Gheorghe Iova (n. 1950) a debutat în 1983 în antologia Desant ‘83, iar în volum personal în 1992, cu TEXTEIOVA. Au urmat numeroase alte volume de poezie, printre care: 1971. Ordinea în care el plânge (1997), 1973. Sintaxa libertății de a spune (1998), Călare pe mușcătură (1998), Geniul catren (2012). A mai publicat proză: De câți oameni e nevoie pentru sfârșitul lumii (1999), Excursia în plină desfășurare (2010) și eseuri: Acțiunea textuală. Bunul simț vizionar (2000).
GHEORGHE IOVA
Eu sunt afara
din ou
Un papagal la ieșit,’tu-l! din ou, și-a rupt piciorul, Doina, de la scrisul teveu, mi-a zis.
Mă uit, la consumul de nevinovăție, eu: nu puneți, la trecut, ce e.
„n’au lăsat, ei, nicio urmă”
Poemul nu-i furie, „cântă, zeiță, mânia”, e text.
„WORLD RECORD LEAP ON WATERFALL”,
pierderi de vreme, pe fb ori și cu telecomanda,
„eveniment” e o pată, cât un epolet, pe cursul „informații”.
Alburile, ce se obțin, prin „versuri”, se alocă tăcerii semnificative.
„GLOBAL STOCKS TUMBLE”.
Din „poezie”, au rămas „poeți” (în loc de metafore, „libera asociere”).
De pe Dâmbovița, pe Colentina.
De sub „Casa Poporului”, pe meandra eu.
Ion Vinea, Jak Spicer.
„Șantierizarea Bucureștilor”, Iova, 1978, 1990.
La mine, în curic; la noi, mineriad.
Capitalul întrupat, în oameni,
e infern și cu împielițare,
„munca” disculpă averi (dar de ce?),
„munca” face guvernabili,
munca nu produce, nimic.
Peisaj de vorbe stricate
Nu doar că științe’s teologie și falsuri, falsurile nemțe, dar preteneala Franțo-neamță, „locomotiva Europii”, astea’s anti – U.E. și ierarhiile băltesc locul, îl deturnă, afgh!eleven din curs. Cuvântul „Germania” a fost obiect de cult și, acum, cu „Germania”, cult U.E. ca și cult.
Germania nu intră la valori europene.
La Găgeni, București & „ce n’a văzut Parisul”. Iova Inacu la Univ.din B.
În 8 ore, să fie „Joi, partea a doua”, am vrut, poemul, să-l scriu.
Mă aflu în timpul întreruperii poemului, 1971.
În mijloc J.Spicer.
Bușcu’i dus, în hat, cu Doru:
„cei ce decid asupra celor ce le depășește înțelegerea”,
„puterea”!
„Generalii au un cuvânt, foarte greu, de spus, în această țară.”
„monstrul nefiresc, care crește, acum, UNPR”.
Măgureanu turnà, ca pedagog, la Secu, elevi.
Poemul, de scris, e curric, „pe viața mea”!
Poemul nu se imprimă, cu semnele fricii de a fi falsificat, ca banii.
„Animalul care ne reprezintă e vulturul.”
Pe ce audiență, mai pui „poem”.
Circuit Ayrton Senna, pe cale Bucale.
Cu „imigranți”, nemțața (imediat ce a luat aeroporturile, în insule grece, au și buit, frumușei, ariani) integrează U.E. „germanica”.
Artele au abandonat reprezentarea (participarea la crimă): democrațiile au a renunța și ele, la parastazieri.
„BUCUREȘTENII NU AU APĂ CALDĂ”
Venii 1978 – 1979, după cutremur, în „micul Paris”, locuitor al demolării.
Mi s’a luat cuvântul, să mi se redea, cu & condiționat de vorba ăluia.
După 24 ore, dădu, „floare de menghină”, să-mi ia, să dea altuia, că nu’s pe calculator: am respins, am câș 24 de ore, până „duminică la prânz”.
