculele și semnele de întrebare sunt inutile. Ele sunt doar niște reminiscențe de pe vremea când oamenii nu știau să citească prea bine, ceea ce până la urmă rezumă discuția la o singură întrebare, referitoare la viața și moartea semnelor de punctuație, dacă nu știi că o întrebare este întrebare în lipsa unui semn de întrebare acolo care să marcheze asta, atunci ce rost mai are să scrii întrebarea aceea.
W.L.: Nu prea mai are. În cazul acesta, vreți să spuneți că majusculele și semnele de întrebare sunt niște cârje pentru cei infirmi mental?
G.S.: Întocmai, ele îi ajută pe unii oameni, însă o minte de cititor de nivel mediu nu are nevoie de ele atunci când citește.
W.L.: Dar pe lângă punctuație, păreți să aveți și niște opinii foarte ferme în legătură cu substantivele și adjectivele.
G.S.: Într-adevăr, am, substantivele sunt destul de moarte, iar adjectivele care determină substantivele care sunt deja moarte sunt încă și mai moarte.
[…]
W.L.: Dar ce credeți despre tinerii noștri scriitori americani?
G.S.: Tinerii scriitori sunt tineri scriitori, nu poți să judeci un scriitor decât abia după ce a lăsat o operă în urma sa.
[…]
traducere de Anastasia Gavrilovici
| citiți interviul integral în numărul 27 al revistei „Poesis internațional” |
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și un master la CESI. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal), debutând cu volumul de poezie Industria liniștirii adulților (2019).
Become a Patron!