REVISTA „POESIS INTERNAȚIONAL”

Dan Mihuț (n. 1973) a fost redactor-șef și apoi director al revistei „Tomis”. A publicat volumele de poezie AutoDaFé (2008) și trei mese pe zi (2012).

DAN MIHUȚ

chan, cronicarul

a scos dopul sticlei cu privirea
nici asta nu mai poate face relaxat
aude cum dușmanii bat darabana
în cel mai îndepărtat cătun

nu cu privirea, elev nerecunoscător
în bezna minții s-a ivit o rază
numai cei bătrâni o cunosc, i se
mai spune și raza tirbușon

voi, tinereii, nu mai știți decât săritura
dintr-un copac în altul sau, mai rar
să mergeți pe aer, s-a dus vechea artă
a desenării unei muște în 9 zile

s-au dus toate vechile arte, maestre
ultima, contrabanda cu scatii
din munții tanggula prin valea yangtze
moare chiar zilele astea în shanghai

o, kong sang, vei ajunge departe
știi totul despre libelule și bruce lee
cu un pic de rachiu se rezolvă restul
până și cele 72 arte shaolin

dar ce nu vrei afla niciodată, copile
este de ce nu mănânci când ți-e sete
și de ce nu bei când ți-e foame
ca să nu zic că poți pune la afirmativ

balada lui wu wu wei

privește micuțul bonsai, privește-l
de câțiva ani nu crește, doar
își solidifică scoarța și crengile
cu exact același număr de frunze

acesta-i echilibrul desăvârșit
și-acum imaginează-ți că ești
nici mai mult nici mai puțin decât
miezul lemnului său, inima

ești nonacțiunea ce privește vidul
și simte perpetua transformare
apoi desenează pe o hârtie aurie
de bambus șase hurme în pârg

apoi arde hârtia și vei vedea
că hurmele apar la picioarele tale
doar patru coapte și celelalte două
albe ca și cum ar fi dansul dragonului

asta a fost prima lecție de tao
pe care maestrul i-a ținut-o elevului
să zicem că-l chema chiar wei wu wei
iar elevul a urmat fiecare pas

dar la un moment dat a tresărit
maestre, îmi bag pao-p’u-tzu
în ea de treabă, te rog să iei
mâna de pe hurmele mele mele

și ecoul s-a tot dus în aer
au căzut șase frunze din bonsai
a trecut un cârd de cocori
și era atâta pace în cârciumă

guacamole

maestrul spadasin stă sub umbrelă
mănâncă guacamole
soția sa a fost ucisă
și el se gândește la răzbunare

într-un manuscris vechi scrie
cum trebuie să se procedeze
dar obediența nu e făcută pentru el
plouă, apa curge într-un butoi vechi

pe tulpina de bambus stau tecile
maestrul ascute toate săbiile
privirea lui e mai ascuțită decât toate
și ploaia îl face să spumege

guacamole e rânced și apos
soția sa știa exact cum se face
dar ucigașii vor primi în față
răsuflarea celui mai prost guacamole

săbiile sunt ascuțite din nou
sezonul ploilor nu se mai termină
și toată așteptarea asta
e arma unei răzbunări perfecte

mai bea un vin de liu, i-e sete
mai ia din bol cu mâna și se strâmbă
și nimeni nu știe cine i-a ucis soața
nici cine a făcut acest guacamole

prea multe cămile

voi construi un edificiu din boabe de orez
o, marginile imperiului sunt aproape
și când soldații trec pe creasta dunei
până și cămilele văd cât de bun e orezul

îmi plac porțile, țigla lor și stâlpii, a mai spus
bătrânul maestru și a dormit puțin
cam cât îi trebuie unei boabe de orez, ar fi
spus tot el, să treacă printr-o cămilă

și nu se știe ce a fost în visul lui, s-a trezit
îmbufnat și n-a mâncat mai nimic, o mână
sub smocul bărbiei îi freca gușa de zor
altă mână, ca o umbrelă, îi apăra creștetul

de când fiul său ho șiao s-a prăpădit fără glorie
cumpătul său e moale, un cocoloș pe care
cămilele îl lasă dimineața sub crupă în timp
ce nu nimeresc dinții de sus cu dinții de jos

doar garnizoana, porțile cu țiglă galbenă și
cămilele îl mai scot din toropeală, în rest
grămezile bobilor tot cresc fără încetare
și edificiul se ridică de la sine, maestrul nu

principiul hakuji

a avut mai mulți fii și nepoți
niciunul nu i-a călcat pe urme
se uită în urmă și le vede
pline de apă iluvionară

oare ce-au avut urmele mele
să fie acum culcușul apei
nu al descendenților pentru
care am mers fără șovăială

așa se întreba maestrul în timp
ce vântul îi zbura cipilica
și tremura apa din urme
și tremura și marele maestru

oare de ce tremură apa și
tremur și eu odată cu ea
spune-mi tu, soața mea, cum
se manifestă principiul hakuji

dar voi știți probabil că soața
maestrului e moartă și îngropată
așadar vom avea milă pentru el
și vom încerca să-i răspundem

în locul ei. sau să nu-i spunem
nimic, să-l lăsăm să tremure
ca frunza, să înțeleagă singur
că și maeștrii au limitele lor

dar un lucru trebuie să știe clar
marele maestru, măcar un lucru
principiul hakuji nu există nicicum
dar dacă ar fi existat ar fi sunat așa

când îți zboară vântul cipilica
e semn rău, semn negru, semn de aer
va trebui să mergi drept spre târg
și să cumperi altă cipilică

Foto: © Ana Toma