Poeme de Yang Lian

Yang Lian este unul dintre cei mai cunoscuți și mai stimați poeți chinezi pe plan internațional. Născut în 1955 într-o familie de diplomați, el devine în anii ‘80 unul dintre promotorii direcției „misty poets” care se opunea, printr-un limbaj considerat „cețos” de către autorități, discursului literar instituționalizat din China. Cunoscând diverse forme de interdicție și părăsind China puțin înainte de momentul Piața Tienanmen din 1989, Yang Lian imigrează în Noua Zeelandă, apoi ajunge la Londra în 1993, unde se stabilește pentru multă vreme. Yang Lian devine activ în rețeaua poetică internațională, unde se face cunoscut prin poemele și eseurile sale despre poezie și despre cultura poetică chineză. Alături de Bei Dao, el este al doilea poet chinez nominalizat pentru Premiul Nobel. Actualmente, Yan Lian trăiește la Berlin, dar aria sa de acțiune s-a extins din nou către China, ale cărei bogății culturale imense se străduiește să le facă cunoscute internațional, în ciuda dificultăților, prin antologii de poezie chineză contemporană în limba engleză, prin expoziții și festivaluri literare internaționale organizate cu brio. Poezia sa este o sinteză rafinată între tradiția clasică chineză, pe care o cunoaște foarte bine, și poezia modernistă europeană, mai ales cea britanică, din care mi se pare că privilegiază modelul lui T.S. Eliot. Vă propunem mai jos un poem recent, tipic pentru maniera sa de maturitate, bogată în aluzii culturale subtile. Poem pe care Yang Lian l-a lucrat în traducere alături de Lorence Leigh și pe care mi l-a oferit spre traducere împreună cu întreaga lui prietenie.

Magda Cârneci

YANG LIAN

Cornișele zburătoare ale pavilionului
Patru Poduri prin Ploaia Cețoasă*

1. Tema priveliștii

Este un pod sau un pavilion?++++++++++Ambele au trepte din apă
Pod++++++++++împodobit cu călin și măslin dulce în patru direcții
Pavilion++++++++atrăgând prizonierii morți
+++++++++++++reîntorși++++++++vârful biciului umed și verde

O ramură de salcie fragilă gonește prin istorie
O fereastră șubredă++++++++++întregul lac abate destinația
O cornișă++++++++++poartă o grădină în zbor

Cine se plimbă? ++++++++Mâneci de apă desprăfuiesc poeme
slăvind++++++++fiecare pod poartă în gură propria lună
fiecare rază de lună dezvăluie sunetul de flaut al unei femei jad

Trecând prin străzi din frunze de lotus++++++++târgurile
+++++++++++++de dimineață ale păsărilor cântând
Mii de ani++++++++++împing un vis necontenit ce nu se vrea
+++++++++++++trezit niciodată
Cine nu este visat?++++++++++căzând peste pietre haotice
+++++++++++++la trezire

Vâslele bolborosesc++++++++++umbra acelui capăt veșnic neatins
În patru direcții stele răspândite sfârtecă un ghid turistic în fâșii
cornișele++++++șterg ispita din carne și sânge

De ambele părți ale ferestrei floare+++++++++++ochi șterși
+++++++++++++de două ori
apă++++++un harem++++++gravat în inimă
Palma care a plesnit gardul**+++++++++++care a ciupit
+++++++++++++coardele aceeași copleșire

Colțurile înclinate ale pavilionului atârnă calme
Podurile sunt și fantome++++++ascunse în miile de falduri
+++++++++++++ale oglindirii
susținând estetica+++++++++++un cuvânt epuizează
+++++++++++++toate sezoanele de flori

De-a lungul pașilor pavajului+++++++a norilor
din cer bogați în nesfârșită distrugere
cine rupe această pagină iar?

* pavilion localizat în parcul Slender West Lake (Lacul lent de vest) din orașul Yangzhou din China. Denumit astfel datorită celor patru poduri care se pot vedea prin ceață din interiorul lui. (n.t.)

** referință la poemul poetului Xin Qi Ji, din dinastia Song.

2. Tema timpului

Sfârșeala bambușilor
este pasul de a fi închis în etajul de sus
+++++++++++++an după an++++++condamnat
să decorezi primăvara care a devenit demult arămie

Sfârșeala omului++++++trecând hopul
trepte de lemn scârțâind+++++++++++un butoi de smoală stropit
+++++++++++++drept în față*
grosimea vârstei++++++și a vitezei++++++pergamentul
+++++++++++++lung profund adâncit

Acest moment este infinit masiv++++++la un braț
+++++++++++++depărtare++++++țărm de lac++++++țărm de mare
împreunează fierul aranjat de tine care ruginește în liniște
O persoană+++++++++un condei reîncarnat încet

trecut+++++++++trăit+++++++++întunecimea unui coridor
privește o frântură în timp ce vasele vin și pleacă+++++++++florile
+++++++++++++înfloresc și ofilesc
Ce nu vânează în balta de sânge?+++++++Putregaiul

folosește tabloul pentru a lipi+++++++++organele expuse
repetă morțile la care ai fost martor+++++++++acele morți ale tale
Cornișele zburătoare prind și scapă păsări neliniștite
+++++++++++++miros de smoală împrăștiind zăpadă

Și urcând++++++un cocor dansează elegant
cosând printre morți+++++++++îngropați și mai adânc în magnet
Care ochi înlăcrimați nu privesc în jos

la propriul loc distant++++++colorat de multe universuri
în puțină cerneală+++++++++Viața aceasta și următoarea
+++++++++++++vor reveni aici
în mijlocul unei ape arămii stropind

Mereu doar picurând+++++++++mii de ani
picurând++++++o stea în ruinele pavilionului
Arta ta+++++++++a găsit un lotus care nu va uita timpul nicicând

* referință la pictura artistului chinez Shang Yang.