Am trimis, duminică 23.08.15, 0:43h.
De la martie 1977, Bucureștii sunt sub ocupație.
1971, „mă aflu în timpul amânării scrierii poemului”.
Aici, un libreto pronunției din 18 sept.2015.
Să creadă că e afară, de poem, ce s’ar putea întâmpla, în timpul poemului?
„Poemul e text.”
În șah, mintea nu poate ieși: ca în „limbaje naturale”.
„textul înaintează aici și acum”.
Textul înaintează; acum, și aici!
Ale „puterii” ziduri se arată, locuitorilor, corpuri străine.
În mine, am scris, acum 30 de ani, organele stau, străine, unele lângă altele, ca și corpuri cerești.
Câinii, ciorile, sirene, alarme uitate în Fier Vechi.
Final: scrisu’ ăsta,-l trimit, audienței; cu Doina, ies, să văd locurile București.
Balconul dronelor mele. Bugetarii învrăjibiți.
Onoruri militare, pentru un polițist lovit de mașină, e o antepronunțare, ilegală;
G.Oprea e un monstru de ilegalitate și terror.
Pfff, futu’i, îs în viață: cum, pizda pizdelor pizdii, ies, io, de aici?
E împotriva gândirii ce face, media, pentru guvernăii nedeclarați.
Ce se prezintă drept oraș e indescriptibil; se cultivă, cu „de nespus”:
ce îmi e „frumoasă”, ce îmi e cenzura.
Pe locul celor ce nu se pot spune, de un lat, ce s’a zis, cu I.L.C. Vlahuță Coșbuc, cu Beniuc.
„BEHIND THE LABEL”, no address!
Blowing in the wind pronunțabile Iova, Gossip & Bros.
O lume înspăimântată de înregistrări ce i se.
Cei vânați, drept „dușmanii poporului”, nu în codri, în toți Bucureștii, ca mine, s’au adăpostit.
Ce să pui, „poem” (cadavre exquis, théorie des poèmes), pe astă audiență?
„scriitori șterși”, „figură ștearsă”, „scriitori radiați”: „n’au lăsat, ei nicio urmă” (cu lașitate, se atribuie, lor, a lor dispariție, inconsistenței lor).
Logic, a da numele celor ce n’au lăsat (niciuna: investigația exhaustivă) „urma”: le tracé derridamf.
Erau crâșme ude, pe Dâmbovița, la podul Mihai-vodă, țuici fierte, piper fiert în țuică, peste pavaj de chioșcul de ziare 1900, pe Dâmbovița, de unde și „Les Lettres françaises”. Pe urmă, s’a făcut gura de metrou „Izvor”, să sar, din „în Pod” Orăscu 2, la program, la APACA. Pe urmă, „Casa Poporului” ori și Palatul parlământul pe Dâmbovița e.
Ca când „spațiul public” e „opinia publică” și orice loc e tribunal, „exprimarea liberă [nu dictată]” e ștearsă, cu „acuze aduse”.
„Das Wahre ist das Ganze.”, Hegel.
„L’enfer, c’est les autres.”, Sarthrite.
„Eu sunt afara”: 1971, Iova.
„saltul calitativ”, „inegal și în salturi”, „ridicarea nivelului”.
Când afli că nu „friptură”, „ciulama”, „ostropel”, „tocană”, „ghiveci”, nici „musaca”, ci „mâncare”, „et tout le reste est littérature”, „mâncărică de”: „pus, burta, la cale” e tanc.
halva valaha
LUNA
Mamifer metalic. Nocturn.
I se vede
obrazul mâncat de-o spuzeală.
Sputnice și Sonete. Nicolas Guillen
contra
„bâlbâit, acneic, obez”
#
L.W., „Orice text e o descriere.”
„Ne place să analizăm, să vedem că lumea nu poate fi distrusă.”
