Federeii

CAMELIA TOMA

fragmente din scenariul inspirat de volumele de poezie Federeii (2010) și All Death Jazz (2013) de Nicolae Avram, apărute la Casa de Editură Max Blecher

PERSONAJE:
găștile de băieți/chilugi:
+++++prietenii: Paulin, Daniel, Măndelu, Moartea, Coco, Nicu (poetul); Dura, Mărgi, Stupi; Cămăraș, Chiștoc
+++++„bulangiii”: Gușteru, Sălăgean, Șurumete, Fonoloș, Rusu, Fiscutean, Modi
+++++alți băieți: „visătorii” Pobeda, Liliac, Barbu, Bărăian; Trandafir, Ceanghi, Zvarici, Bostan, Menghină, Pulule
fetele: Federița și Argentina (prietene); Tatiana
pedagogii: Haxim, Sârcă (brute)
educatorul Titus (echilibrat) și Eva, soția lui
directorul Gavriluțiu (duplicitar)
profesorii: Platon (de sport; gagicar); Vanea (de matematică; violent); Floarea Brișan (de franceză, isterică)
bibliotecara Monica (seducătoare)

Sala de clasă.
Educatorul Titus intră însoțit de doi băieți; poartă în brațe hainele noi scoase de la magazie; le pun grămadă pe birou. Titus scoate o agendă neagră din sertar; îi inspectează cu privirea pe cei 20 de chilugi ale căror capete lucioase luminează încăperea. Pe geamurile deschise larg năvălește mirosul puternic al cânepii, pusă la topit în bazine cu apă roșiatică.
Titus: 300 de lei pentru fiecare chilug. Să aveți de îmbrăcat un an întreg. Uniforma de doc – 50 de lei. Pantofii de carton – 20 de lei; o cămașă, o izmană, o bluză; maiou, chilot, ciorapi; o batistă și… cam asta e tot. La iarnă poate primiți un palton și bocanci – dacă aveți noroc. 150 de lei rămân pentru la vară pentru trening, teniși și alte mărunțișuri.
Titus răsfoiește iar agenda; se oprește; verifică din nou copiii cu privirea; pare mulțumit.

Titus: (citind brusc cu voce tare) Mărginean Ioan. Tu alegi primul. Cine are note bune are și haine pe măsură.

Mărginean Ioan pășește timid spre grămada de haine de pe birou. Își alege în tăcere straiele, apoi se întoarce la loc cu hainele bine strânse la piept.

Titus: Dura Emil! Ţărmure Viorel! Apostol Gheorghe!

Cei strigați își aleg hainele tăcuți și sfioși.

Titus: Avram! Reman Mihai! Simion Pop! Bălăcean Ghiță!

Băieții strigați se ridică și ei.

Titus: Sucilă Vasile! Zara! Bătrânu! Grigore Vălean! Curcă Costel! Mă, să aveți grijă de haine. Să le păstrați curate, că altele nu mai primiți. Să fiți ordonați. Atenție la mine! Vă arăt cum se face. (face o demonstrație de aranjat hainele) Pantalonii… pe umeraș. Cămașa… împăturită… uite așa… o puneți cu fața în jos… răsuciți mânecile… o neteziți… o faceți în trei… o întoarceți și… în dulap! Și dulapul să fie curat, mă! Îmbrăcat pe dinăuntru cu hârtie albă… sau albastră. Și, doamne ferește, să nu găsesc pe rafturi miez de pâine și slănină, ceapă sau brânză iute aduse de-acasă sau furate. Și să vă tăiați unghiile! Și alea de la picioare… să nu spargeți ciorapii. Executarea!

Chilugii repetă mișcările arătate de Titus. Apoi își taie toți unghiile de la mâini și de la picioare, strângând atenți unghiile căzute pe jos. Pedagogul Haxim își bagă capul pe ușă. E beat.

Haxim: Așa, mă, împuțiților! Curățați-vă jegul de sub unghii! Nu care cumva să veniți cu scârboșag la culcare, că vă ia mama dracului!

Haxim iese.

Titus: Acum să vedem cine ne spune o poezie.

Pulule ridică mâna.

