Eugen Cioclea s-a născut pe 4 august 1948 la Druța, raionul Râşcani, în fosta URSS. Cunoscut ca poet încă din anii ’70, pe când îşi făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova, Cioclea va debuta la 40 de ani cu volumul „Numitorul comun” (1988), urmat de „Alte dimensiuni” (1991), „Dați totul la o parte ca să văd” (2001), „Subversiunea poetului revoltat” (2002) şi „Vreau să distrug uniVersul” (2007), cărțile sale bucurându-se de un considerabil succes de public şi critică. „Dați totul la o parte ca să văd” a fost recompensată cu premiul Uniunii Scriitorilor, această carte cu un tiraj sub 350 de exemplare fiind cea mai scumpă carte de poezie din Republica Moldova (costul unui exemplar – 111 $), poetul intenționând ca în acest fel să-i răzbune pe toți scriitorii care au ajuns să câştige bani mizeri din munca literară şi să-şi exprime frustrarea față de dezinteresul pentru poezie şi literatură al publicului moldovean de după Perestroika. Volumul „Dați totul la o parte ca să văd” include o encefalogramă a poetului: pe suprafața craniului său se disting două plăcuțe din platină, „implantate în urma unei traume craniene”. Această infirmitate e consecința unui incident petrecut la sfârşitul anilor ’80, când într-o stație de metrou moscovită, doi indivizi mascați l-au agresat pe poet lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Cu puțin timp în urmă, poemul său, „Cina irodică”, stârnise un interes general în mijlocul membrilor Comitetului Central al Partidului Comunist Moldovenesc.
„Țin minte şi azi cum, însoțit de Nicolae Popa, Em. Galaicu Păun şi Eseninco, navigam pe bulevard, împingând în față un landou plin de sticle de şampanie. Atunci l-am auzit pe Eugen Cioclea exclamând: « Dați totul la o parte ca să văd!”. « Ce? », l-am întrebat cu toți în cor. « Nimicul! », a zis el. Şi ne-a arătat, desfăcându-şi calota, o parte din emisfera sa cerebrală, ce semăna cu o tăbliță de lut ars acoperită cu tot felul de hieroglife.”
Nichita Danilov
„Folosesc foarte rar cuvîntul geniu: în viața mea am văzut doar câteva genii. Fascinantă, senzația de geniu adevărat, pe care am trăit-o la Moscova, prin ’86, când l-am cunoscut pe Eugen Cioclea. (…) Cioclea venea ca un meteorit Tungus, fără tabuuri, să repună în chestiune toate « adevărurile fundamentale ». Ca şi cum literatura începea odată cu el. Şi azi cred că poezia lui Cioclea e ca un crater de vulcan, chit că lava de cîndva acum s-a răcit…”
Emilian Galaicu-Păun
„Acum am găsit cea mai recentă carte a lui Eugen Cioclea, un poet deschizător de drumuri pentru literatura dintre Nistru şi Prut, care are un stil propriu şi care n-a scris niciodată ca alții. Un poet basarabean mult prea tare pentru ca lumea literară din România să şi-l asume de bună voie (…). La Eugen Cioclea se simt influențele maiakovskiene, ca ritm, şi eseniniene, ca sensibilitate şi ironie – blajină şi duioasă. În URSS Eugen Cioclea se făcuse cunoscut prin versul „Sînt cel mai trist poet din Europa”, (I) pentru că în URSS nu prea puteai să ieşi în Europa, URSS ținînd loc universului şi (II) pentru că în URSS nu aveai dreptul să fii trist. (…)”
Mihail Vakulovski
„Probabil că nici un alt poet basarabean de primă mână din secolul XX nu a avut parte de atât de puțină considerație în România ca Eugen Cioclea. Cărțile sale nu au circulat, faima poetului – o legendă a literaturii române din Republică – nu a ajuns niciodată să o concureze pe a lui Grigore Vieru. Cioclea venea cu un discurs poetic bătăios-băiețesc amintind uneori de Maiakovski, alteori de Vâsoțki, având alura (şi aura) unui poet-conştiință, deopotrivă puternic şi subtil, ale cărui poeme i-au inspirat pe basarabeni în câteva momente-cheie ale istoriei recente. Fără Eugen Cioclea, literatura română este un pian cu câteva clape lipsă.”
Claudiu Komartin