Susana Thénon s-a născut în 1935, la Buenos Aires, Argentina, unde a trăit 56 de ani. Poetă, traducătoare și fotografă, aparținând generației ‘60 doar cronologic, nu și ca poetică, Susana Thénon se distanțează de alte voci feminine ale momentului (Alejandra Pizarnik, Juana Bignozzi) încă de la primele volume. Edad sin tregua (1958), Habitante de la nada (1959) și De lugares extraños (1967) reprezintă o primă etapă artistică, unde se resimt influențe clasice și romantice, mai ales din zona poeților italieni și brazilieni, însă, odată cu instalarea bolii, în 1984, prin Distancias (1984) și Ova completa (1987) se produce o schimbare notabilă. Resimțind tot mai acut limitarea limbajului și trădând o adevărată obsesie pentru muzicalitate în poezie, Thénon scrie, până la sfârșitul vieții, cu luciditatea și disperarea unei minți neconcesive, mereu prezentă în vortex. În poezia ei, fragilitatea este camuflată în forța discursului ironic și autoironic, mereu susținut și tăios, în percutanța imaginilor și etica percepută nu ca principiu estetic, ci ca necesitate. Atenția cu care extrage poezia din realitatea imediată și felul în care își construiește textele, atât la nivel grafic, cât și compozițional, amintesc de precizia și delicatețea cu care cei mai buni chirurgi extirpă tumorile, impunând-o ca pe una dintre cele mai importante voci feminine din literatura latino-americană.
Anastasia Gavrilovici
SUSANA THÉNON
Antologia
Tu ești
marea poetesă
Susana Etcetera?
îmi pare bine
mă numesc Petrona Smith-Jones
sunt profesoară-adjunctă
la Universitatea din Poughkeepsie
care e puțin mai la sud de Vancouver
și sunt în Argentina cu o bursă
din partea Comisiei Putifar
ca să fac o antologie
de scriitoare în curs de dezvoltare
dezvoltate, dar și la menopauză
deși se știe că orice-ar fi
toate cele care au scris și vor scrie în Argentina
aparțin deja generației 60
inclusiv cele care sunt la grădiniță
și, mai inclusiv, cele de la căminul de bătrâni
însă ce contează cel mai mult
în poezia ta și ce e în jurul ei
e ocupația – ăăă, cum îi spune? –
excesul de simboluri și cuprinsuri
tu ce părere ai despre simbol?
îl folosesc toate femeile
sau ține tot de machism?
pentru că știi că de fapt
ceea ce mă interesează cu-adevărat
nu e doar că scriu
ci că sunt feministe
și dacă se poate alcoolice
și dacă se poate anorexice
și dacă se poate violate
și dacă se poate lesbiene
și dacă se poate foarte foarte nefericite
e o antologie democratică
dar te rog nu-mi aduce
nici sănătoase nici independente
Nu este un poem
Chipurile sunt aceleași,
corpurile sunt aceleași,
cuvintele miros a om bătrân,
ideile a cadavru învechit.
Acesta nu este un poem:
este un strigăt de furie,
furie pentru ochii găunoși,
pentru vorbele stângace
pe care le spun și care îmi sunt spuse,
pentru înclinarea capului
în fața șoarecilor,
în fața creierelor pline de urină,
în fața mortăciunilor încăpățânate
care blochează grădina aerului.
Acesta nu este un poem:
este un șut universal,
un pumn în stomacul cerului,
o greață imensă
roșie
ca sângele înainte să devină apă.
Rațiunea vocii mele
Pentru că sunt mulți și suferă,
pentru că auzim cele mai îndepărtate strigăte
sau știm că există liniște
undeva într-un colț al orașului,
sau pentru că dintr-o carte sare și ne vorbește
copilul care a murit înecat.
Pentru că acum cu siguranță un bărbat strigă după ajutor
și o femeie se aruncă de la fereastra ei întunecată
și patru copii răspund la întrebări
într-o cameră imensă
în timp ce unei păpuși îi lipsește un braț și privește.
NU
Refuz să fiu stăpânită
de cuvinte, de cuști,
de geometrii abjecte.
Refuz să fiu
catalogată,
sfâșiată,
înghițită.
Doar eu știu cum să mă distrug,
cum să-mi izbesc țeasta
de țeasta cerului
cum să-mi retez mâinile și să le simt noaptea
crescându-mi înspre interior.
Refuz să primesc această moarte,
această durere,
aceste uneltiri de neclintit.
Doar eu știu durerea
care îmi poartă numele
și doar eu știu casa morții mele.
Aici, acum
Știu că într-un loc anume
fericirea se împrăștie
ca polenul
și că în timpul ăsta
oamenii se înalță
ca niște grădini definitive.
Dar eu trăiesc aici și acum
unde totul este oribil
și are dinți
și unghii bătrâne, pietrificate.
Aici, acum,
unde aerul
asfixiază
și frica e nepedepsită.
Unde
„Doar misterul
ne face să trăim.
Doar misterul.”
F. García Lorca.
După teoria gestaltului
statisticile anuale
observatorul de la pol
panourile de control.
După soarele meteorologic
esterul nitric al alcoolului tetrahidric
forța motrice exploatabilă
robotul electronic.
După predicatul nominal
glosematica lui Hjelmslev
catalogul de manuscrise și documente
patogeneza comei hepatice.
După categoriile dimensionale
suma unghiurilor interioare ale unui vis
viziunea asupra eului
gradele iubirii cibernetice.
cum să continui
ce să fii
unde să mori
traducere din limba spaniolă de Anastasia Gavrilovici
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) este studentă în anul II la Facultatea de Litere a Universității București. A fost redactor al revistelor „Alecart” și „Zona nouă” și traduce literatură din engleză, franceză și spaniolă.
foto: Anatole Saderman