Titus: Zi, Pulule.
Pulule: (recită) Cântec sfânt de Ștefan Octavian Iosif… Cântecul ce-ades țî-l cânt/ Când te-adorm în fapt de seară,/ Pulule, e-un cântec sfânt,/ Vechi și simplu de la țară.// Mama… Mama mi-l cânta și ea,/ Și, la versul lui cel dulce,/ Pulul ei se potolea/ Și-o lăsa frumos să-l culce.// Azi te-adorm cu dânsul eu,/ Ieri – el m-adormea pe mine,/ Și-adormi pe tatăl meu/ Când era copil ca tine…// Mâine, când voi fi pământ,/ Nu uita nici tu – și zi-le,/ Zi-le doina, cântec sfânt,/ La copiii tăi, copile!
Titus: Bine, Pulule… Toată lumea îmbrăcarea!

Copiii îmbracă hainele noi, în timp ce Titus pune un disc de patefon. Vocea Dianei Ross și a lui Harry Belafonte pare să-i trimită puțin pe toți pe lumea cealaltă. Numai Cămăraș stă la o bancă slinoasă și cioplește spătarul scaunului cu un briceag în formă de pește; la un moment dat se întoarce cu fața la geam; razele soarelui cad pieziș pe lama cuțitului său. Cămăraș taie spătarul scaunului, apoi banca; taie lumina în figurine dulci de turte de Paști; scrijelește pereții tot mai adânc; sapă în cărămida roșie numele său. Titus iese.

Cămăraș: (silabisind în timp ce scrijelește): Că… mă… raș. Re… ge… le muș… te… lor!

Cămăraș se întinde să ajungă la una dintre ferestre; se uită afară în grădină. Cămăraș aleargă prin cameră după muște; prinde câteva și le înhamă la carele sale din coajă de nuc; le hrănește cu picături parfumate de sânge, cu turtă dulce, cu firmituri de pâine uscate din colțul buzunarelor. Băieții îi pun pe umerii goi o hlamidă (de purpură, brodată cu fir auriu); îl ridică pe sus – copiii sunt carul lui; câțiva se „înhamă” la car și îl poartă în galop prin sală.

Cămăraș: (fluturând în mâna dreaptă un bilet de voie) Am bilet de voie de la Titus. Plec acasă… că am lăsat cuștile zokirilor deschise și… rod tot… tot ce le iese în cale.
Paulin: Zău, mă? Ce rod, mă, Cămăraș?
Cămăraș: Pietrele. Rod pietrele. Și iarba deasă și înaltă a preriilor. Și arborii de piper sălbatic. Și rup cu dinții fărâme din întuneric. Și bucăți din țărmul stâncos.
Daniel: (silabisind de pe zidul scrijelit de Cămăraș) Că… mă… raș. Re… ge… le muș… (strigă) Cămăraș e regele muștelor, mă!

Cămăraș sare de pe umerii băieților pe geam și „ zboară” afară. Razele soarelui cad pieziș pe lama cuțitului său.

……………………………………………………………..

Planuri paralele. Dormitorul Federeului. Coridorul. Baia. Livada din apropiere. Veceul. Personaje: pedagogul Haxim; băieții, directorul Graviluțiu; o femeie.
Seară. Copiii stau toți grămadă, în chiloți și maiouri, pe cimentul gol lustruit, în fața unui televizor cu „purici”. Sunt rași în cap; au tăieturi (multe cicatrizate) pe față și pe tot corpul. Niște copii plâng, stând în genunchi pe scările abrupte, acoperiți cu saci de păr.

Grasul Modi: (strigă din toate puterile) Hai! Sus, labagiilor! Treceți la culcare, bă handicapaților! (îi arătă pe copii cu degetul) Tu! Tu! Tu… Tu! Și tu! Ridicați-vă! Veniți după mine, viermilor.

Copiii se ridică de la televizor. Îl urmează tremurând pe Modi într-un dormitor de la etaj; stau drepți în fața lui. În timp ce îi interoghează, Modi le trage copiilor palme zdravene, în reprize, peste urechi/față.

Grasul Modi: Care dintre voi, pișolcoșilor, nu mi-ați adus felia de pită? Vai de viața voastră! Vai de moartea voastră unsă pe felia de pâine! Care ați mâncat și pe mine m-ați lăsat flămând? M-ați lăsat fără mamă și fără tată, mă?!

