Poemul săptămânii:
„Te vei stafidi vei fi un fruct exotic”
de Daniel Bănulescu

| 7 octombrie 2016 |

Daniel Bănulescu (n. 1960) a publicat în 1987 Ziua în care am debutat, în colecția „Cartea cea mai mică” girată de Paul Nancă în revista „Convingeri Comuniste” (alintată de tinerii scriitori ai vremii, desigur în registru ironic, „CoCo”). Aceste broșuri, care au constituit debuturile neoficiale ale 90-iștilor – și dintre care probabil că cea mai faimoasă rămâne Familia Popescu (1987) – marchează, în ciuda dificultăților tot mai mari de a debuta în volum la sfârșitul anilor ’80, primele semne ale unei modificări de perspectivă și de atitudine, opusă dogmei dominante a 80-ismului lunedist.
Membru al cenaclului „Universitas” condus de către Mircea Martin și apoi al grupării „90”, al cărei lider informal este Cristian Popescu, iar Dan-Silviu Boerescu se erijează în principalul agent de promovare și impunere critică, Bănulescu debutează fulminant cu volumul de poezie Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului (1993), revenind patru ani mai târziu cu Balada lui Daniel Bănulescu. Aceste volume rămân până azi două borne ale poeziei românești din ultimul deceniu al secolului XX; alături de Cristian Popescu și de Ioan Es. Pop, și foarte diferit de amândoi (dar și de ceilalți poeți ai grupului, în principal Lucian Vasilescu și Mihail Gălățanu), Daniel Bănulescu impune un discurs „radical” (Laurențiu Ulici), „angoasant, unind vivacitatea și familiaritatea cu unda frisonului” (Al. Cistelecan), în orice caz inconfundabil, seducător, totodată sarcastic și visceral, erotic și plin de cruzimi.
Narcisic și provocator, preluând ceva din (anti)eroismul inconfortabil al avangardei, Daniel Bănulescu adună la un loc primele două volume de poezie și placheta din 1987 în Republica Federală Daniel Bănulescu (2000), iar apoi mai publică un singur volum inedit, Daniel, al Rugăciunii (2002), în care se regăsesc toate calitățile poeziei sale anterioare, însă manierizate și oarecum sugrumate de un experiment grafic destul de bombastic, ce face lectura cărții cam dificilă.
După antologia colectivă Manualul de literatură (2004), al cărei inițiator a fost, D.B. mai publică doar antologii, în fiecare dintre ele adăugând poeme noi, fără să vină însă cu nimic nou la temperatura lucrurilor senzaționale pe care le-a scris la sfârșitul anilor ‘80 și în anii ‘90: Ce bine e să fii Daniel Bănulescu (2010) și În Șerpărie, cele mai bune 35 de poeme scrise de Daniel Bănulescu (2013).
Pe lângă poezie, Bănulescu a mai publicat trei romane inteligente și pline de vervă, peste care plutește duhul lui Bulgakov, și două piese de teatru ambițioase.

Claudiu Komartin

DANIEL BĂNULESCU

Te vei stafidi vei fi un fruct exotic

Nu e nevoie să te uit
Pentru că imediat ce adorm tu nu mai exiști pentru mine

Nu e nevoie să te miști sau să gemi
Sau să bâzâi din tot șomoiogul celulelor tale
Pentru că imediat ce încep să adorm
Tu nici nu mai exiști pentru mine

Întoarce-te la buna ta coadă la roșii
Fii demnă bucuroasă cu prietenii distinsă în societate
Comportă-te ca și cum
Nu ai ști că de mâine doar cutremurul îți va mai ridica fusta
Și numai pământul aruncat cu lopata îți va întoarce o parte din ce-ai pierdut

Fii rezonabilă
Ai mâini atât de frumoase încât nici n-au început
Și nici n-au să înceapă vreodată
Ai buze de care n-o să știe buldozeristul gânduri de care nu auzise dulgherul
Și sâni de care nu va afla nici groparul

Cine te va primeni și spăla
Cine îți va împinge bănuțul în gură
Cine te va strecura în buzunarele mele
Unde este sufletul tău
Unde îmi este transpirația ta
A aburit geamul din fața magazinului Scala
Și-am să trimit un nebun să te întoarcă cu degetul
Până când n-ai să mai plictisești nici un geam

Pe mine m-ai plictisit
Ești doar o vegetație pitică a imaginației mele un grilaj
După care gafele mele privesc la tine ca la girafă
Ți-ai dat cu rochie cu cataif și cu carne
Dar imediat ce încep să adorm tu nu mai exiști pentru mine

Ești doar un semn pe care mi l-a făcut cineva
Care a băut o viață întreagă cu mine
Ești numai un gând al șosetelor mele doldora de picioarele mele
Ca un piept de șomer plin de cântece muncitorești

din Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului (1993)

rubrică semnată de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.

Foto: © Pieter van der Meer & Tineke de Lange

citește și:

„O rufă albă” de Ovidiu Hotinceanu


„Secol” de Nichita Danilov

Print

secțiunea: poemul săptămânii