Mark Strand (1934-2014) a fost unul dintre cei mai importanți poeți americani ai generației sale, precum și editorul mai multor antologii răsunătoare și un reputat traducător, profesor și critic de artă. Născut în cea mai mică provincie canadiană, Insula Prince Edward, Strand și-a petrecut copilăria și o mare parte din adolescență în mai multe orașe din Statele Unite ale Americii, Columbia și Peru. A studiat pictura la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1959. După debutul cu volumul Sleeping with One Eye Open (1964), Mark Strand a publicat cărți care aveau să-l aducă în prim-planul poeziei americane din ultima jumătate de secol: Reasons for Moving (1968), The Story of Our Lives (1973), Elegy for My Father (1978), Dark Harbor (1993), Blizzard of One (1998, Premiul Pulitzer pentru poezie), Almost Invisible (2012), iar ultima sa carte, Collected Poems (2014), a fost nominalizată la National Book Award. A primit numeroase premii și distincții, printre care aceea de Poet Laureat al Statelor Unite (1990-1991).
MARK STRAND
Elegie pentru tatăl meu
(Robert Strand 1908-1968)
1. CORPUL GOLIT
Mâinile erau ale tale, brațele erau ale tale,
Dar tu nu erai acolo.
Ochii erau ai tăi, dar erau închiși și nu s-ar fi deschis.
Soarele depărtat era acolo.
Luna era acolo, în echilibru pe umărul alb al dealului.
Vântul din Bazinul Bedford era acolo.
Lumina verde-pal a iernii era acolo.
Gura ta era acolo,
Dar tu nu erai acolo.
Când cineva a vorbit, n-a fost niciun răspuns.
Norii au coborât
Și-au îngropat clădirile de-a lungul apei,
Și apa a rămas tăcută.
Pescărușii se holbau.
Anii, orele nu te-ar mai fi aflat, de-acum
Zburând în mânecile altora.
Nu mai exista durere. Dispăruse.
Nu mai erau secrete. Nu era nimic de spus.
Umbra și-a împrăștiat cenușa.
Corpul era al tău, dar tu nu erai acolo.
Aerul tremura lipit de acea piele.
Întunericul coborâse în ochi.
Dar tu nu erai acolo.
3. MOARTEA TA
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu ziua perfectă. Nu liniștea. Nu legănatul oceanului.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Nu copacii
Pe sub care te plimbai, nu copacii care-ți făceau umbră.
Nu doctorul
Care te-a avertizat, doctorul tânăr și cărunt care te salvase odată.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Nimic nu te-ar fi putut opri. Nu fiul tău. Nu fiica ta
Care te-a hrănit și te-a transformat iar în copil.
Nu vântul care-ți zgâlțâia reverele.
Nu neclintirea când i s-a dăruit mișcării tale.
Nu pantofii care s-au îngreunat.
Nu ochii ce n-au vrut să privească-nainte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Stăteai în camera ta și te holbai la oraș
Și-ți vedeai de moarte.
Ai mers la muncă și ai lăsat frigul să-ți intre în haine.
Ai lăsat sângele să-ți îmbibe șosetele.
Chipul ți s-a făcut alb ca varul.
Vocea ta s-a spart în două.
Te-ai sprijinit în baston.
Dar nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu prietenii care te-au sfătuit.
Nu fiul tău. Nu fiica ta ce te-a văzut micșorându-te.
Nu oboseala care trăia în suspine.
Nu plămânii care s-au umplut cu apă.
Nu mânecile care cărau durerea din brațe.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Ți-ai văzut de moartea ta.
Când te-ai jucat cu copiii ți-ai văzut de moarte,
Când te-ai așezat să mănânci,
Când te-ai trezit noaptea, udat de lacrimi, cu trupul suspinând,
Ți-ai văzut de moarte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu trecutul.
Nu viitorul cu vremea lui însorită.
Nu priveliștea de la fereastra ta, imaginea cimitirului.
Nu orașul. Nu orașul teribil cu clădirile lui de lemn.
Nu înfrângerea. Nu succesul.
Nu făceai nimic, doar îți vedeai de moarte.
Ți-ai pus ceasul lângă ureche.
Ai simțit cum aluneci.
Te-ai întins pe pat.
Ți-ai încrucișat brațele pe piept și ai visat la o lume fără tine,
La spațiul de sub copaci,
La spațiul din camera ta,
La spațiile ce nu te vor mai conține
Și ți-ai văzut de moarte.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
Nu respirația. Nu viața.
Nu viața pe care ai vrut-o.
Nu viața avută.
Nimic nu te-ar fi putut opri.
5. JELANIA
Ei te jelesc.
Când te ridici la miezul nopții,
Și roua lucește pe obrajii tăi împietriți,
Ei te jelesc.
Te duc înapoi în casa goală.
Cară scaunele și mesele înăuntru.
Te așează și te învață să respiri.
Și respirația ta arde,
Arde cutia din lemn de pin și cenușa cade ca lumina soarelui.
Îți dau o carte și îți spun să citești.
Te ascultă și ochii li se umplu de lacrimi.
Femeile îți mângâie degetele.
Îți piaptănă părul, să readucă-n el culoarea.
Îți rad chiciura din barbă.
Îți masează coapsele.
Te îmbracă în haine frumoase.
Îți freacă mâinile să le țină calde.
Te hrănesc. Îți dau bani.
Se așază în genunchi și te imploră să nu mori.
Când te ridici în miez de noapte te jelesc.
Își închid ochii, îți șoptesc numele din nou și din nou.
Dar n-au cum să smulgă lumina îngropată în venele tale.
N-au cum s-ajungă la visele tale.
Bătrâne, nu-i nicio altă cale.
Înalță-te și continuă să te înalți, n-ajută la nimic.
Ei te jelesc după cum pot.
6. ANUL NOU
E iarnă și e anul nou.
Nimeni nu te cunoaște.
Departe de stele, de ploaia de lumină,
Tu zaci sub anotimpul pietrelor.
Nu-i niciun fir să te conducă înapoi.
Prietenii tăi moțăie în întunericul
Plăcerii și nu-și pot aminti.
Nimeni nu te știe. Ești vecin cu nimicul.
Nu vezi ploaia cum cade și bărbatul cum se îndepărtează,
Vântul mâzgos suflându-și cenușa prin oraș.
Nu vezi soarele târând luna ca un ecou.
Nu vezi inima vânătă aprinzându-se,
Craniile celor nevinovați transformate în fum.
Nu vezi cicatricile mulțimii, ochii fără lumină.
S-a terminat. E iarnă și e anul nou.
Cei blânzi își cară pieile spre ceruri.
Cei fără speranță îndură frigul cu cei care n-au nimic de ascuns.
S-a terminat, pe tine nu te știe nimeni.
Lumina stelelor alunecă pe apa neagră.
Există pietre în mare pe care nu le-a văzut nimeni.
Există un țărm și oamenii așteaptă.
Și nimic nu se întoarce.
Pentru că s-a terminat.
Pentru că e liniște în loc să fie un nume.
Pentru că e iarnă și e anul nou.
traducere din limba engleză de Radu Nițescu
Radu Nițescu (n. 1992) a terminat Colegiul Național „Sf. Sava” din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Litere. A publicat gringo (2012), unul dintre cele mai promițătoare debuturi ale ultimilor ani.
sursa foto: aici
