Poeme de Anca Pârvulescu

Anca Pârvulescu (n. 1987) a studiat filosofie și jurnalism. Este fondatoarea Freya Art și a companiei Freya Productions. A citit la ediția 122 a Clubului de lectură Institutul Blecher. Poemele din nr. 1 (17) / 2016 al revistei „Poesis internațional” sunt debutul ei absolut.

ANCA PÂRVULESCU

Văd poze cu tine și nu
știu de unde să te iau

Ești mai frumoasă în poze
nu e frumos să spui dar
e adevărat precum adevărul
din ochii tăi prea mari

Ai ochii căprui și e bine
că pozele există
și sunt așa cum sunt
Ești fericită și asta
e bine

Îmi plăcea când îmi povesteai romane
ești mai slabă și nu mai știu
dacă e bine
atunci când te îngrași
sau când slăbești într-o relație.

Am dulapurile pline de tocuri de 15
și lenjerie de dantelă și jartiere
și nu le port eu.

Trei zile mai târziu l-au găsit
toată lumea vorbea despre asta
bătrânele au ieșit în fața porții
cu basmaua strâns legată
sub bărbie și țipau.
Copiii se jucau ca de-obicei în praf
cu o minge portocalie dezumflată

Au trecut zile și am simţit
Că e o întâmplare
Au trecut săptămâni și am simțit
Că e o frică
A trecut o lună
Poate un pic mai mult și nu
Mai am ce să simt.

Se ascunde cineva
Printre florile înalte de mac
Care acoperă cerul

Munții sunt plini de oameni tineri
Și de oameni bătrâni care au construit
Sate fără gard
Sunt mii de tunele printre rădăcinile
Macilor

Nu duc nicăieri

Ai la ce să te gândești noaptea
Cu mâinile pe piept și ochii deschiși
Când pereții se apropie de tine
Și lumini inexistente te orbesc
Te gândești la pisicile care zgârie la ușă
Din ce în ce mai rar
La ploaia care nu se mai oprește de ceva timp
La încălzirea globală
La războiul care se apropie
La războiul care a început deja
Spui rugăciuni pentru ei și pentru tine
Te gândești la moarte
A ta și a celor din jurul tău
O iei de la capăt.

aș vrea să îmi puneţi
minim

în pahar și
în farfurie să ne obișnuim

cu traiul sănătos
cu mâncărurile bio
și cele cinci mese pe zi
fără pâine, fără dulce

până la ridicarea corturilor pentru refugiați
în curțile caselor cu paie
predispuse la inundații

până la poalele munților cu o
mie și una
de nuanțe de verde
și griul norilor
împrejmuiți de troițe și garduri
cu porțile deschise

până la oameni în tălpile goale
care înseamnă cât o mie de
porți deschise
și apa care mereu curge
lin peste
picioarele lor curate.

În faţa casei tale
E un parc cu terenuri de fotbal
Duminică, e o muzică tare care se aude în tot parcul

Pe partea dreaptă
E o mlaștină în care nu a supraviețuit
Nici un animal

Sunt altfel lucrurile aici
Oameni în maieuri
Pantaloni scurți și adidași albi
Se opresc la chioșcul de la intrare
Acolo se vând bomboane și chifle
Cu sosuri fosforescente multicolore

Galben și roșu
Galben și roșu

Părinții își țin copiii de mână și le
E frică să îi lase nesupravegheați
Chiar și în fața lor

Sunt oameni cu garduri înalte
Și câini de rasă care le păzesc casele
Cu un os mare în gură.

Ai o familie mare care nu știe ce să facă
Cu tine

Orașul e imens și mii de mașini
Stau la același stop
Cu orele

Clădiri kilometrice și hippioți pe trotuare
Vând brățări și talismane din Argentina și Mexic

Am văzut un craniu care părea real
Ei spuneau că e sculptat în piatră de jad

Se întunecă repede aici
Oamenii se refugiază printre lumini colorate

La fiecare colț de stradă e câte un bar
Cu pereții plini de faianță albă sau albastru închis

Nu știu unde să mă uit
Nici ce e de văzut mai întâi

Noaptea e altfel fiindcă oamenii
Se văd mai puțin bine unii pe ceilalți
Și pentru că urmele lor sunt ușor de ascuns

E foarte cald aici și mâncarea
Are alt gust.

limba română, autor: Anca Pârvulescu, nr. 1 (17) / 2016, secţiunea: poezie