„Prima dată când am întâlnit-o (era pe clasa a X-a, cred) scria proză. Apoi, cu un instinct de care nu dispun mulți tineri, Alexandra a început tot mai des să evite indicațiile didactice, să iasă din biblioteca școlii și să umble prin librăriile din oraș și inițiind SubNord-ul, făcând, cu o siguranță de invidiat, virajul de la proză la poezie, pentru a ajunge, iată, una dintre cele mai distincte și mai puternice voci ale literaturii noastre extrem contemporane. De la Ana Dragu încoace, Bistrița n-a mai avut un talent de calibrul acesta.”
Dan Coman
ALEXANDRA TURCU
celelalte produse
mă cheamă alexandra.
trebuie doar să stau la geam și să urmăresc iepurii.
nu trebuie să mă bucur la comandă
nici să așez merele în lădiță
sau să curăț zăpada de pe pervaz.
până o să se termine, am timp destul.
dacă mă apuc să-l citesc pe salinger,
îl citesc pe salinger până la capăt.
dacă încep să cresc papagali,
nu mă las până nu umplu casa cu papagali.
mă cheamă alexandra
și trebuie să stau la geam și să urmăresc iepurii.
celelalte părți ale lumii
la colțul străzii era america.
frate-meu mergea în fiecare zi în america.
acum se spune că e anglia.
nu știu,
n-am ajuns niciodată până acolo.
mai bine aici.
soarele stă pe masă și
noi așteptăm să apună.
dacă ne simțim singuri, ne punem fiecare
pe câte un braț al fotoliului și fumăm.
câteodată, ne luăm de mână și ne plimbăm
prin cameră.
poți veni și tu aici.
promit că nu o să te uit niciodată în parcare la kaufland
și că o să țin algocalminele în dulapul de sus.
toată noaptea la capul tău,
nicio muscă să nu-ți trezească creierul,
ți-am spus.
aici e bine.
ascultăm vocea bunicii
și o urmărim pe mama cum sortează haine.
ne urcăm pe scaune la dulapul cu dulciuri.
dormim.
aici e bine.
stăm și numărăm oamenii
care ies din spital.
frumusețea încă
s-a făcut seară.
acum e timpul să înveți măsura tuturor lucrurilor.
pe stradă un bărbat umblă în capul gol.
două femei stau la geam și așteaptă momentul.
mă întind aici.
o ajuți pe mama să-și ia medicamentele.
rămânem singuri în bucătărie.
scriem titluri de poeme și nu alegem niciunul.
pândim unghia care crește în carne.
facem pisica să toarcă și apoi ne spălăm mâinile.
așteptăm să se aprindă becurile de pe stradă.
aici boala traversează încet camerele.
până la urmă, dimineața
ți-am spus că, dacă te apropii,
o să îți arăt cum să-ți ascunzi medicamentele sub limbă
și cum să ieși din cameră fără ca nimeni să-și dea seama.
nu ai de ce să eziți.
nu mai am vânătăi pe glezne
nu mai țin bomboanele în gură
nu mai beau
nu mai deochi
nu mai țip
nu mai memorez poezii
aștept să ajung la punctul c).
de când m-ai văzut ultima dată,
am învățat să închid ochii și să mă gândesc la liniște,
am învățat să țin animale la piept fără să le rănesc,
să stau la geam și să-mi intre lumina în ochi,
să-mi las părul să crească.
încă două-trei săptămâni și mă voi obișnui
chiar și cu locul
de la geam.
nu-i bine să împiedici oamenii să-și iasă din minți
am crescut cu frică și de frică.
teama noastră e un cântec de leagăn pe care-l repetăm prin parcuri.
doar așa ne mai putem liniști.
după o jumătate de oră de scris,
luminița care îți strălucește din ce în ce mai tare în creier,
cuvântul care face ca vocea să-ți plesnească-n urechi,
muzica din fundal și
mâna stângă.
spaima că ai uitat numele bunicii
sau că ți-ai luat de două ori medicamentele.
dacă am aștepta cuminți până la primăvară,
din teama noastră ar crește două plante cățărătoare
sau o duzină de omuleți care știu dresa reptile.
e în regulă dacă vrem mai mult de atât.
mamele noastre ne vor duce de mână până în kaufland
și vor umple cărucioarele cu dulciuri.
teama că fericirea se poate ascunde în picior
sau că foile albe pot bate ca o inimă.
sunetul pe care-l scot bolnavii când ies din spital,
incipitul primului roman de cărtărescu și
pupila care se mișcă în toate direcțiile.
saltul pisicii de pe birou pe parchet,
concertul vița de vie de pe plaja modern
și țânțarul care-ți desenează cerculețe pe față.
știu deja,
nu avem voie să spunem când ne e frică și frig
am fi putut merge printr-o furtună de zăpadă/
mi-ai zis și asta să însemne dragostea
dintr-o dată, în fața casei noastre, zăpada.
închidem ușa. ne așezăm pe canapea.
când tremură, pielea ta lasă cerculețe roșii pe pielea mea.
nu știi ce să faci. ca să acoperi zgomotul,
îmi dai una dintre căști. îți ții palmele pe genunchi.
din când în când, ridici o mână ca să oprești luminița ajunsă pe retină.
mai aproape de mine. aștepți să schimb melodia.
privim întunericul din hol. un animal mic stând la căldură.
nu mai avem nimic de care să ne mirăm.
două corpuri grele, pe cale să se răstoarne.
tot mai departe de faptă
ca să te obișnuiești cu frica
trebuie doar să treci de
faza întâi.
cel mai bun moment e atunci când plouă.
stăm pe canapea și ne rugăm împreună
să nu se ude tavanul.
citim prospectul medicamentelor
și căutăm efectele adverse:
somnolență
greață
dureri de cap
căderea părului.
nu ne mai sperie nimic.
am întâlnit toate speciile străine
știm cum să facem oamenii să plângă
trecem pe lângă fiecare casă fără să ne uităm pe geam
ne ascundem pielea de parcă am avea arsuri de gradul 1.
dacă se întâmplă să am îndoieli,
îmi amintesc ce mi-ai scris când ne-am întâlnit:
prima dată trebuie să-ți odihnești degetele.
apoi totul se rezolvă de la sine.
nimic altceva/plin
ultima dată ți-am scris despre plecarea la sibiu.
imaginea spatelui tău lipit de spătarul scaunului,
mâna pe marginea biroului, muzica din fundal
și clickul închizând fereastra conversației cu mine.
dacă nu pot să vorbesc cu tine,
nu mai vorbesc cu nimeni.
stau cu picioarele sub mine și
încerc să țin cât mai mult ochii închiși.
plămânii rezistă încă bine.
gâtul inflamat, reflexele întârziate.
mintea rotindu-se cum se rotesc
fluturii de noapte în jurul becului.
nu-mi mai pasă de rochia șifonată,
nu-mi mai pasă de vecinii de deasupra.
aștept finalul melodiei.
apoi aștept finalul următoarei melodii.
nu reacționez când mă cheamă mama la masă.
deschid ușa numai pisicii.
pornesc din când în când ventilatorul.
câțiva curenți de aer îmi crestează ușor pielea.
foarte aproape de a declanșa sistemul de
autodistrugere.
Alexandra Turcu (n. 1995) a absolvit Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și e studentă în anul I la Litere, în Cluj.