Cele ce apar ca distruse. Ușa’,n CNSAS!
Descrisul distructiv (nu’l înjura! de vrei să’l anuli, descrie-l), Iova, de I.I., 1990.
anul 2013 luna aprilie întunecă ziua 25 joi
Te distrug, cu da!
Eseul Rux, al distrugerilor, „creative distruction”. Distruziuni. Sofia Portugues 2011.
Iova, 1991: „În oglindă, mă privesc; văd ceva, despre care știu, sigur, că dispare.”
La articolul Paraschivoiu „Contrapunct”, 19.01 devreme 1990, cu descris de (ne)descris cărțile arse, în rafturi, ca neatinse stăteau (neatinse, de „revoluție”, de „focul revoluționist”): „cu degetul, de dai, un rând întreg prăvăli”; am zis: foto; arsele cărți țineu imaginea cărți, asta se putea fotografia (de nu i se scula, deștu’, miratului).
Eo, ire, i, itum, coitum.
#
În 1979, în casa lui, lui Radu Petrescu, i-am spus: „Literatura produce străbaterea spațiului public, de către intime, inviolabil”. Iova, 1970 „Metafora dă o lume de deschideri către lumi.” (Un montaj, de accese, ca Notre Dame, la Paris.)
#
23 March 1994.
La adagiu: Cum să iubești trădarea dacă iubești un trădător?
Poate fi: da sau nu?
Iubind pe cineva care trădează, iubirea se extinde? Ajungi implicit sau și mai sau: mai poți iubi trădarea?
Trădarea e punct central al comodității (acomodării).
#
1 April 1994.
Să dau titlu: Ah!
Ah, trupule, tu mă omori?
Să spui că nu sunt în stare să fac fără tine.
E urât să mor fără tine.
E și mai urât să vreau să murim împreună.
Urât, din ce în ce.
#
7 April 1994.
De la Dumnezeu, o zi. Am trăit-o.
Senzația că te reflecți în – senzația imixtiunii.
Nu mă oglindesc. Cum nu mă mândresc.
#
22 August 1994.
Să-mi fac un tunel textual: de la zi, la cel mai vechi.
Cum ziceam: cel mai vechi e primul.
Începem cu cel mai vechi. A începe înseamnă a limita trecutul.
Și –, ai mobilitatea pe care ți-o dă limitarea trecutului.
#
rect versatil
să scrii pe recto rost
rostu eu (rost)
golit
cur rost
rostogol
cur rect
„politically correct”
cu rost,’tu-l! golit[2003]
#
18.08.14.Bușteni
Îndrăgostirea e cristalizare Stendhal, Vinea, „moartea de cristal”.
Mosoare. Suprafețele motoare.
Montaje sunt monta, munte.
Monta de translări Mondrian sunt motoare, țesut, text.
Împletit completiv.
Orizontale petrecute, cu verticale, la tasat & macerat, papirusau.
Țesutul, în război, e de translări Mondrian.
Ca și bielă-manivelă, pistonări, pompe; cremaiere, fir cu plumb, ascensoare și macarale, mari containere, în porturi, să nu facă Rubik, mândro, paralelă trasă.
Paralele se pun, la un loc Mondrian, fac motor, grilă, mreaja, plasa, sita plaur și text.
Selecții colectează.
Federația rusă, federație, e legitimată de „Rasia iedina”, ied, de una, unoidul eulean, ca’n caz de „stat național unitar românesc”.
Cu „faptul împlinit”, pe afară, pe din rămâi.
Putin pune drept precedent (la alții) ce vrea să facă el: copistu’ crede că imitația, crearea unei tradiții (hoția drept moștenire), integrează:
procedeul de e declarat, lasă, pe însușitor, pe din afară, paralela îl trage pe linia moartă.
Frecventilato! „TOPITORIA DE BANI”
wwwindows: throwed money