Poeme de Robert Max Steenkist

Robert Max Steenkist (n. Bogotá, 1982) a publicat primul său volum de poezie, Las escusas del desterrado, în 2006, după ce debutase în 1999 cu un volum de povestiri, Caja de piedras. În prezent lucrează la Colegiul „José Max León”, în apropiere de Bogotá, iar activitatea sa literară este dublată de jurnalism și fotografie. Poemele lui Steenkist surprind jocul continuu între intimitate și societate, între imagini încărcate din punct de vedere estetic și sugestii ale unui spațiu politic intens.

ROBERT MAX STEENKIST

Nopți cu tine

Nimic nu ne apără de noapte.
Afară trec
în flăcări
mașinile
ca hienele rănite;
la multe zile mai încolo
se-ntinde marea
cu toate despărțirile ei.

Peste drum,
doi câini
urlă
peste cârpele și cartoanele ude
în care își fac culcuș.
Noaptea a urcat muntele
ca să-i păzească.

Departe se află dimineața care ne-adăpostește,
îndepărtate acele cântece
care ne ridicau faruri în vârfurile degetelor.

Tu și eu,
stânjeniți unul de celălalt
strângem noduri din picioare
ca să nu se rupă pânzele
aflăm
că vorbele apără
camera noastră.

Afară,
noaptea tot înaintează,
dar de data asta
are cadența melcului
care trece orizontul
în întâmpinarea vaporenilor sleiți
de-atâtea coșmaruri.

Act

Poetul
termină de citit
ce se poate citi din cartea lui.

Spectatorii
aplaudă
în timp ce el coboară de pe scenă.

În ciuda a ceea ce se crede
cuvintele lui au reușit să-i inspire

pe cei preocupați
de ceea ce se poate primi
într-un scaun într-o sală
El n-are unde să se așeze
și curând îl vezi rătăcind, în timp ce pe estradă
este prezentat
următorul invitat.

Piesa merge mai departe.
Nimeni nu-l mai recunoaște.
Cere scuze umbrelor
hotărât să se stabilească
între lipsurile
propriului său public.

Unor țărani uciși

Furnicile,
într-un gest de resemnare,
ori de întruchipare a furiei stihiilor,
le vor presăra rămășițele
de-a lungul altor drumuri,
unde să
nu le mai ajungă
gloanțele,
cenușa,
ura.

Vin la tine

Pornesc spre tine
în umbra pomilor adormiți,
bolți de picături suspendate
în zbor.

Mă-ndrept spre tine,
opresc tunetul
pe care l-am iscat
în ciocnirea dintre noi.

Îți caut buzele aplecate
peste urechea mea,
să-ți fie oglindă în urmele de pe gât
și-n semnele oboselii.

Plec spre tine
după ce-am strâns mâna unei vieți stânjenitoare
de pripeli străvechi și mări rostogolite,
semințe seci,
și suflarea călătorilor cu bilete spre oriunde.

Mă topesc în tine
într-o noapte care nu se trezește
cu degetele dornice să prindă
anotimpurile tale, ceremonia lor

Ajung la tine
în cuvinte clare
și c-o dorință nou-nouță de furtună
pe malul din fața ta.

traducere în limba română de Răzvan Țupa

Răzvan Țupa (n. 1975) a publicat volumele de poezie Fetiș (2001), Fetiș – o carte românească a plăcerii (2003), Corpuri românești (2005) și poetic. cerul din delft și alte corpuri românești (2011). A participat la numeroase ateliere și festivaluri internaționale, a fost redactor-șef al revistei „Cuvântul” (2006-2008) și a organizat, între 2005 și 2010, „Poeticile cotidianului” și „Ateliere relaționale”. Este, de asemenea, autorul documentarului poezie. puterea (2009).

Foto: Nelson Nazgûl

limba română, autor: Robert Max Steenkist, nr. 2 (16) / 2015, secţiunea: poezie, traduceri