Copiii tac; nici măcar nu plâng. Modi îi bate pe rând, necontenit; le controlează gura cu flacăra de la chibrit.

Grasul Modi: Deschideți gura mare, viermilor! Ziceți, mă, aaaaaaaa, ca la doctor!

Copiii zic aaaaaaaa, pe rând.

Grasul Modi: Nu așa, mă labagiilor! Toți în cor! Aaaaaaaaaaa!
Copiii: Aaaaaaaaaaa!
Grasul Modi: Așa, mă handicapaților. Vă găsesc eu și ultimele firmituri. Iote-le, mă, că stau ca lipitorile pe putregaiurile din fofelnița voastră.

Modi își desface cureaua lucioasă a pantalonilor și începe să urle ca un apucat, dându-le copiilor bobârnace peste craniile chele.

Grasul Modi: Băga-mi-aș ștanga în limba voastră de împuțiți! Mă, pe care dintre voi v-a pișat mama voastră în săpătură? Mă, rahat cu ochi, dezbrăcarea la pielea goală! Să vă văd mușchii, ciumeților! Mă părăsiților! Mă mortăciunilor! Suge-mi-ați pula
cu mama voastră din țărână!

Se aud pașii pedagogului Haxim pe
culoarul roșu cu miros de benzină. Grasul Modi amuțește și stinge lumina. Fonoloș încearcă să escaladeze geamul dormitorului în grădină. Haxim dă buzna în dormitor cu lanterna, împleticindu-se.

Haxim: (apucându-l pe Fonoloș de gulerul pijamalei) Ce faci, mă? Fonoloș! Futu-ți gura mă-tii de bulangiu! Treci încoace! Unde vrei să fugi, mă? Jigodie păroasă! Suge-mi-ai pula cu mă-ta și cu tot neamul tău de șobolan lepădat! Ţi s-a urât cu viața, mă păduchiosule? Ţi-ai spălat, mă, tatuajul? Mâinile la control!
Fonoloș: N-o mers, tov pedagog… Am încercat și cu săpun…
Haxim: Faci mișto de mine?! S-a umflat orezul în tine? Nu-ți convine regimul?! Îți arăt eu spălătură, labagiule! (se întoarce spre ceilalți copii care pândesc de sub pături) Și voi la ce vă holbați, mă, împuțiților? Treceți la culcare, că vă ia mama dracului! Nemernicilor! Muriți, mă, că vin în inspecție!

Copiii se ascund sub pături. Haxim îl târăște pe Fonoloș afară din dormitor, pe coridor. Îl azvârle pe cimentul gol al băii. Haxim dă drumul la duș și începe să-i care pumni lui Fonoloș și să-l bată cu guma de la geam. Se aude un sunet prelung, sfâșiat, ca de câine.

Haxim: Plângi, mă, plângi! Jigodie păroasă! Șobolan lepădat!

Sunete înfundate de pumni și gemete din ce în ce mai slabe. Tăcere prelungă. Copiii șușotesc ascunși sub păturile aspre de păr de cal. Unul câte unul, copiii își spun povestea în auzul tuturor.

Ceanghi: Eu am fost găsit într-o valiză uitată pe peronul unei gări. Când deschiseră lacătul, văzură un băiețel tuciuriu sugându-și degetul mare. Eu eram ăla.
Voce: Și mai sugi, mă Ceanghi?
Zvarici: Pe mine mă salvară bunicii din șopron… Că tata a vrut să m-arunce sub copitele cailor…
Voce: Mă Zvarici… Apucară caii să se balige pe tine?
Bostan: Eu sunt copil din flori… Pe mine m-a născut o albină.
Voce: Și albina ți-a pus nume Bostan.
Menghină: Eu am fost salvat dintr-un tomberon.
Voce: Și de tomberonu’ ăla ce s-a ales, măi Menghină?

Pobeda visează cu voce tare.

Voce: Tăceți, mă. Să auzim ce zice Pobeda.
Pobeda: (strigă în somn, ridicat) Nu mai dați, tovarășul educator… Vă rog nu mă loviți… Promit că nu mai fac… Am să fiu cuminte… Și am să adun lumina aia vie… aia care vine vara, în fiecare dimineață… și o să pun lumina în borcane… la murat… De ce nu știm să adunăm lumina în noi pentru serile reci de iarnă? Nu mai dați, tovarășul educator…
Voce: Treziți-l, mă, că se chinuie.
Pobeda: Malofagul! Mușcă malofagul… mâinile de păpușă din sârmă ghimpată… Nu mai întindeți printre gratii mânuțele! Malofagul vă mușcă.

