Poeme de Cosmin Perța

Cosmin Perţa (n. 1982) a debutat cu volumul de poezie Zorovavel (2002), căruia i-au urmat Santinela de lut (2006), Cântec pentru Maria (2007), Bătrânul, o divină comedie (2009), Fără titlu (2011), două volume de proză scurtă și trei romane (cel mai recent, În urmă nu mai e nimic, 2015), un volum de critică și o monografie, Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (2012). Pe lângă activitatea sa ca poet, prozator și critic, Cosmin Perța este editor și cadru universitar.

COSMIN PERȚA

Poem despre frumusețe

sub soarele tâmp ca un viezure de pază la vizuină,

miros de muștar, miezul lumii. A fost frig și am auzit ciori

croncănind despre viață și am văzut oameni preocupați vorbind despre pești

în drum spre casă. Și tu azi împlinești 39. M-am simțit bolnav și neputincios

și vântul acela fățarnic îmi răscolea boala pe dinăuntru obligându-mă să tușesc și să scuip.

Cum se mai răsucea în mine.

Ne-am uitat împreună la valuri, am trăit împreună

în mari nefericiri și câteva bucurii în ritmul ciudat al sângelui tău.

Sub soarele tâmp, călduț, al zilei de azi m-am gândit la frumusețea ta,

la cuta aceea pe care o porți sub cearcăne,

sub stratul de piele la dragostea și lumina (vai, ce de cuvinte fără de rost) care te fac altceva.

M-am uitat la picioare, mi-am văzut nesiguranța și asfaltul sfărâmicios și am simțit altceva.

M-am plimbat pe străzi liniștite și am întâlnit pisici scheletice, m-am dus apoi în centrul orașului

și aceleași pisici se cățărau pe clădiri. Tu faci azi 39, ziua e scurtă și noaptea se adună cicatrici

în oraș, iar eu știu doar atât: frumusețea ta este la fel de reală ca asfaltul, ca boala, ca soarele

acesta cu miros de muștar, frumusețea ta croncăne despre viață și îmi vorbește despre pești.

Mă plimb, deci, prin orașul acesta și laud frumusețea ta, dragostea mea, laud și cânt,

până spre dimineață un soare oranj cu păsări tâmpe, cu oameni gri și asfalt pe care călcăm

până ce moartea ne va despărți. Iar frumusețea ta e ceața și aerul și norul prin care toate

vor supraviețui. Frumusețea ta este că fără tine și nici după tine

nu se poate trăi.

Flashback

Spasmodic, inconsistent, indecis, ezitant, nemișcat.

Pornesc dintr-un loc dureros, ziua de 10 august, 2014, cu atmosfera ei sufocantă,

cu aerul ei supra-încălzit într-un cartier în care duhnește continuu a ghenă.

Copiii sunt plecaţi și tu te zbaţi în faţa depresiei lovindu-te ritmic de ciment.

Nevoia de corp care anulează nevoia de lumină.

În interiorul fiecărei ratări mai există câte o mică ratare.

De 30 de ani caut sensul. De multe ori mi s-a părut că l-am găsit și el m-a abandonat.

Am alergat pentru tine, am slăbit pentru tine, m-am antrenat lovind cu pumnii în pereţi pentru tine,

am fost sincer și am blufat pentru tine. Vreau să merg la război pentru tine.

M-am rugat Dumnezeului meu din nou pentru tine, am plâns și am suferit pentru tine,

pentru tot ce s-a întâmplat și se va întâmpla. Vreau să merg la război pentru tine.

Te prefaci liniștit, lucid, superior. Animal. E o chestie de fluide, de creier reptilian, de instinct.

E noapte și am frisoane și m-am îmbrăcat și ţie îţi pare că eu glumesc

Dar și eu am fost unde ești tu și te înţeleg foarte bine

Și nu-ţi vorbesc deci despre mântuire și nici măcar despre văzduh

Cu atât mai puţin despre cât e de inutil să faci poezie.

Mă voi risipi în răcoare, în noapte, în întuneric și voi sta nemișcat.

Nici măcar un deget, o privire, o geană nu voi ridica. Voi sta nemișcat în fericirea mea.

Atât de nemișcat încât nici măcar nu voi mai exista.

Asemănare

Citesc o carte de poezie a unei fete căreia viața i-a luat-o înaintea poeziei.

E un blocaj. Experiența îi e atât de cumplită încât cu greu mai poate transmite ceva.

Orice sugestie pare o sforțare, pare nelalocul ei, oricât de discretă.

Văd aici o asemănare. Mulți ani m-am străduit să exprim ceva care,

pur și simplu, nu voia să iasă afară. Păream artificial și penibil, supraîncărcat.

Dar ceea ce voiam să spun nu era un mesaj de înțelepciune, ci un S.O.S.

și gravitatea căutată a textului era de fapt ecoul, egal în intensitate,

al unei gravități nesfârșit mai simple, al neputinței care mă locuia.

Mă îndepărtez cu repeziciune.

În curând voi fi prea departe pentru a mă putea întoarce

în timpul vieții acesteia.

Și nici nu-mi mai pasă dacă dincolo e ceva.

Lacustră

Azi-noapte am visat că eram iubit.

Locuiam o lacustră de bambus cu un pat de rogojini și stăteam îmbrățișați toată ziua și sentimentul acela umplea camera (o, Doamne, crezusem că l-am uitat cu desăvârșire).

Apoi ea a ieșit și a spus că se întoarce repede, dar știam că nu avea să se întoarcă niciodată. Era întuneric și umed, am coborât în lagună și am început să înot spre larg.

Ușor ca o frunză pe ape.

autor: Cosmin Perța, nr. 1 (17) / 2016, secţiunea: poezie