3. Tema spațiului

Nenumărate cornișe zburătoare mici și aurii se leagănă-n valuri
briza de la suprafața apei suflând ușor dedesubt
Camera e tot mai golită

colivia+++++++++cu cuvinte-mpletită++++++strălucind
+++++++++++++precum cuvintele
Pavilionul de apă cristalină al unui vers de poezie lunecă-nainte
Ce este închis pe din afară++++++sunt tot ochii mei

privind+++++++++la spațiul la fel de grațios ca bolnavii
continuând o creștere invizibilă++++++Yangzhou*
absorbind în secret toate masacrele sale

Culoarea salciei+++++++++arsă până la fundul lacului
+++++++++++++precum un sunet
strigând ajutor+++++++++nivelul apei joacă dealurile învinse
+++++++++++++în depărtare
Turbulența mea++++++delapidată obtuz

chiar și așa++++++tot numai o priveliște împrumutată
Înclinată din gard din vremuri antice+++++++++urma de cerneală
+++++++++++++tot în formă de sânge prelingându-se
Cornișele zburătoarele extind suportul viguros
+++++++++pavilionul+++++++++cu tot mai multe suflete

nu poate umple+++++++++lucirea falsei brize de sub apă
Patria fantomei rămasă cu sentințe nesfârșite
date demult+++++++++lagăr de concentrare al trupului

Întemnițând cărămidă și lemn+++++++++vopsea veche
+++++++++++++în afară+++++++++oglindind
galaxia care întemnițează chiar și mai departe+++++++++acele euri
întind diametrul după moarte

Privind++++++o formațiune din apă+++++++++inexistente
valuri lucind+++++++++ultimele cuvinte niciodată mai mult de
+++++++++++++o frază
Poezia+++++++++păstrând veștile rele în mâini cu răceală

* oraș vechi din sudul Chinei, vestit pentru arta grădinilor sale, de o poeticitate legendară. Cum am precizat în nota 1, poemul întreg se referă la un pavilion de pe malul lacului Slender West Lake din Yangzhou.

4. Tema solitudinii

O persoană+++++++++trei imagini
Singura privire a pavilionului+++++++++se întortochează
+++++++++++++încântător precum „Pavilionul Bujorului”*
Când trei visuri visează unele despre altele++++++lumina lunii
+++++++++++++de neatins

e cu atât mai senzuală+++++++++O potecă nemărginită
+++++++++++++din bolovani
dirijează lacrimi învolburate pe bambusul împestrițat
+++++++++++++atingere++++++și alunecare peste pași
o dorință de a smulge luna din ape dar înecată

O persoană e o potecă+++++++++o sihăstrie de mii de ani
Cine trece în apropiere+++++++++lustruind sunetul ploii peticite cu jad
mai departe și nu fără zgomot+++++++++păstrând deplin direcțiile

Istorie mai fictivă ca nimeni+++++++++Aripi
patru cornișe zburătoare plonjează într-un Guqin** trupesc
expuse+++++++++organe frânte-n bucăți

Prinț+++++++++urmărește atunci++++++acea sirenă fantomă
trebuie să umplem paharul de vin pentru poezia fantomă
în ochi amețiți ce-i scris complet++++++nu-i niciodată
+++++++++++++complet+++++++++doar un vers

Pavilionul deja la orizont++++++spală aroma debordând
+++++++++++++din dinastii
prinde o compoziție uscată și crăpată în adâncimea ochilor
cultivă+++++++++chiar și acele gânduri imposibil de ucis

Trei imagini+++++++++adie
un fluier cu forme umane+++++++++recunoaște o rândunică
+++++++++++++în prăbușire
Singurătate+++++++++un tărâm veșnic străin

în patrie++++++Scene întunecate murmură la distanță
La marginea fântânii din piatră-vânătă+++++++++sunetul tatei
+++++++++++++tușind+++++++++e de o intimitate profundă
sunetul tatei tușind incomparabil de cavernos

* Operă chineză faimoasă din secolul XVI, despre o poveste de dragoste care are loc într-o grădină.

** Instrument muzical antic chinezesc.

traducere din limba engleză de Magda Cârneci și Mădălina Bănucu
după versiunea în engleză realizată de Lorence Leigh
împreună cu Yang Lian

Magda Cârneci (n. 1955) este scriitoare, traducătoare și critic de artă. Membră a Generației ‘80, ea a fost și unul dintre teoreticienii postmodernismului în spațiul românesc. Din 1990, s-a implicat în viața politică și culturală post-comunistă. Printre volumele de poezie pe care le-a publicat se numără Haosmos (1992), Poeme politice (2000), antologia Haosmos și alte poeme (2000) și Poeme TRANS (2012). A fost directoarea Institutului Cultural Român din Paris (2006-2010). Actualmente este președintele PEN Club România.

Mădălina Bănucu este masterandă în anul II la Masterul pentru traducerea textului literar contemporan (MTTLC) de la Universitatea din București.

Sursa foto: aici

limba română, autor: Yang Lian, nr. 2 (16) / 2015, secţiunea: poezie, traduceri

____________________