Copiii ascultă o vreme; apoi îi aruncă o pătură peste cap și-l lovesc cu saboții de lemn până amuțește. Copiii tac și reintră sub pături. Numai zgomote înfundate sub pături. De pe coridor se aude un gâlgâit prelung – pedagogul Haxim bea; apoi un râgâit, câteva sughițuri și, după un timp, sforăituri crunte.Paulin iese pe coridor. Îi șterpelește lui Haxim cheile, apoi trezește gașca din somn: Daniel, Măndelu, Nicu, Moartea. Copiii ies pe furiș lipiți de ziduri. De după copaci îl văd pe Gavriluțiu rupând o floare. La lumina lunii răsfoiește un ziar. Așteaptă. Își aprinde o țigară. Se aud pași cu tocuri înalte care sună pe strada pustie. E o doamnă distinsă cu părul prins în creștetul capului. Gavriluțiu îi dăruiește floarea. O sărută pe obraz. Copiii șușotesc.

Paulin: Mă… asta nu-i Luminița.
Daniel: Nici Onița.
Măndelu: Nu, mă, că pe aia o ține la păstrare – stă închisă în cercul foto. Face poze la tot minutul.

Băieții chicotesc.

Moartea: Sssst. Să nu ne audă.
Paulin: Mare crai și Gavriluțiu, ăsta.

Băieții rămân sub cireși cu ochii rotunjiți înspre fructe. Crengile grele purpurii stau aplecate peste craniile rase. Iau cu sfială câte o cireașă, o răsucesc între degete și apoi o mănâncă pe îndelete, cu tot cu sâmbure.

Paulin: Carnea asta a cireșelor e atâta de dulce.
Daniel: Așa e și carnea femeilor.
Nicu: Ba nu, aia-i ca o mare de purpură pe care aș vrea să o străbat înot.
Moartea: Hai, măi poetule, să nu ne mai întoarcem.
Nicu: Știți ce visez eu de câteva zile?
Măndelu: Ce dracu’ să visezi?! Ce n-ai… aia visezi.
Nicu: Un țărm și un câmp cu maci… și niște fete cu cercei de cireșe în urechi, ieșind despletite din valuri…
Moartea: Ești norocos, mă poetule… Eu mă trezesc din somn cu un gust de alge în gură.

Gașca se întoarce spre dormitor. Se aude un fluierat scurt: Gușteru le face semne de la o ferestruică. Gușteru, Daniel, Măndelu, Moartea, Coco stau la o țigară în veceu. Deschid ferestruica. Afară începe să plouă. Pe pervazul mic al ferestrei apare un guzgan alb, uriaș; pare să le facă semne copiilor să se apropie.

Daniel: (întinzând mâna spre șobolan să-l mângâie) Uite, bă, arată ca o magnolie abia înflorită… Cât e de cinaș… Să mor io.
Gușteru: Dă-te dracului, handel cu ochi! Lasă-l jos; are să te muște spurcăciunea. Ești beat? Du-te și ți-o freacă, fraiere. (îi trage un șut în fund lui Daniel) Bă, ăsta-i dilău rău de tot! Auzi la el, magnolie! Bă, ciacănăule, da-i-aș clanță la mă-ta.

Gușteru scuipă în direcția lui Daniel care se îndepărtează uluit de reacția fratelui și intră în dormitor. Gușteru apucă șoacățul de după cap; toarnă repede peste el o fiolă de benzină ușoară; îi dă foc. Îngrozit, guzganul își ia avânt pe fereastră; își întoarce o clipă privirea; țâșnește în noapte pe acoperișul de țiglă roșie; lasă în urma lui o trâmbă de flori albe. Gușteru, Măndelu, Moartea, Coco se întorc și ei în dormitor.

Daniel: Mă Gușteru, ce-ai făcut, mă, cu guzganul? Că, să mor io, mi s-a arătat îngerul morții.
Gușteru: Du-te, mă, dracului, cu șobolanu’ tău!
Moartea: Mă, Daniel, mi se pare mie sau parcă miroase a magnolie făcută parfum?

