Victor Segalen (1878-1919) a fost un scriitor, medic și arheolog francez, cunoscut îndeosebi pentru Les Immémoriaux (Imemorialii), roman ce îi are în centru pe băștinașii Maori, și pentru că a fost unul dintre pionierii descoperirii Extremului Orient de către scriitorii europeni, rezultatul lungilor sale expediții (și al perioadelor petrecute la Tiențin și Peking) fiind romanul René Leÿs (apărut postum, în 1922) și mai multe volume de poeme în proză, dintre care cel mai cunoscut și mai admirat rămâne Stèles (Stele), a cărui primă ediție a apărut în 1912, la Peking (Beijing), într-un tiraj de 81 de exemplare. Sinolog dedicat, îndrăgostit de China veche și medic militar în Primul Război Mondial, Segalen luptă până la epuizare împotriva epidemiei de gripă spaniolă (1918), după care primește mai multe concedii medicale pentru neurastenie. Moare în 1919, în pădurea de lângă Huelgoat, unde corpul său e găsit după două zile de la dispariție, cu o rană la călcâi. Cauza morții: hemoragie. Lângă el e găsit un exemplar din Hamlet, din care citea în momentul accidentului. Este îngropat pe 24 mai în cimitirul din Huelgoat, sub o lespede de granit albastru.

Claudiu Komartin

VICTOR SEGALEN

OMAGIU RAȚIUNII

Invidiam Rațiunea oamenilor, pe care ei o proclamă nesupusă greșelii, și pentru a-i măsura limitele, am propus: Dragonul stăpânește toate puterile; este în același timp lung și scurt, multiplu și unul, absent și prezent – și așteptam să izbucnească un mare hohot printre oameni, – dar

Ei au crezut.

Am proclamat apoi prin Edict: că Cerul, care este de nepătruns, pierise cândva precum o floare constelată, aruncând în adâncul Marelui Vid polenul său de veri și de luni, de sori și de clipe, iar

Ei au făcut un calendar.

Am hotărât că toți oamenii au același preț și sunt de o egală ardoare, – inestimabili, – și că mai curând trebuie ucis cel mai bun animal de povară decât îngrijitorul de cămile șchiop care de-abia se târăște. Așteptam ca unul dintre ei să mă contrazică , – însă

Ei au încuviințat.

Am pus apoi să se dea de știre în toată Împărăția că nu mai există Împărat, și că poporul, de acum Suveran, trebuia să se păstorească de unul singur, însemnele gloriei, abolite, toate se întorseseră la cifra unu:

Ei au luat-o de la zero.

°

Atunci, arătându-mă recunoscător pentru încrederea lor, și întru slujirea credulității lor, am promulgat: Cinstiți-i pe oameni cinstind omul și restul în toată diversitatea sa.

Și doar atunci m-au categorisit ca visător, ca trădător, ca regent căruia Cerul i-a confiscat virtutea și tronul.

VAMPIR

Prietene, prietene, ți-am culcat trupul într-un sicriu vopsit cu lac roșu care m-a costat mulți bani;

Ți-am condus sufletul, pre numele sub care era cunoscut, l-am rânduit pe inscripția făcută pe spezele mele;

De acum nu trebuie să mă mai îngrijesc de persoana ta: « Să te porți cu ceea ce-i viu cum te-ai purta cu un mort, ce lipsă de omenie!

Să te porți cu cel mort cum te-ai purta cu un viu, ce indiscreție! Riști astfel să produci o ființă echivocă! »

°

Prietene, prietene, în ciuda tuturor principiilor, nu pot să te abandonez. Așa că voi produce o ființă echivocă: nici spirit, nici mort, nici viu. Ascultă-mă:

De vei vrea să sorbi mai departe gustul dulce al vieții, asprele-i mirodenii;

De vei vrea ca pleoapele să-ți clipească, să tragi adânc aer în piept și să simți sub piele frisonul, ascultă-mă:

Prietene, devino tu Vampirul meu, și în fiece noapte, fără să te tulburi și fără de grabă, umflă-te cu băutura fierbinte a inimii mele.

LIBAȚIE MONGOLĂ

În locul acesta l-am prins viu. Întrucât era un bun luptător i-am propus să intre în serviciul nostru: a preferat să-și slujească Prințul până la moarte.

I-am tăiat vinele: a continuat să dea din mâini pentru a-și dovedi râvna. I-am tăiat mâinile: și-a urlat devotamentul pentru El.

I-am spintecat gura de la o ureche la cealaltă: cu ochii a făcut semne că-I va rămâne fidel.

°

Nu îi vom scoate ochii ca unui laș; ci, tăindu-i capul în semn de respect, să vărsăm koumysul celor viteji, și să facem această libație:

Când vei renaște, Tch’en Houo-chang, fă-ne onoarea să renaști ca unul de-al nostru.

SCRIS CU SÂNGE

Suntem la capăt. Am mâncat caii, am mâncat păsările, șobolanii și ne-am mâncat femeile. Și încă ne este foame.

Cei ce ne asediază zguduie crenelurile. Sunt mai mult de patru miriade; noi, mai puțin de patru sute.

Nu mai putem să-ncordăm arcul, nici să le urlăm cuvinte care să-i înspăimânte; mai scrâșnim doar din dinți, neputând să-i mușcăm.

°

Suntem cu adevărat la capăt. Fie ca Împăratul, de va binevoi să citească toate acestea scrise cu sângele nostru, să nu aibă ce le reproșa stârvurilor noastre,

Dar nici să nu ne evoce spiritele: noi vrem să devenim demoni, și încă din speța cea mai rea:

Pentru că vrem să-i mușcăm și să-i devorăm veșnic pe cei care ne atacă.

traducere din limba franceză de Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (n. 1983) a publicat patru volume de poezie: Păpușarul și alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009) și cobalt (2013) și a tradus literatură din franceză, engleză și italiană. Poezia sa a fost tradusă în ultimii ani în germană (Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, 2012), sârbă (Vrpce potaman za balu mesa, 2015) și turcă (Bir Garip Roman, 2015). Din 2010, este redactor-șef al Casei de Editură Max Blecher și al revistei „Poesis internațional”.

Sursa foto: aici

Ilustrațiile fac parte din volumul Stèles de Victor Segalen.

Please do share this: