Poemul săptămânii:
„Astenia, sufletul, Iliescu”
de Augustin Pop

| 2 septembrie 2016 |

Augustin Pop (1952-1998) a absolvit Filologia la Cluj în 1976, fiind membru al grupării „Echinox”, în aceeași promoție cu Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Alexandru Vlad, Al Cistelecan și Ștefan Borbély. După debutul cu volumul Ceea ce fulgerul amână (1981, cu o prefață de Marian Papahagi), care se înscrie în orizontul de așteptare și direcția generală a poeziei clujene din epocă (au fost subliniate vizionarismul, „fulgurațiile metafizice” sau ermetismul aflat sub influența câtorva mari poeți italieni din Novecento), A.P. nu va mai publica sub comunism, luând parte energic la Revoluția din 1989.
A doua sa carte, Apropierea (1990), relevă o deplasare a accentului către o ipostază angajată. Ca „poet al cetății”, Augustin Pop se apropie, pe drept cuvânt, în acest al doilea volum, de realitate, de cotidian, cu ironie și sarcasm, fiind unul dintre rarii poeți ai generației sale ce își radicalizează expresia în spiritul implicării directe de ordin social și politic. Pe lângă textualismul său candid, poetul clujean începe să scrie tot mai tranzitiv, mai concret și mai fragmentat, iar un întreg ciclu din Apropierea (intitulat „Libertățile dictatoriale” și datat 1985) explică de ce a trebuit să aștepte căderea regimului ceaușist pentru a publica din nou.
Augustin Pop se stinge din viață pe neașteptate, la 45 de ani, lăsând în urmă un jurnal (recuperat într-un număr din 2003 al revistei „Vatra”, ce îi e dedicat) și poeme inedite, apărute în volumul postum Telejurnalul de la Cluj (2000, cu o postfață de Ștefan Borbély), despre care Pop notează în cuvântul înainte, aproape un manifest poetic, scris în 1997 și intitulat „Preliminarii”: „(…) Actualul sistem politic obligă la impostură și incompetență pe oamenii politici de orice factură și de orice orientare. Firește, gradul de impostură și de incompetență diferă de la o țară la alta, de la un partid la altul și, nu în ultimul rând, de la un caracter la altul. Dar, în toate cazurile, el există. Și să nu uităm: între timp, peste 800 de milioane de oameni pe întreaga planetă suferă de subnutriție. Pe acest fundal istoric, toate teoriile despre poezie înțeleasă doar ca formă, ca joc, ca muzicalitate etc. sunt niște povești de adormit semiologii. (…) Mi s-a spus de mai multe ori că ceea ce scriu eu nu este poezie. Afirmațiile de acest gen mă încântă. Mai ales dacă sunt făcute de poeți sau de critici literari. Înseamnă că sunt pe drumul cel bun.”
Poet lucid și militant, Augustin Pop este un „fracturist” înaintea „fracturiștilor”. Poate că a sosit vremea ca generația activă la începutul secolului XXI să-l recupereze.

Claudiu Komartin

AUGUSTIN POP

Astenia, sufletul, Iliescu

Suferind de o cumplită astenie de primăvară,
astăzi am citit câteva pagini din Nietzsche,
mi-am spălat trei cămăși, două prosoape,
o pijama și un maiou,
am bătut la mașină vreo douăzeci de poeme
pentru revista PUNTEA,
am mâncat aproape un pui fiert,
am făcut de două ori dragoste
(o dată în stil taoist),
am băut un ceai de mentă,
am mers până la Cristina,
mi-am cumpărat, cu 145 de lei,
o ciocolată cu lapte și alune,
am ascultat radioul,
am vorbit cu tata la telefon
și m-am gândit să încep o viață nouă,
adică viața mea adevărată.
Dar e deja ora 20.34,
mașinile trec pe bulevard cu farurile aprinse
cu impasibilitatea lor obișnuită
și nu am (nici acum) curajul
de a mă arunca de la etajul șapte
spre a le opri.
Și sunt aproape sigur
că Dumnezeu a lăsat întregul meu suflet
în seama lui Buddha
sau, poate, chiar a lui Iliescu.

(Cluj, 12 aprilie 1992)

din Telejurnalul de la Cluj (2000)

rubrică semnată de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.

Sursa foto: aici

citește și:

„Trenuri stricate” de Nicolae Coande


„În forță, cu nerușinare” de Ioanid Romanescu

Print

secțiunea: poemul săptămânii