Fiecare intră sub pături ca și cum ar intra într-o cușcă. Se aude un plânset înăbușit, un oftat ca de om mare… Daniel plânge după șobolanul lui alb. O lumină albă orbitoare rupe noaptea în bucăți. Haxim bagă lumina lanternei în ochii băieților și bocancul în coastele lor.

Haxim: (cu un glas spart) Trezirea, șobolanilor! Afară fuuuga marș! Alinierea! Mișcare! Hai mai repede! Asta-i mișcare? Unde vă credeți? La mă-ta în bordel?! Urechile și mâinile la control! Futu-vă-n cur de labagii!

Copiii se aliniază repede la perete. Întind toți deodată brațele înainte. Așteaptă în tăcere morți de somn. Barbu iese din rând; se plimbă pe marginea blocului – se vede cum pășește peste întinderea de aer. Haxim vine cu pași mari, cu privirea rătăcită – parcă s-ar uita după oile sale pregătite să sară în prăpastie.

Haxim: Ce-i cu sângele ăsta pe mâinile voastre? Pe cine ați omorât?

Haxim se apucă să pipăie carnea băieților cu buzele, să îi piște de carne cu degetele rășchirate, din ce în ce mai tremurânde, din ce în ce mai transparente.

Haxim: (strigă înspăimântat) Pe mine m-ați ucis! Pe mine m-ați omorât, ucigașilor!

Haxim se repede cu capul înainte în țevile de la calorifer; conductele se sparg și apa rece inundă toată clădirea. Băieții privesc cu spaimă pernele înroșite.

……………………………………………………………..

Pe malul Someșului. Puțin înainte de apus. Căpițe de ciulini albaștri. Copiii se întind pe iarba culcată de la marginea râului. Băieții într-o parte, fetele în alta. Pe un mal se văd lucruri agățate de crengi: pungi de plastic, flacoane golite, cauciucuri arse, o aripă ruptă de pasăre, un acoperiș roșu de paie. Educatorul Titus stă ceva mai departe. Îi toarnă soției sale Eva în pahar puțină apă minerală care începe să sfârâie ușor. Titus se răsucește spre Monica, bibliotecara, și îi presară nisip pe spatele dezgolit. Platon, profesorul de sport, un bărbat frumos, mare gagicar, intră în apă. Înoată spre insulă. Îl urmează blonda Monica pe care o trage ușor lângă el. Ramurile sălciilor cad peste ei. Copiii aruncă în apă cu pietre; plesnesc cu nuiele apa; pun frunze să plutească.O bucată mare de lemn sau poate un cadavru plutește liniștit pe apă.

Măndelu: Uite, mă, un cadavru.
Paulin: Ești prost. E un buștean putrezit.
Măndelu: E un cadavru.
Mărgi: Hai să-i smulgem dinții!
Moartea: Mai bine să-i luăm inelele de aur de pe degete.

Când „cadavrul” ajunge în dreptul copiilor își ivește rădăcinile noroioase; își ridică mâinile crispate; le face semn să se apropie. Educatorul Titus se ridică și el în picioare.

Titus: Rămâneți la locurile voastre!

Bărăian, un băiat cu chipul pământiu, aleargă și sare în apă. Dispare sub o bulboană.

Copiii: Bărăiaaaaaaaaan!

Câțiva copii vor să sară în apă. Titus îi oprește și sare el.

Eva: Tituuuus!

Titus se scufundă de câteva ori. Iese cu bușteanul în mâini.

Titus: Încolonarea!

Platon, profesorul de sport, și Monica, bibliotecara, plutesc frumoși printre sălcii; ies din apă odată cu înserarea. Băieții se încolonează câte doi. Mărșăluiesc sfârșiți pe lângă topitorie, spre casă. Pe malul apei cineva urlă. De undeva se aude sunetul unui saxofon.

……………………………………………………………..

Camelia Toma (n. 1964) este absolventă a Facultății de Litere din Iași și a unui masterat în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj. Profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, a montat mai multe piese de teatru și a publicat volumul de proză scurtă Cucuveaua din strană (2001).

limba română, 1. Număr revistă, autor: Camelia Toma, nr. 1 (15) / 2015, secţiunea: teatru